Mi-am intalnit perechea

Capitolul 2

(Ok, sa va explic cum a inceput toata treaba. La inceputul anului scolar trecut, cand eram pe clasa a9a, am primit o sarcina sa aranjez eu trofeele si diplomele si alte chestii castigate de liceul nostru la tot felul de concursuri, in vitrina. Vitrina era inalta si nu am putut sa ajung pana sus decat urcandu-ma pe un scaun. Aparent, scaunul acela pe care eu ma urcasem avea unul din picioare slabite, gata sa se rupa. Si am avut eu minunatul " noroc" sa se rupa cu mine scaunul. Bineinteles, am cazut si cu siguranta mi-as fi rupt gatul daca aterizam pe jos. Dar din fericire pentru mine, am simtit doua brate care mi-au cuprins intreg corpul. Cand mi-am deschis usor ochii speriati, privirea mi s-a intersesctat cu alti ochi albastri, minunati. Persoana care imi sarise in ajutor nu fusese altcineva decat Klaus Campbell. Ne-am privit unul pe altul pret de vreun minut, pana cand am auzit niste voci soptite ale unor fete:

-Ce fata norocoasa..

-Zau asa..

-Cat as fi vrut sa fiu eu in locul ei..

Auzind aceste soapte, mi-am deschis buzele si i-am zis un " Multumesc", iar el m-a lasat jos.

-Bine ca nu ai avut un trofeu in mana cand ai cazut. Ai fi putut sa il spargi!

Eu era sa mor acolo si primul lucru de care el si-a facut griji a fost trofeul. In primele secunde, ce sa zic, m-am simtit awesome.

-Imi pare rau, domnule, am zis lasandu-mi privirea in jos.

-Data viitoare sa ai grija. Te-ai fi putut lovi foarte tare de la inaltimea de la care ai cazut.

Dupa care, punandu-mi mana dreapta pe umar:

-Nu o sa fie tot timpul cineva care sa te ajute. Sa fii mai constincioasa data viitoare, copila prostuta..

La auzul adjectivului care mi l-a atribuit, am rosit.

-Asa am sa fac data viitoare..

-Bun. Acum adu-ti alt scaun mai teapan si continua treaba.)

Am mers spre dulapurile noastre sa ne luam cartile. Klaus Campbell era la cativa metri de noi, vorbind cu cativa baieti din clasa lui. Aducand-mi aminte de incidentul de anul trecut, am inceput sa ma uit la el. E atat de frumos! Si fara sa imi dau seama, a devenit deja vizibil ca ma holbam insistent la el.

-Melissa!am auzit brusc vocea lui Kate. Ce faci draga mea?

-Ce?am spus intorcandu-ma catre ea.

-Klaus Campbell a observat ca te uitai la el. Fii si tu mai discreta daca tot faci o treaba..

Mirata, m-am uitat din nou spre el. De data asta si el se uita la mine. Am inceput sa imi simt obrajii cum mi se rosesc. Cum am putut sa fiu atat de nesabuita? El a schitat un mic zambet, abia perceptibil, dupa care mi-am inchis dulapul si i-am zis lui Kate sa mergem.

-Melissa, eu am impresia ca ii cam furi ochii presedintelui.

-Cum sa nu ii fure ochii o nebuna care se tot uita la el ca disperata?

-Nu e ca si cum el nu ar face acelasi lucru.

-Kate!

-Ce?

-Vorbim de Klaus Campbell aici. Mie nu mi se pare ca s-ar uita in mod special la mine.

Clopotelul a sunat, iar eu si Kate ne-am despartit, fiecare spre clasa ei.

Dupa ce am intrat in clasa, m-am asezat in banca si am inceput sa imi repet lectia la istorie. Apoi, usa s-a deschis brusc. Mi-am ridicat privirea si i-am vazut pe..