Him.

TWO

Toți fericiți,  toți indrăgostiți,  toți impreună...iar eu beau.                         

Mă uit pe fereastră şi văd păsările care aşează pe crengile fără frunze ale copacilor bătrâni. " Ce viață uşoara au dânsele, iar eu trebuie să stau 6 ore pe zi să ascult chestii plictisitoare spuse de persoane şi mai plictisitoare. Iar unul işi permite chiar să mă duca la directoare pentru că dorm. Nu-şi dă seama ca nu e vina mea?"
Se aude uşa biroului iar eu intorc capul şi o văd pe doamna directoare Stanescu, o femeie de vreo 43 de ani, cu ochii albaştrii si buze făcute cu un ruj roşu spre maro. Părul ei era roşcat maroniu şi tăiat bob,  foarte aranjat. Purta nişte pantaloni negrii mulați pe picior si până la buric de inalți,  iar o cămaşă albă cu doi năsturei deschişi era băgată in pantaloni. Avea un colier negru foarte frumos,  avea stilul mamei mele, basic şi elegant. Nu apucă nici să intre bine in birou că domnul Morga o asaltează cu vocea lui arogantă:
"Doamna directoare,  este inadmisibil ceea ce această elevă face in timpul orelor mele! Este pentru a treia oara cand..."
"Domul Morga, am precizat săptâmâna trecută tuturor profesorilor că azi am o intâlnire foarte importantă cu domnul primar al sectorului 5 al capitalei. Azi este o zi foarte ocupată pentru mine şi am rugat profesorii să apeleze la mine doar in cazuri importante. Am dreptate,  domnul Morga? " O iubeam in momentul acela. Atât de fermă şi autoritară, vroiam să fiu ca ea.
" Da doamnă,  aşa e, dar ceea ce a facut domnişoara este de-a dreptul inad..."
"Nu este in interesul meu să ştiu ce face domnişoara in timpul orelor dumneavoastră. Cred că sunteți capabil să gestionați această problemă minoră fară să apelați la mine. " Puteți să vă intoarceți la ceea ce făceați inainte. 
"Dar...dar...desigur doamna directoare. Ridică-te şi du-te inapoi in clasă. " zice catre mine. In acel moment imi venea să il strâng de gât.  Nu aveam chef de discuțiile lui. Mă ridic şi ne deplasăm spre ieşire când doamna directoare rupe tăcerea zicând:
"Dacă tot ați venit până aici iar eu am 5 minute libere, puteți lăsa fata in grija mea,  voi lămuri situația cu ea."
Morga suspiră nervos, se intoarce spre directoare si afişează un zâmbet fals.
"Desigur,  vă las să discutați" Am inceput să cred in Dumnezeu, in sfârşit am scăpat de el, dacă aş putea aş țipa de fericire,  dar mă abțin ca să nu dau apă la moară.
"Multumesc, doamnă. " zic eu cu un ton domol.
"Domnul Morga este faimos pentru lecțiile sale plictisitoare şi pentru conversațiile infinite. S-a intâmplat de multe ori să vină plângeri din partea părinților sau a studenților pentru că nu pot fi atenți la ore şi nu ințeleg nimic. Dar ai grijă data viitoare, găseşte-ți ceva de făcut dacă nu reuşeşti să fi atentă."
"Mulțumesc din suflet doamnă,  sunteți foarte bună. " am scăpat cu bine.
" Cum te numeşti? " mă intreabă ea.
" Ingrid. " zic eu
"Ingrid, ai un nume foarte frumos şi rar,  nu am mai avut in şcoală fete cu numele ăsta, din câte imi amintesc. "
"Eu îl urăsc" zic eu glumeață.
