INSANE

Posesie

*din capitolele anterioare =))*
Aria îl descoperă pe Z. care o ajută să treacă peste depresie și peste dorința de a se sinucide. Face o grămadă de lucruri stupide, omoară o pisică, fuge de acasă, toate datorită lui Z. care o controlează. Aria se întâlnește cu un vechi prieten, Matt, în drumul ei spre psihologul pe care îl vizitase datorită manifestărilor ei, și care o mințise. La cabinetul acestuia, Aria găsește un dosar plin cu date și poze cu ea. Când Nash ( psihologul ) apare, acesta ia înfățișarea lui Z. și se sinucide, facând-o pe Aria să pară vinovată pentru moartea lui. După acest incidemt, Aria esti dusă de către mama ei la un spital de nebuni, unde îl întâlnește pe primul tip care nu o crede nebună.

*știu că nu am mai postat de un socol...am uitat, ups*

------------------

-Ce vrei să spui? Am întrebat eu confuză.

-Se vede în ochii tăi. Ai semnul, mi-a răspuns el sigur pe el.

-Semnul?

-Vino cu mine, a spus el ridicându-se

L-am urmat curioasă până pe holul spitalului unde era o oglindă.

-Uita-te atent la ochiul tău drept, mi-a spus el.

M-am apropiat de oglindă și am văzut că de-a lungul irisului aveam un semn care semăna cu o stea.

-Wow..n-am observat ăsta până acum, am spus eu uimită.

-E senmul stelei lui David.

-Și asta ce înseamnă?

-Că nu ești nebună....ești posedată.

-Posedată? Am spus eu șocată.

-Nu mulți oameni pățesc asta. Sufletul tau a invocat un demon care să te salveze. Pun pariu că ai vru să te sinucizi.

-Da...am vrut.

-Ai un scop pe lumea asta, Aria. Unul important. Nu îți permiți să mori. De aceea a fost invocat demonul. E un demon menit să te țină în viață, unul de care cu greu poți scăpa, a spus el întorcându-se cu spatele și îndreptându-se spre camera lui.

-Stai ! De unde știi cum mă cheamă? Am întrebat eu.

El s-a întors și mi-a zâmbit cu colțul gurii.

-Scrie pe cămașa ta, a spus îndepărtându-se.

Mi-am coborât ochii până pe cămașă unde aveam, într-adevăr, un ecuson cu numele meu.

*a doua zi*

M-am trezit amețită și cu oasele îndurerate datorită patului incomod.
M-am ridicat din pat și m-am târat până în salon unde toată lumea își mânca micul dejun. Mi-am luat și eu o farfurie cu o omletă și un pahar de lapte și m-am așezat singură la masa de lângă geam, privind afară la mica grădină a spitalului. Îmi mâncam omleta cu gust de detergent, când tipul misterios cu care vorbisem ziua precedentă se așeză la masă cu mine.

-Detergent du fromage. Poftă bună !

-Mulțumesc..., am răspuns eu fără nicio emoție.

-Uite, îmi pare rău dacă te-am speriat ieri cu atitudinea mea. Hai să o luăm de la început. Eu sunt Josh.

-Știu...scrie pe cămașă, am răspuns eu încercând să înveselesc atmosfera.

El a râs ușor și a luat o gură din omleta lui.

-Deci, bun venit la spitalul nostru. În afară de urletele stranii din mijlocul nopții și privirile dubioase de peste tot...și paturile incomode, băile jegose, mâncarea de rahat...ma rog, ar trebui să te simți ca acasă.

Am râs de ironia lui și l-am privit cu curiozitate. Josh e un tip înalt, cu păr șaten deschis, aproape roșcat, și cu ochi căprui. Un tip foarte atrăgător.

-Deci, Aria, spune-mi despre tine.

-Ăămm, păi, am 19 ani, aparent sunt posedată, și nu mă pricep deloc la a mă descrie.

-Oooook...o să mă prezit eu atunci. Mă numesc Josh Vans, da, port numele unei firme de papuci, am 19 ani, de asemenea, și eu sunt posedat de 2 ani, iubesc câinii și aricii, ador spaghetele și jeleurile, urăsc peștele, mango și mincinoșii și îmine frică de bucătăreasa aia, spuse el arătând spre doamne cu părul alb.

Am izbucnit în râs și mi-am rostogolit ochii peste cap.

-Serios, alunița aia e mai mare decât capul meu și are mai mult păr pe ea decât are pe tot restul corpului.

Am râs din nou. Îmi plăcea prezența lui.

-Ea e cea care îți face de mâncare, respect-o puțin.

-O, lasă-mă. Detergent prăjit pot să îmi fac și singur și tot ar avea gust mai bun decât porcăria asta.

-E comestibilă macar..

-Să sperăm.

Am continuat să mâncăm într-o liniște enervantă. Am observat că mă studia, și mi-am ridicat privirea, ochii noștrii intersectându-se.

-Scuze, doar că e ceva ciudat la tine.

-N-ar fi prima dată când aud asta...

-Nu, ceva ciudat într-un sens bun. Toți cei posedați pe care i-am întâlnit până acum nici măcar nu au zâmbit o singură dată pe toată durata cât au stat aici.

Nu am spus nimic, ci doar mi-am coborât privirea spre farfuria aproape goală cu un zâmbet tâmp pe față.

-E ok, îmi place zâmbetul tău, spuse el ridicându-se și ducându-și farfuria în chiuvetă.

Ceva se întâmpla cu mine. Mă simțeam foarte atrasă de Josh...mă simțeam în siguranță în preajma lui.

-Deci, ai de gând să mănânci din omleta aia toată ziua sau vii cu mine pe afară? A spus el întorcându-se la masă.

Fără să îi răspund, mi-am luat farfuria și am dus-o în chiuvetă lângă zecile da farfurii murdare.

-Mergem afară deci? Am spus eu întorcându-mă spre Josh.

-Da. Vreau să îți arăt ceva, a spus el apucându-mă de mână și târându-mă practic afară.

M-a dus până în spatele clădirii unde era o liniște stranie.

-De ce m-ai adus aici? Am întrebat eu nedumerită.

-Pe aici v-a fi scăparea noastră, a spus el arătând spre o stea desenată cu ceva care părea a fi sânge, pe aici ne vom elibera.