Jurnalul unui sfatuitor la curtea regala

~1~

Șacalul se ridică și urlă la gorilă. Gorila se înfurie și bătu cu pumnii în piept. Amândoi se uitară unul în ochii celuilalt. Șacalul se repoziționa ... și sări

Tiit! Tiit! Tiiiiiiiiiiiiit!

Ceasul ma trezi din nou. Oftez tare și îmi frec ochii.

Afara batea soarele pe jumatate cald de mai. Porumbeii murmurau ultimele noutati, iar vantul trecea ca prin inimile oamenilor. Fiecare fiinta umana care trecea pe langa mine ori vorbea suparata la telefon, ori mergea cu pasi mari, tinand capul aplecat. Normal, nu se tem de vreun huligan care sa-i atace sau de vreun om sarac care sa le ceara bani de-o pâine - de doua luni nu mai exista asa ceva.

Asadar, imi continui drumul in josul aleii pavate cu pietre pana ajung la casa mea favorita: una dintre ultimele cladiri cu model victorian, albă, cu scari mari, marmorate. Pasesc cu melancolie pe treptele late si curate.

Intru pe usa cea mare, ce confera senzatia unei porti de castel, imi pun haina in cuier si intru in sufregeria calda si slab luminata. Ptrick cobori scarile ca sa ma intampine. Chipul sau imbatranit de vreme inca imi zambea ca si cand ar fi fost prima data cand ma vedea.

- Doresti un ceai? Sau o supa...

- Desigur! Ii zâmbesc și im indrept ca un fulger către bucătărie.

Acolo o surprind pe Olga, bucătăreasa și menajera orfelinatului, indopandu-se cu supa.

- Olga! spun in timp ce-mi intind bratele, asteptand o imbratisare.

Ea ridica surprinsa ochii albastri, se sterge la gura cu un servetel si ma imbratisa strans.

- Iepuras! Nu te-am mai vazut de mult! spune ea, aproape plangand.

Ma asez pe scaun si-mi dau seama ca sunt moarta de foame cand vad bolul cu ciorba al Olgai.

- Vreau si eu supa, ii spun.

- Imediat, iepuras.

Se indrepta spre o oala mare de pe aragaz si pune intr-un bol rosu supa aburinda. Scot un sunet de satisfactie si incep sa mananc pofticioasa.

- Cum o mai duci? ma intreba Olga din senin, ma uit la ea surprinsa, iar ea se incrunta. Spune tot!

Mananc repede ultimele linguri si ma intind, masandu-mi burta acum plina.

- Chiar vrei sa-ti spun tot? o intreb in gluma.

- Da.

- In regula. Nu o duc deloc bine. Sunt in pragul falimentului.

- Patrick ... stie de asta?

- Nu. Nimeni nu mai stie de asta, si am facut economii majore.

- Ce vrei sa spui cu asta?!

- Vreau sa spun ca nu am mai mancat ceva cald de doua luni. Nici nu am mai scris ceva, ca sa fac economie la pixuri. Acasa plec noaptea si vin noaptea. Iar de vina pentru toate astea e noua Dieta! ultimele cuvinte le-am spus atat de tare, incat Patrick intra imediat in bucatarie, ochii lui maronii exprimand teama.

Aproape incep sa plang cand el se descorda, ochii devenindu-i blajni, iar ridurile lasandu-i-se in jos pe obraji. Se aseza langa mine si ma mangaie pe crestet. Acum nu m-am mai abtinut si am lasat lacrimile se se prelinga pe obrajii mei obositi.