De câte ori sosește toamna,
Tristețea mă cuprinde brusc,
Căci frunzele îngălbenite
Sunt zilele care s-au dus.
Și parcă-n suflet e tăcere,
Când amintirile rămân
Să-mi amintească, cu plăcere,
De verile pierdute-n fum.
Iubirile ca de poveste
Și serile cu noi, în doi,
S-au dus și ele, fără veste,
S-au dus cu verile de-apoi.
Dar nu-i nimic, căci toamna trece
Și alte veri vor mai veni;
Vom mai trăi altă poveste,
Vom mai fi doi în seri târzii.
Și-atunci, iubirea va rămâne,
Să șteargă toamnele din gând;
Sunt călător prin timp și lume,
Sunt anotimpul dus de vânt.
