Him.

FIVE

Sunt singură pe lume, eu şi visele mele.

De mică am fost o fată foarte agitată, nu-mi gaseam locul nicăieri. Imi plăceau mult dulciurile şi ciocolata caldă. Nu mâncam foarte mult şi nu imi plăceau roşiile. Şi azi sunt la fel. Tot la fel de jucăuşă, incă nu am reuşit să ințeleg cum alții pot mânca roşii fără să se strâmbe sau să le fie rău, incă o mai rog pe mama din când in când să-mi facă ciocolată caldă iar dulciurile sunt pasiunea mea. Cel mai mult imi place tiramisù-ul făcut de mama. Şi tot indrăgostită de el am rămas. Când persoanele mă intreabă de viitor,prima imagine ce imi intră in cap este zâmbetul lui, ceea ce mă face şi pe mine să zâmbesc. Are ceva in el ce mă atrage mai mult decât un magnet. Cred că il iubesc de mai mult de şapte ani cu aceiaşi pasiune ca in prima zi in care i-am auzit vocea. Cred că are cea mai frumoasă voce pe care am auzit-o vreodată. Nu e ca să-l laud pentru că il iubesc, dar e chiar adevărat. Are o voce caldă, specială, originală. Nu am mai auzit ca a lui. E dulce dar in acelaşi timp răguşită, calmă dar captivantă. Când işi dă părul lui negru şi bogat in spate mă topesc. Defapt mă topesc la orice face el. Este un băiat bun, tandru şi foarte optimist. Nu s-a certat niciodată cu nimeni şi este foarte de treabă. Pe lângă frumusețea lui exterioară care depăşeşte standardele, e frumos şi in interior. Mă face să râd de fiecare dată când zice ceva. Este motivul pentru care eu reuşesc să fac față in fiecare zi la orice, pentru că atunci când sunt pe cale să plâng după tot efortul pe care il depun zilnic, imi ajunge doar să mă uit la o poză cu el, in care să-i vad zâmbetul, şi zâmbesc şi eu. Optimismul lui mă copleşeşte şi nu pot să fac altceva decât să lupt. Desigur, el nu ştie că mă face să zâmbesc in fiecare zi, că este rostul pentru care mai lupt, şi cred că dacă ar afla vreodată ar fi fericit. El este eroul meu. El este perfectiunea.

Eu, in schimb, sunt cea mai greşită persoană care s-ar putea cunoaşte pe lume. Pe lângă faptul că la frumusete nu ii ajung nici la degetul mic, caracterul meu e pe dos. Câteodată sunt foarte antipatică, nu sunt super simpatică, sunt dezordonată, şi foarte sarcastică. Nu am avut niciodată foarte mulți prieteni, dar am o prietenă cât o mie. Anda, o fată extraordinară. A trecut prin foarte multe incercări in viață, şi totuşi cand vorbeste cu mine e fericită, ştie sa treacă peste tot. Şi toți. O iubesc enorm de mult, ea este singura care ştie de visele mele cu el, de toate nebuniile mele şi de ce simt eu acum. Şi eu ştiu tot despre ea. E aşa de frumoasă, şi totuşi se vede urâtă. Cum să te vezi urâtă când ai ochii verzi si părul blond. Imaginați-vo pe Rapunzel. Este o prințesă, iar ea este copia ei reală. A stat cu băieți foarte frumoşi, dar care nu au ştiut să-i aprecieze adevărata frumuşete: cea inerioară. Ea are marea inăuntrul ei: tulbure, plină de furtuni, dar imensă şi frumoasă, limpede. Eu o admir pentru cum e ea, o poezie vie. Nu e perfectă, dar mie imi plac imperfecțiunile. Imi plac serile infinite pe care mi le petrec cu ea, vorbind despre lucruri mai serioase şi nu prea. Vocea ei imi da multă siguranță şi imi calmează focus interior.

Cam asta e ceea ce simt eu, ceea ce gândesc eu, ceea ce sunt eu. Sunt făcută din lucruri mărunte, dar care ocupă totul din mine şi mă fac ceea ce sunt azi.