Dincolo de ce e posibil

Te cunosc, strainule?

Îl privesc pe el,îl fixez mai atent dar nuștiu cine e,de unde vine sau cîți ani are.Din locul unde ma aflu i se vede doar spatele, unul destul de musculos.Pare genul de băiat perfect, dar nu e... observ asta,dupa modul cum se încordeaza la fiecare privire din jur,chiar si faptul ca are gijă de surioara lui arată că e diferit! Își întoarce privirea spre mine, ma privește în ochi și zîmbește. Oare e un gest comic venit din partea lui? Sau, poate ma conoaste, ochii ceia , îi cunosc de undeva, e ceva destul de familial la el. Îmi aplec capul spre mica cărțulie în care îmi scriam gîndurile, dar observ că scriu despre el! Ridic capul și îl caut, cum de a reușit sa ajungă în paginile jurnalului meu?

Acum e liniște, dar nu genul de liniște înfioratoare, defapt,plăcută, mă pune pe gînduri.Se aude doar scârțâitul leaganului în care se dă micuța, dar e singură, el unde e? Îmi întorc capul și îl zaresc rezemat de truchiul unui copac fumînd o țigara. Însfâșit reușesc să îi văd chipul, are o înfățișare atât de inocentă. Stinge mucul de țigară de trunchiul copacului de care era adineaori rezemat, o aruncă în urnă, își mângâe surioara șoptindui ceva, și apoi o lasă singură în leagăn îndreptându-se spre mine. Devine destul de ciudat din moment ce habar nu am cine e băiatul, dar poate mă ajută el să aflu.
Închid instinctiv jurnalul din cauza cantității de secrete închise acolo, și ridic privirea spre el.
Stă exact în fata mea, mă privește destul de straniu, și îi ia ceva timp pâna un "salut" iese din gura lui...zâmbesc, în capul meu s-a format așa un haos că nu sunt în stare să îi formulez un răspuns, dar însfârșit m-am hotărît sa îi zic
Eu: Buna, te cunosc?
Tace...
Eu:mă sperii, cine ești?
El: Scriai despre mine, nu-i așa?
Eu: Ce...cum? De unde știi?
El: Te cunosc prea bine, după atâtea vieți în care te-am căutat, ai rămas aceași, Emma.
Eu:de...de unde știi cum mă cheamă?
El: nu îți aduci aminte?
Eu: ce?
El: visele tale, la care te gândeai zilnic, care sperai că se vor împlini.
Eu: Nu e posibil, nu ai cum să fii el, el nu exista,
El: Ești sigură de asta?
Eu: e imposibil, sigur visez!
Se așează lîngă mine , dar mă ridic imediat și mă dau în spate.
El: Nu e un vis!
Eu: nu... Nu te apropia de mine, stai departe, nu are cum să fie adevarat
El: Emma, nu-ti fie frică, nu-ți vreau răul! Vreau doar să te anunț ca a venit vremea!
Eu: Vremea pentru ce?
Se aude o căzatura care mă sperie puțin, iar după urmează un scâncet de copil! Surioara băiatului a căzut, fața ei îmi e la fel de cunoscută, dar cum e posibil? Plânge! El nu se ridică, am înțeles ce vrea așa ca am fugit spre micuță. Am luato în brațe incercând să o liniștesc dar spre surprinderea mea a încetat să plângâ mai repede decât mă așteptam.
Eu: cum te cheama micuțo?
Ea:Georgina
Eu: ce nume frumos... De unde esti?
Geo: de departe, din alta lume, și a venit vremea sa vii cu noi Mami!
Eu: Mami? Despre ce vorbești?
Va urma...