Dincolo de ce e posibil

Cine esti străinule

Continuare...
Eu: mami? Despre ce vorbești
Geo: Nu ma recunoști mămico? Sunt micuța ta, nu mă ții minte?
Eu: scuze, dar nu știu cine ești! Îmi pare rău dar ai încurcat ceva!
Am lăsat-o jos cu intenția de a pleca, dar nu puteam să nu observ lacrima care i-a curs micuței pe obraz, urmata de scâncete și dezamăgire. Ce trebuia sa fac? M-am întors cu spatele, vroiam sa uit ce s-a întâmplat, dar daca avea dreptate? Daca, aveam șansa sa fiu altcineva? M-am oprit și m-am întors cu fața spre fetiță, m-am așezat pe trunchiul de copac căzut, apucîndo de mînă și ștergândui lacrima de pe obraz, dar încet mi-a cazut și mie una. Mă atrăgea ceva la ea, parea prea adevarat deși nu îmi venea să cred. Așa că mi-am făcut curaj și am întrebat:
Eu: Cine sunt?
El: soția mea. Mai bine zis logodnica, aveai 17 ani, traiam în altă lume, unde rar întîlnești durere, o lume diferită, te iubeam, încă o fac, când ai hotarît să pleci , ai uitat tot, m-ai uitat pe mine, ai uitato pe ea! Îți apareau doar vise, în care vroiai să îți petreci tot restul vieții, dar a venit vremea să vii înapoi.
Eu: De ce am plecat?'
El: nu mi-ai spus niciodata. Te-am căutat atâta timp.
Eu: cred ca aveam un motiv daca am plecat, nustiu daca merită să mă întorc, îmi pare rău.
El: dar te iubesc, am murit de atâtea ori ca să te gasesc.
Ea: nu ai mai fi aici daca ai fi murit,... Nu cred, nu pot sa cred. E imposibil.! Sunteți doi străini, nu mai vreau sa stiu nimic, plec.
El: cum explici visele sau faptul ca arati inca de 17 deși crezi că ai 25?, Asta tot ti se pare imposibil?
Ea: sunt doar coincidente, imi pare rau micuțo, dar plec, si tu..... Vezi nici macar nu stiu cum te cheama, dar pa.
M-am întors cu spatele încercând să uit toată nebunia de mai devreme, cred ca au încercat să îmi joace o farsa, asta ar fi cea mai buna explicație, dar sper să nu îi mai revad, caci chipurile lor îmi aduc atîtea amintiri, atîtea vise, nu ma pot gindi la ele. Probabil aș exploda trăind într-o lume cu atîta fericire.
Va urma...