Singură și fabuloasă. Oare?

10 0 0
                                    


  Este femeia după care întorci capul pe stradă. Pare inabordabilă. O vezi dimineața coborând din mașina ei cea roșie, pe care cei din jur o consideră o bijuterie pe patru roți: machiaj impecabil, fustă creion, ce se mulează lasciv pe corpul ei zvelt, cămașă fină, de mătase, accesorii rafinate, pantofi nude cu toc stiletto. Ești hipnotizat, nu-ți poți lua ochii de la ea. Trece pe lângă tine preocupată, gândindu-se la programul încărcat din ziua respectivă, nu vede nimic în jurul ei, rămâne în urmă doar o aromă dulce, ispititoare... Nu ai curajul să spui nimic, considerând că niciodată vreun bărbat ca tine nu ar putea avea alături o femeie ca ea. Nu știi că seara vine și pentru ea, și pentru tine, numai că, în timp ce tu ești înconjurat de persoane dragi, ea este... singură. 

            Pretty face, așa era considerată în liceu. Întotdeauna și-a dorit să scape de acest apelativ, a dorit ca oamenii din jur să treacă dincolo de aparențe și să vadă cum este în realitate: o tânără inteligentă și ambițioasă. Pe când prietenele ei își petreceau timpul discutând despre rochii de mireasă și se imaginau soții model, ea studia zi și noapte, dorindu-și să devină o femeie de carieră, adică independentă, cu un salariu cu muuulte zerouri. A terminat liceul, apoi facultatea, și-a luat masterul, a ajuns – așa cum și-a dorit – femeie de succes. Aplauze, vă rog!

Și totuși... în viața ei nu există niciun bărbat care să o îmbrățișeze noaptea și să-i spună cât de frumoasă este dimineața. Adoarme noapte de noapte în același pat rece și gol. Oare este singură pentru că nu o vrea nimeni sau pentru că nu a apărut cel potrivit? Cel potrivit pentru ea poate că nu este un bărbat înalt, cu ochii verzi... bla-bla-ba...

Pentru tine este femeia fabuloasă, pentru ei – cei care o cunosc cu adevărat – este femeia... singură.

Prieteni, rude, vecini, colegi, parcă toți s-au vorbit între ei și parcă nu mai există nicio altă gravă, im-pe-ri-oa-să, enigmă nedezlegată, decât cea a momentului în care ea hotărăște să-și pună pirostriile. Probabil că au dezlegat toate tainele universului. Probabil că au aflat deja când vine apocalipsa și vor să o știe căsătorită până la acea dată. Vor să o știe neapărat în rândul lumii.

Ce vrea ea, mai contează, oare?


Scrisoare din întunericUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum