Toamna.Toamna in aer si...in suflet.Fereastra imi ingaduie si de aceasta data sa-mi ratacesc privirea prin picaturile de ploaie.E una din acele zile anoste, in care ma chinuie o migrena...o migrena sufleteasca.
E atat de stranie senzatia de ''prea stramt in tine'' , incat iti dizolvi sufletul in picaturile de ploaie.De fiecare data te astepti sa se transforme in apa de colonie, insa te multumesti cu o calimara de cerneala, ce pateaza pagini de caiete cu trairi si ganduri mult prea confuze.
Scrii.Iti sorbi cuvintele dintr-o ceasca de ceai si dezbati problemele ''cruciale'' ale vietii, bucurandu-te de compania eului tau interior.
Pare atat de simplu si relaxant, insa numai tu cunosti vocea gandurilor tale, ce nu inceteaza sa-ti strige cat de naiv esti.Traiesti prezentul pentru viitor.Esti atat de procupat de ziua de maine incat uiti sa te bucuri de cea de azi.
Nimeni nu va sti vreodata ce se va intampla peste o clipa, peste un ceas, peste un an.Nimeni nu va sti vreodata ce se va alege de persoanele dragi din viata ta, de fotografia acoperita de praful carunt al anilor; nimeni nu va sti daca va mai fi suficient timp pentru viata, pentru a trece fiecare prin marea betie a fericirii, nu va sti daca va simti fiecare fiorii dragostei, ce pulseaza frenetic prin vene, nici daca viata va trage cu gloante sau cu flori in noi...nimeni...dar cu totii stim ca la un moment dat, de undeva din umbra, se va lasa o cortina neagra pe care va rula filmul vietii tale, iar tot ce-ti va mai ramane va fi sa faci o recenzie la ceea ce-ai trait, sa revezi actorii ce au jucat in filmul tau si, intr-un final, sa-ti astepti in scaunul de regizor Oscarul si ultimele aplauze.
Rand pe rand, lojele se vor goli, iar sufletul iti va fi perforat cu neimplinirea unei ultimi pagini din prezent si cu iluzia neatinsa a unui viitor...cu miticul ultimei clipe.
Asa ca ma intreb: merita sa fii actorul grabit, ce intotdeauna alearga spre episodul urmator? Merita sa ne gandim la alta zi, cand am fost binecuvantati cu cea de azi?
