Him.

FOUR

Să inşeli e o decizie, nu o greşeală.

9 mai 2012. Era ziua internațională a tatălui. Mama mi-a făcut special o invoire să ies mai repede de la şcoală, să-i cumpăr tatalui meu un cadou. Am plecat de la şcoală şi m-a indreptat spre oraş, către magazinul lui preferat, Gutteridge. Era un magazin englezesc cu haine elegante, de unde tata işi cumpăra hainele pentru birou şi reuniuni de afaceri. Işi cumpăra de acolo chiar şi parfumul, adora tot ce era in magazinul ăla. Intrai inăuntru şi mă izbii de un domn inalt, bine făcut. Semăna cu tata, dar nu era el. S-a oferit să mă ajute cu cadoul perfect. Am stat şi am povestit despre culoarea preferată a tatălui meu, despre stilul lui şi mi-a propus să-i cumpăr ceva ce nu are in garderobă. Ceva care să se potrivească cu hainele lui, un accesoriu. M-am gândit profund la un accesoriu pe care nu-l avea tata. Tata avea cam tot magazinul , avea de toate. Da apoi m-a venit in minte că nu a avut niciodată o eşarfă. Domnul mi-a arătat foarte câteva, pe diferite culori, cu tot felul de forme pe ele, foarte frumoase. Imi plăceau toate, mai ales una roşie, care era şi culoarea mea preferată. Dar nu trebuia să mă gândesc la mine, ci la ce ii place tatălui meu. Mi-a sărit in ochi o eşarfă perfectă pentru el. Era albastru inchis şi cu bulinuțe albe. Superbă. Inima imi spunea că lui ii va plăcea extrem de mult eşarfa. Am cerut să o pună intr-o cutie specială, cu o fundiță roşie. Ies din magazin, care mirosea peste tot a parfum Gutteridge şi mă indrept spre stația de autobuz care avea să mă poarte la biroul tatei. Simt cum incepe să plouă uşor iar ploaia asta era caldă, mă mângâia pe față. Iau autobuzul şi in 15 minute ajung la birou. Am emoții. Nu ştiu dacă ii va plăcea tatei, daca va fi fericit sau nu o va purta. Il salut pe domnul de la intrare iar el mă conduce până la birou. Ajung in fața uşii şi imi fac curaj să intru. Nu mai bat la uşă, vreau să -i fac o surpriză. Greşeala mea. Deschid uşa incet.

Nu cred. Nu, e imposibil. Vreau să imi zmulg ochii,să țip, să sar in sus de nervi, sa plâng, dar nu pot. Nu pot să mă mişc. Corpul meu nu mă mai ascultă. Mâinile mele imi tremură ca atunci când eşti la vaccin iar zâmbetul ce il aveam pe față imi căzuse. Imi căzuse şi cadoul pe jos, iar cutia se deschise şi eşarfa ieşii din cutie. Atunci, femeia care era aşezată pe tata se ridică şi se uită la mine cu o față indignată, dar parcă şi puțin fericită, satisfăcută. Tata se uită la mine surprins, se vede că i-am facut o surpriză,chiar daca nu placuta.
" Ingrid" imi zice el. "Nu e..."
Pană să termine el propoziția eu eram deja plecată. Fugeam foarte tare. Si tata era dupa mine. Ca si leul dupa antilopă. Plângeam foarte tare. Nu ma vroiam să trăiesc. Tata mă ajunse şi mă prinse de mână.
"Ingrid, te rog eu ..."
" Nu mă atinge, eşti un monstru, vrei doar să ne distrugi familia!
" Ingrid ascultă-mă!! "
" Nu țipa la mine!"
"Eu o iubesc pe mama ta, asta a fost o greşeală, iartă-mă, dar te rog nu ii spune mamei." Du-mă acasă, zic eu.
" Ingrid..."
" Du-mă acasă!!"
"Ok, dacă imi promiți că nu spui nimic" se uita la mine cu nişte ochi trişti. Țineam la el foarte mult, poate chiar mai mult decat la mama.
"Bine " zic eu. Am făcut-o pentru noi, pentru binele familiei. Dar chestia asta m-a bantuit tot timpul, iar cand in sfârşit uitasem de ea, imi aminteam din nou.