" E un nume special, ar trebui să fi mândră de el , te scoate in evidență. Ai vreun plan de viitor?" Mă intreabă ea. Oare să ii zic ce vreau să devin?  Dacă nu mă ia in serios?  Dacă o să râdă de mine? Asta e o fobie de-a mea, mi-e frică să zic cuiva ce vreau eu să devin, ca să nu işi bată joc de mine. La toți le spun că vreau să devin medic sau ceva de genul,  doar Anda ştie ce vreau eu să devin. Dar mă gândesc şi că directoarea e o femeie de treabă,  nu cred că şi-ar bate joc de visul unei studente.
"Vreau să devin actriță" la răspunsul meu mă uit la fața directoarei,  ca să depistez vreo emoție. Observ că afişează un zâmbet subtil pe buze. Ce inseamnă asta? Că i se pare amuzant sau e o idee bună?
" E o nebunie? "Intreb eu.
"E o idee foarte bună,  o pasiune specială,  pe care puțini o au şi nu toți au atât talent. Dar e şi o aventură foarte complicată. " răspunde ea.
" Am incredere in mine." Raspund eu. In momentul acela chiar aveam, nu vreau să mă las pradă emoțiilor.
" Şi fiul meu era actor" imi spune ea.  Se uita în gol, roşeața din obraji dispăruse, arăta ca o puştoaică în depresie. Nu puteam citi motivul schimbării bruşte. Sunt foarte curioasă din fire,  e defectul meu cel mai mare, aş vrea să mai tac câteodată. Nu trebuia să pun intrebarea asta.
"Şi de ce s-a lăsat? ". Ezită să-mi răspundă la intrebare pentru câteva secunde. Se uită la mine nervoasă,  era foarte agitată. Intrebarea asta a răscolit-o foarte tare, dar in momentul acela nu imi dădusem seama.
"A...decedat anul trecut. Leucemie...ultimul stadiu. Visul lui era să devină cel mai tare actor din România. Când a terminat şcoala de actorie, la câteva zile a aflat de boala lui. Era prea târziu deja, nu mai erau speranțe de viață. Eram cu el când a aflat..eu eram distrusă. Dar el, ca să mă facă să mă simt mai bine,  mi-a zâmbit şi mi-a zis " nimic nu va putea să mă despartă de tine şi de visul meu". Mai avea atât de puțin de trăit, şi totuşi avea atât de multă viață in el. Nu a pierdut timpul şi in zilele in care se simțea bine sau in care nu trebuia să stea in spital la chimioterapie, mergea şi participa la tot felul de castinguri,ba chiar a jucat in câteva piese. Piesa lui preferată era "D-l Goe". Pe patul de spital imi zise " piesa aia ți-am dedicat-o ție,mama." Ştia că eram innebunită după Caragiale. Mi-e dor de el."
" imi pare rău,  doamna directoare,  nu vroiam să fiu băgăcioasă...chiar imi pare rau..."  Nu pot să tac şi eu măcar o dată? Uite ce am făcut.
"Ingrid, eu am decis să iți confesez această parte din viața mea? Şi ştii de ce am făcut-o? " işi şterge lacrimile.  Nici nu imi dădusem seama că am făcut-o chiar să plângă.  Din femeia autoritară şi dură am trasformat-o intr-o ființă fragedă şi fără apărare.
"Nu" zic eu. Vorbeam foarte incet, abia respiram, nu vroiam să o fac să fie şi mai supărată.
"Ca să-ți fie invățătură de minte. Să nu te laşi niciodată, nu lăsa nimic să iți stea in cale, nici măcar moartea." După câteva secunde de linişte imi zise: "ai putea să te retragi acum? Am ceva de făcut. "
"Desigur,  la revedere doamna directoare. " Aş fi vrut să ii dau o imbratişare,  dar eram mai mult ca sigură că m-ar fi refuzat. Intr-o clipă a redevenit femeia care a intrat pe uşă cu câteva minute on urmă.
Mă aproprii spre uşă,  o deschid şi inainte să ies ii zic: "Mulțumesc". Nu cred că m-a auzit,  era prea ocupată cu tot felul de foi. Inchid uşa incet şi mă gândesc" am nevoie de băutură".