Capitolul 4

502 36 0
                                        

Simțeam cum capul îmi vâjâie și totul se învârte cu mine înghițindu-mă într-un abis întunecat. M-am așezat pe pat și mi-am ridicat mâinile la tâmplă masând ușor. Durerea asta infernală mă va ucide. După ce Matt m-a lăsat în fata firmei toată ziua nea a decurs prost și încă nu s-a terminat. Ce e mai rău abia de acum va începe, și toate din vina mamei, care nu poate rezista fără sa îmi controleze viața.


Una dintre cele mai grele decizii este ce rochie sa port. Nu vreau ceva prea extravagant sau țipător, dar nici fundițe sau inimioare. Vreau ceva elegant, decent dar care sa fie în același timp și provocator. După ce m-am îmbrăcat cu o rochiță elegantă din dantelă crem și mi-am aranjat puțin părul am plecat cu un gol în stomac. Presimteam că ceva nu va ieși bine.





***





Cand am ajuns la reședința Anderson am răsuflat prelung și mi-am aranjat ținuta puțin șifonată. Am pășit pe treptele mari ce duceau la ușa de la intrare. Am sunat și am așteptat sa vină cineva să o deschidă . Mi-as fi dorit sa fie Kim cea care deschide dar nu an avut bafta asta. În doar câteva secunde după ce am sunat , ușa s-a deschis și în ea stătea Matthias în toată splendoarea sa. Lumina din casă făcea sa pară că profilul sau negru era luminat din interior. Stătea în ușă cu acel zâmbet arogant și superior și mă privea amuzat. Era îmbrăcat într-un costum negru ce îi venea ca turnat . Când a văzut că îl studiez si-a lăsat și el ochii sa îmi străbată corpul și la sfârșit a zâmbit afișând o dantură perfectă. La ce dentist mergea? Și cum de arata așa de bine? Puteai sa îl mănânci la cât de apetisant era. I-am zâmbit și eu înainte sa îmi pierd controlul și sa încep sa salivez.


- Ai de gând sa mă ții afară toată noaptea? întreb sarcastic.


- Ohh, dar ce tont sunt, poftește înăuntru! mă invita el și făcu un pas înapoi lăsându-ma sa trec.

Am luat-o înainte și deodată am simțit o senzație ciudată. M-am întors spre el iar acesta mergea în spatele meu privindu-ma cu sprâncenele ridicate. M-am oprit și mi-am încrucișat mâinile peste piept.


- Mișto pund, spuse acesta.


Maxilarul meu cred ca a săpat o gaura în podea. L-am privit șocată.


- Tu m-ai lăsat sa o iau înainte pentru a-mi putea admira fundul? intreb stupefiată.

- Ce pot sa fac, e o priveliste fascinantă, răspunse acesta rânjind și făcându-mi semn sa continui sa merg.

- Sa o crezi tu, am spus și l-am lăsat pe el sa o ia înainte.


Îi priveam spatele și umerii lati care erau perfect încadrați de sacoul pe care îl purta, când deodată s-a oprit.

- Știu ca sunt irezistibil, dar ar trebui să te controlezi și sa nu mi-o mai tragi din priviri, a spus el pe un ton amuzat.

- Sa ți-o ce?! am excavat eu șocată. Cum poți crede așa ceva ? Eu am un dram de decență, nu ca alții.

-Cum spui tu păpușă.

Ne-am oprit în salon iar el s-a întors spre mine cu ochii lucind de amuzament. Cred ca găsea o adevărată distracție în a mă enerva.

- Cum mi-ai spus? am întrebat și m-am apropiat cu pași apăsați de el.

- Păpușă.

- Sa nu îmi mai spui în viața ta așa.


-Ok , atunci păpușă Îți spun de acum.

M-am pocnit peste față de exasperata ce eram. Mă scotea din minți. Nu pot înțelege cum trăiește Kim sub același acoperiș cu clovnul ăsta. Și cum pot fi rude cand ei sunt total diferiți. Era o mare întrebare.

Visuri impliniteUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum