Struggle

Nu mai suport

Ajung acasă, și apăs încrezătoare pe clanță, crezând ca (,) Cara nu a ajuns inca. Intru și îi văd pantofii aruncați în hol, prin urmare este acasa. Minunat! Acum urmează sa mă cert cu ea și sa îmi stric noaptea și mai rău. Îmi las paltonul și tocurile la ușă și urc sus, în camera mea. A fost o seara oribila, care sper sa nu se mai repete.

Cara poveste
Stătay în pat și îmi plâng de mila. Viața mea este distrusa. Aud pași pe hol, dar nu îmi pasa. Poate sa vina un criminal, care sa îmi ia viața neînsemnată și spulberata. Pașii se apropie din ce în ce mai mult de ușă, și o vad deschizandu-se incet, în prag, o figura mult prea cunoscuta. Amaris stătea în fata mea, aparent trista.
-Ce mai vrei? Întreb pe un ton plictisit.
-Am venit sa văd dacă ești bine.
-Și? Sunt bine. Deci poți pleca, spun afundandu și mai rău capul în perna neagra.
-Cara vreau sa...
-Taci! Tip uimandu - mă și pe mine ca la starea mea mai eram capabila sa ridic tonul. Toți vreți! Dar de oferit când? De ce sa fiu eu proasta de care sa rada toți. Prea puțin îmi pasa ce vrei sau ce vrea el! Sunte-ti toți niște falși!
-Cara, care el? Întreabă Amaris confuza.
-Cel care m-a adus în starea asta de "fericire". Nu îmi vine sa cred în ce te-ai transformat. Scorpie! Asta ești. Ieși naiba de aici!
Nu mai spune nimic, și cu o expresie perplexa și nervoasa, pleacă trântind ușă în urma ei.
Închid ochii, și mă las cuprinsa în vise.
Lumina puternica îmi face ochii sa se deschidă, și mă dau leneșă jos din pat. Încă o zi, încă o noua dezamăgire.
Ma duc în baie, unde fac un duș rapid, apoi mă îmbrac în perechia mea de blugi negrii, bluza neagra, peste care îmi iau geaca, evident tot neagra. Ca incaltari am ales o pereche de pantofi, tot negri. Ce pot spune... Black outfis. Plec spere scoala. Sunt singura, se pare ca Amaris nu m-a obosit sa mă aștepte. Halal sora ce pot spune.
-O, ce avem noi aici?
Trec pe lângă băiatul care a spus asta. Când dau sa intru în școală, o mana calda și puternica, se înfășoară în jurul antebrațului meu.
-HEI! Ce naiba vrei?
-Nu e evident? Întreabă băiatul din fata mea.
Era un tip bine făcut, cu par blond, ochii albaștrii și intensi.
-Hmm, nu. Din păcate nu ești prea explicit. Dacă nu te superi, as vrea sa plec. Așa ca...
Dau sa ma slăbesc din stransoarea lui, dar mă trage și mai aproape în cât în puteam simți respirația ce avea miros de menta.
-Uite care e treaba, vreau sa vii cu mine la o petrecere. Accepți, te las în pace, dacă nu o sa regreti.
-Uhm....Dacă accep pleci?
-Nu pana nu mă săruți. Spuse cu un ton șarmant.
-Ușor Romeo. Doar vin la o petrecere.
-Faptul ca ești încăpățânat, îmi place și mai mult la tine.
Nu mai spun nimic și plec. Il cheama Dylan, e mai mare cu un an mai mare ca mine. E ceva gen băiatul rău al liceului. Toate fetele erau înnebunite după el, dar se pare ca îi plăceau provocările.
Restul zilei, mi-am pierdut vremea prin mall, căutând o rochie pentru petrecere. Dacă as fi purtat-o pe cea de data trecuta, ei bine ar fost tocmai plăcut.
Nu am dat prea multa importanta căutării. Am luat prima rochie găsită. E neagra (evident) și are în jurul taliei niște lanțuri metalice. În picioare o sa port bocancii mei negri, care se potrivesc perfect.
După ce imi termin cumpărăturile, ma întorc acasa, sperând sa nu mai incep o alta ceartă cu Amaris. Intru in bucătărie, unde mama gatea niste friptura pentru cină.
- Buna scumpa mea- a, Cara, credeam ca esti Amaris...
- Oricum nu mai contează cine sunt, nu mai contează ca exist, nu mai contează ce fac, nu ma mai intereseaza persoana mea! Viața mea e un DEZASTRU! Si VOI, tu si tata, m-ati convins ca sunt un nimeni, ca sunt o greșeală, exist numai pentru a fi batjocorită, uitata, umilită, trădată de oamenii pe care ii credeam prieteni. Asa ca va puteti preface ca nu exist, ceea ce nu va fi foarte greu pentru ca asta ați facut toata viața mea!
Ies furtunos din bucătărie lasand-o pe mama cu o figura perplexă pe fata. Urc in camera mea, ma trântesc in pat si imi pun ceasul sa sune peste o ora, apoi ma afund in lumea viselor...
* Era vara. Casa bunicii rasuna de țipete si râsete. Eu si Amaris fugaream pisica vecinului prin sufragerie. La un moment dat, m-am împiedicat si am cazut cat eram de lunga pe podea. Amaris imi întinde o mana.
- Esti bine, surioara?
Dau din cap ca da, si apoi ne continuam jocul.
Apoi totul se face neclar... acum sunt acasă, un fotograf venise sa ne facă o poza de familie. Eu si Amaris aveam 12 ani.
- Cara, draga, poti sa te dai mai încolo un pic? Amaris trebuie sa se vadă cum trebuie in poza, pentru ca arata absolut superb. Nu ti-am spus sa iti pui rochia pe care ti-a ales-o Amaris? Blugii ăstia sunt oribili! spune mama.*
Ma trezesc cu lacrimi in ochi intre asternuturile mele negre. Ce vis frustrant.... Imi revin in fire si ma uit la ceas. Era aproape 5. Peste o juma' de ora era petrecerea la care trebuia sa merg cu Dylan... Asta ma face si mai indispusa ca inainte. Toata treaba asta cu Amaris si Dylan m-a facut sa nu ma mai gândesc deloc la Zayn si la ochii lui superbi...

Capitol needitat😨
Bună pandabufnitelor❤ ce părere aveți de acest capitol? Scuze ca nu am mai postat de mult dar.... Eh, scola.... Așteptăm păreri. Pentru următorul capitol vom face un Q&A așa ca puteți pune întrebări atât noua cât și personajelor! Ly!