O noua viață, un nou început.
Aștept asta de mult timp. Oricât de mult au încercat părinții mei sa mă țină lângă ei și sa mă transforme într-o persoană ca ei, cu atât mai mult m-au îndepărtat de ei. Acum eram în fața The New York Times Company, locul în care visam atât de mult sa ajung. Îmi doream sa fiu reporter de când eram mică, dar părinții mei îmi spulberasera cu timpul visul. Ei consideră această meserie ca fiind una care nu se ridica la standardele mele, ei doresc pentru mine ceva mai mult. Dar eu nu vreau asta. M-am saturat de viață trăită în lux, de aparițiile la petrecerile exclusiviste, de bani și faimă, chiar și de așa zișii mei prieteni dacă îi pot numi așa. Căci eu nu am prieteni adevărați, toate persoanele care mă înconjurau până acum nu vroiam decât bani , faima și relațiile familiei mele.Eram înconjurată doar de mincinoși, falși și ipocriți, și m-am saturat până peste cam de asta. Eu vreau doar o viață simplă, modestă, așa ca am fugit. Am fugit departe de fosta mea viață. Și sunt mulțumită acum.
Rânjesc la gândul că am trecut peste cuvântul familiei mele și am plecat. Și mă simt pentru prima data în viața liberă. De azi începe o noua viață.
Trag adânc aer în piept și intru în imensa clădire care mă așteaptă cu brațele deschise.Peste o jumătate de oră, după ce am primit postul dorit ies pe ușile masive de lemn la lumina zilei. Aici, în New York, clima este diferita fata de cea din California cu care eram obișnuită.
Îmi va lipsi soarele torid, nisipul fin care obișnuia sa îmi mângâie tălpile, dar știu ca nu îmi vor lipsi nici prieteni și nici fosta viață.
Acum nu mai sunt în umbra părinților mei și mă voi ridica fără ajutorul lor. La cei 22 de ani ai mei sunt o fire vesela, charismatica și cu o încăpățânare iesita din comun. Am multe trăsături pe care fostele mele prietene erau invidioase: o pereche de ochi albastri azurii și senini care mă definesc, parul castaniu deschis, niște picioare lungi pe care mie una nu îmi plac și un corp de model, și nici măcar nu mă chinui sa slăbesc cu cine știe ce diete tâmpite.Un gând îmi străbate mintea și îmi aduc aminte de principalul obiectiv pe ziua de azi. Sa mă întâlnesc cu Kimberly . Kimberly este excepția, spre deosebire de ceilalți ea chiar îmi este prietenă și nu sta cu mine pentru banii mei. Am întâlnit-o în vara aceasta când ea a fost în vacanta în California . În cele trei luni cât a durat vacanta noi am devenit de nedespărțit. Când ea a plecat înapoi acasă, în New York, am promis ca ne vom revedea. Iar acum a sosit clipa.
Iau telefonul din buzunar și îi trimit un mesaj scumpei mele prietene. În mai puțin de doua minute vine și răspunsul. Ea era la un restaurant din centrul newyorkului . Nu era departe dacă stau bine sa mă gândesc și as putea ajunge și pe jos, nu mi-ar strica o plimbare pe jos. O iau la vale pe trotuarul plin de oameni. Este a doua oară când sunt în New York, prima oară am fost acum zece ani cu părinții. Este un oraș superb, trebuie sa recunosc. Mă uitam cu admirație la clădirile care mă înconjurau și nu am băgat de seamă că am trecut pe trecerea de pietoni fără ca măcar sa mă asigur. Un claxonat puternic se aude iar eu impietresc când un Ferrari negru aproape mă izbește. Rotile scârție de la frânarea bruscă iar eu doar stau cu ochii larg deschiși.
Nu mai era nici o alta mașină în jur. Șoferul deschide brusc portiera și se apropie rapid de mine. Uitasem sa mai respir și doar îl priveam pe barbatul din fața mea. Dacă nu mă observa la timp acum eram în drum spre ceruri. Ochii îmi sunt imobilizați în ai săi, de un albastru hipnotizat
Inima mea sari peste câteva batai când își puse mâna pe brațul meu.- Te simți bine? intreba barbatul din fata mea cu grasul gros și foarte senzual.
Nu puteam sa scot nici un cuvant, toate mi se opreau în gât. Eram prea hipnotizata de superbi săi ochi și buzele sale senzuale care mă copleșeau. Tot ce am putut face era sa dau din cap. El isi trecu o mână prin parul dezordonat și se uita la mine începând cu fața și coborând pana jos la papucii mei - o parcurgere lentă a corpului meu, fără grabă care îmi face stomacul sa devină nervos și sa se strângă într-un mod neplacut ,dupa care scoase un mârâit care mă făcu sa tresar.
CITEȘTI
Visuri implinite
RomanceLa inceput a fost linistea dinaintea furtunii, care s-a dezlantuit dintr-un banal accident. Faith Wilson este o tanara femeie independenta care isi iubeste meseria ce i se potriveste ca o manusa. Intr-o zi obisnuita , ea facand o plimbare prin noul...