Save Me

Capitolul 5

Din umbra se strecoara, ca o adiere de vânt usoara te loveşte, facandu-te sa-ti dai seama ca asta e realitatea. Se numeste frica.

Întunericul ma acoperă, auzind niste rasete in scârbă. Am idee cine e, dar nu stiu ce reactie va avea si de data aceasta. Este cel mai bun prieten al meu, iar pentru mine e foarte important ce crede.

"Am vazut ca v-ati apropiat si mai mult de cand parintii tai te-au dezamagit. Nu crezi ca s-a folosit de chestia asta pentru a deveni mai apropiati?" rosteste el, aducandu-mi raspunsul la intrebare.

Niciodata nu m-am gandit la asta in acest fel. Dar daca el are dreptate? Voi fi si mai distrusa, nu voi mai avea chiar nimic. Aproape ca am uitat cine sunt eu cu adevarat. Am uitat ca de fapt sunt antisociala si ca nu imi place sa am prieteni, mai ales un iubit. Imi place cum sunt acum, cu Oliver, dar trebuie sa constientizez ca asta nu va dura la nesfarsit. Niciun lucru nu dureaza la nesfarsit, iar daca ceva a durat pana viata ti s-a sfarsit, atunci nu este cu adevarat sfarsitul. Sentimentele mele sunt amestecate, nici măcar nu stiu ce imi doresc cu adevarat, pentru ca sunt sigura ca la un moment dat voi suferi intr-un fel sau altul, indiferent de ce aleg. Singura schimbare va fi in comportamentul meu, cel care m-a adus in aceasta situatie.

"Ar trebui sa incetezi sa te gandesti numai la tine; gandeste-te cum se va simti Oliver. Tu il folosesti in aceste momente, Mayra. Il folosesti pentru a-ti alina durerea, dar nu asa functioneaza. Crezi ca esti adevarata tu cand esti cu el? Nu, Mayra, trezeste-te. Personalitatea ta este iarasi schimbatoare, chiar daca tu probabil nu realizezi asta. Esti ceea ce esti numai pentru a le face pe plac. Curajul asta nu l-ai dobandit peste noapte. Totul este in capul tau, controlul nu este real, inca."

Si cu aceste cuvinte, întunericul mi-a parasit vederea, totusi ceata nedisparand din mintea mea. Sunt atat de confuza, incat nici măcar nu mai stiu unde ma aflu. Izbucnesc in plans, pentru prima data in fata cuiva. De obicei nu plang in fata oamenilor, pentru a nu părea slaba.

"Hei, Mayra. Esti bine? Mi-am facut griji." spune Oliver speriat.

"D-da, sunt bine. Ce s-a intamplat?" intreb eu cu un glas confuz, chiar daca stiu prea bine ce s-a intamplat. Vreau sa aud ce ştie despre aceasta criza pe care am facut-o acum cateva minute. Cum m-am manifestat, daca am spus ceva. Oliver e singura persoana care m-a vazut asa.

"Cand am intrat in cabana, pur si simplu ai leşinat pe canapea. Nu ai mai făcut nimic dupa asta." Deci, nu ma manifest in timpul crizelor.

"Doamne, chiar m-ai speriat. Ma bucur ca esti bine. Vrei ceva mâncare, sau sa te duc in camera?" spune Oliver, grijuliu.

"Mersi, dar nu am nevoie de nimic." Chiar aveam nevoie de ceva. De prezenta cuiva. Nu imi place sa ma simt singura, pentru ca in acele momente fac lucruri necugetate.

"Bine, atunci presupun ca pot sa merg in camera." spuse Oliver, balansandu-se de pe un picior pe altul.

"Ahmm... pot veni si eu?" nici nu stiu daca m-a auzit, eu mai mult soptind decat pronuntand.

"DA... adica, doar daca vrei." spune Oliver ruşinat.

"Pai, presupun ca putem merge."

"Ai nevoie de sprijin sau ceva? Pentru ca daca ai, eu sunt aici, chiar langa tine."

"Nu, e ok. Doar am leşinat."

In drum spre camera, ma gandeam cum va fi camera lui. Adică, de obicei baietii sunt mai dezordonati. Cand am intrat, insa, nu mi-a venit a crede cat de curat era.

"Mmm... pai presupun ca eu ma voi culca." spune Oliver.

"Ahm, ok. Cred ca asta voi face si eu."

"Ma duc sa aduc paturile."

"Pentru ce? Deja e una aici."

"Pai... ma gandeam ca nu vrei sa stai in pat cu mine si trebuie sa dorm pe jos."

"Cred ca e bine daca stai aici." spun arătând spre pat.

"Ok, daca asa spui tu." spune Oliver, dandu-si pantofii jos.

Eu mi-am dat jacheta de piele jos, la fel cum am facut si cu bocancii, apoi m-am aşezat in pat. Dupa ce si-a dat conversii jos, Oliver a apucat de colturile tricoului sau, dandu-si-l jos. Avea un abdomen lucrat, dar nu prea exagerat, V-ul observandu-se perfect. Era atat de sexy, deja mi-l imaginam peste mine. Stai, de ca ma gândesc la asta. Gandurile mi-au fost întrerupte de Oliver care s-a aşezat in pat, la mai putin de 2 centimetri de mine. Doamne, deja simţeam acea electricitate prin corp. Mi-am inchis ochii, incercand sa adorm. Nu mi-a iesit, deoarece dragul meu prieten se holba la mine.

"Eşti asa frumoasă." mi-a spus dintr-o data.

"Si tu."

Si-a pus mana pe obrazul meu, fata sa apropiindu-se de a mea. Buzele sale le ating uşor pe ale mele, dupa scurt timp limba sa cerând permisiunea de a intra in gura mea. Sărutul începuse sa fie sălbatic, amandoi respirand greu. Atmosfera se încălzise, la fel ca si corpul meu. Se pare ca Oliver a observat asta, dandu-mi tricoul jos. I-am atins uşor abdomenul, el strangandu-mi sânul in mana sa dreapta.

"Esti atat de minunata, Mayra." spune, in timp ce imi musca lobul urechii. Din gura mea a iesit un geamăt de plăcere. Oliver imi suge pielea de pe gat, eu arcuindu-mi coloana. Nu am mai simtit asa ceva pana acum, dar pot spune ca nu mai vreau sa se termine. Încep sa imi mişc mâinile pe corpul sau, ajungand la pantaloni. Oliver şuiera printre dinţi, aprobandu-mi sa-i deschid. Cu miscari incete, i-am dat blugii negri jos, atingandu-i umflătură din boxeri. Acesta a gemut, soptind ceva. Imi plăcea sa-l vad asa, excitat din cauza mea. Imi apuca inchizatoarea sutienului, dandu-l jos. Nu ştiu pana unde va ajunge asta, dar vreau sa traiesc momentul din plin. Nu am mai facut niciodată asa ceva, dar simt ca el e baiatul potrivit. Am dat sa-i dau jos boxerii, dar el m-a oprit.

"Mayra, esti sigura ca vrei asta?" intreaba, uitându-se fix in ochii mei. "Eu chiar imi doresc sa te simt, dar trebuie sa iei o alegere pe care nu o vei regreta. Ne cunoastem de puţin timp, nu vreau sa crezi ca sunt genul de băiat care cu prima ocazie intra in pantalonii tai."

Cred ca are dreptate. Daca fac asta acum, mai tarziu s-ar putea sa regret.

"Asa e, mai bine merg in camera mea." spun eu, vrând sa ma dau jos din pat.

"Nu am spus ca vreau sa pleci. Chiar te plac Mayra, doar ca nu vreau sa regreţi. Doar voi aştepta pana esti sigura de ceea ce vrei sa faci." spune Oliver, cuprinzandu-mi talia.

"Sunt fericita ca te am, Ollie." rostesc incet.

"Hmmm... Ollie; m-as putea obişnui cu asta, May May." zambetul i se asterna pe fata sa minunata.

"Zic sa rămânem la numele noastre normale." spun, râzând.

"Da, cred ca ar fi mai bine."

După 10 minute, ma cuprinsese somnul, in braţele celui pe care il iubesc. Eu chiar il iubesc pe Oliver? Nici măcar nu ştiu cum ae simte asta, dar am sentimente pentru el, iar asta e tot ce contează.

Salutari. Scuze pentru întârziere. Scuze pentru capitolul scurt, are doar 1300 de cuvinte. Nu cred ca mai are rost sa motivez aceasta "absenţa" , oricum nici nu stiu daca mai citeste cineva cartea. Mi-ar plăcea sa va scrieti parerile despre carte si chestii. Va iub si imi cer inca o data iertare pentru intarziere.