Visuri implinite

Capitolul 3

Imaginea lui Matt imi tot aparea in minte. Cu parul pe frunte ravasit, cu caracterul si tinuta lui , imi aduceam aminte ce sexy era. Oare cum o fi la pat?

Dumnezeule! nu imi vine sa cred ca ma gandesc la asa ceva. Imediat am alungat amintirea din minte cu tot cu fanteziile care ma bantuiau. Nu mai eram o adolescenta chinuita de hormoni. Eram adulta, sau asa vroiam sa fiu. Dar chiar și așa, nu mă comportam precum ar trebui.

Eram la începutul unei toride și cumplite zile de septembrie. Ventilatoarele nu aveau destulă putere pentru a răcori cameră încinsă. Totuși, chemarea irezistibilă a aventurii și a poftei de a descoperi ceva nou mă fac sa nu mai am stare. Mă tot foiesc pe ici pe colo.

În aproximativ patru ore ar trebui să mă duc la noul meu loc de muncă pentru a mă acomoda cu biroul meu . Ah! De când așteptam asta. Voi avea propriul meu birou și voi face cea ce imi place. Îmi vine sa rad când mă gândesc la părinții mei și ca ei vroiau sa preiau afacerea familiei. Sa stau toată ziua cu nasul în hârtii și sa pierd ore în șir la ședințe ca sa ascult toți molâii care scot numai tâmpenii pe gură. Nu ca acum nu as sta cu nasul în hârtii, dar e altceva, fac cea îmi place.

Arunc o ocheada la ceas și observ ca este abia zece. Habar nu am ce sa fac într-un oraș pe care nu îl cunosc și în care nu am nici un prieten. Desigur, inafara de Kim care într-un timp foarte scurt a devenit cea mai buna prietena a mea. Îmi iau telefonul de pe canapeaua pe care stătea aruncat și tastez numărul prietenei mele. Mă așez pe canapeaua din piele albă care se lăsa ușor la greutatea mea. Cam în cel puțin cinsprezece secunde de când am sunat Kim răspunde:

- Sorry! Îmi făceam unghiile și a durat ceva sa răspund. S-a întâmplat ceva? zise ea cu glasul ei vioi care te inveselea mereu .

- Nu, doar ca mor de plictiseală, mă plâng eu ca un copil mic.

Când vorbeam cu Kim mă simțeam în largul meu și eram mult mai destinsă. Nici măcar mama nu avea efectul acesta asupra mea. Desigur, dacă s-ar fi îngrijit mai mult de mine poate și relația noastră ar fi fost mai strânsă.

- Îmi imaginez cum te simți. Vreau sa îmi cer scuze, dimineața ar fi trebui sa te duc eu la hotel, dar a intervenit ceva neașteptat. Mă ierți?

- Desigur, fată! M-a adus fratele tău, stai liniștită.

Când am pronunțat asta mi-am adus aminte de Matt și de rânjetul lui victorios după ce parasisem masina lui.

- Oh, frate-miu! Dacă s-a comportat urât nu îl baga în seamă. E un bou.
Ziceai ca te plictisești nu? Ce ar fi sa te prezint prietenilor mei? Ne putem întâlni cu toții la cafenea, ce zici? întrebă ea pe un ton care nu lăsa loc de vreun refuz.

- Desigur. Știam ca tu mă vei scăpa de plictiseală.

- Atunci vin sa te iau în jumătate de oră, sa fii gata doar știi ca nu îmi place sa aștept. Bye!

-Bye!

A închis telefonul iar eu am dat fuga la baie sa mă aranjez. O credeam în stare pe Kim sa mă scoată afară și în pijamale dacă nu eram gata la timp.
Mi-am pus pe mine o bluză verde scurta iar parul mi l-am lăsat în bucle pe spate. Am tras pe mine o pereche de pantaloni scurți albi și o pereche de sandale. Am ieșit din camera și am încuiat ușa. Am ales sa cobor pe scări ca sa mai treacă timpul. Când am ajuns jos mașina lui Kim torcea ca o pisicuță în parcarea hotelului.

- Te-ai dichisit nu glumă, rade ea.

- Uite cine vorbește, spun eu privind-o.

Ea purta o rochiță subțire de vara cu floricele și în picioare avea o pereche de botine crem. Spre deosebire de mine ea avea un machiaj simplu, natural , care nu se observa decât dacă o priveai atent. Se vedea ca e expertă în arta machiajului, la fel ca mine.