When dreams come true [An Andy Biersack love story]

7.O noua viata

Am alergat catre el si i-am sarit in brate.

-Nu credeam ca o sa te mai vad vreodata.

-Ti-am promis ca ne vom revedea. Am avut dreptate, cu toate ca asta e o revedere neasteptata. Dar acum esti aici!

  -Si voi fi aici pentru o perioada lunga de timp... poate chiar pentru totdeauna! Andy nu mai inceta din zambit... acel zambet sexy. Pff, cat ma abtineam sa nu-l sarut. Poate ca chiar as  fi facut-o daca nu era impreuna cu Juliet. Cat pot s-o invidiez pe fata asta... Dar ma multumesc cu faptul ca suntem prieteni. Si oricum, l-am facut fericit pe Andy, ceea ce este minunat. Dar se pare ca nu eram singurii zambareti. Din cate observasem, Sophia si Ashley se bucurau mult de revedere. Totusi, m-am gandit sa-i intrerup umpic:

  -Hei Ashley!

  -Piticooo!!!

  -Ti-am spus, NU SUNT PITICA!!! Am 1,75, iar daca imi pun tocuri sunt mai inalta ca tine!

  -Ba nu!

  -Ba da!

  -Ba nu!

  -Ba da!

  -Ba nu!

  -Fie ca tine... Of, mai bine nu l bagam in seama. Cat poate sa ma enerveze spunandu-mi "pitico". Cum sa fiu pitica la 1,75?!

  -Haha, mereu am dreptate!

  -Ba nu! Of, desteptul cedeaza primul!

  -Prefer sa fiu prost, dar tu tot pitica ramai! Andy si Sophia radeau de mine in timp ce eu stateam bozumflata uitandu-ma la Ashley. In fine, in timp turul a inceput. Orasul era minunat. Erau atatea locuri simpatice pe care trebuie neaparat sa le vizitam... cate parcuri, pizzeri, malluri, cluburi... cate locuri frumoase numai bune pentru plimbari. Iubesc orasul asta, dar faptul ca Andy locuieste aici ma face sa il iubesc mai mult ca pe oricare. Spre seara, dupa ce vizitasem cam tot orasul, Andy ne-a invitat la el acasa. Ma asteptam ca prima impresie despre casa lui sa fie ceva de genu' "wow, se vede ca e casa unei vedete", dar era o simpla casa frumoasa si maricica ca altele. Dupa ce Andy ne facuse cinste cu o pizza, am inceput sa ne jucam Poker. Ma ofticam atat de mult ca nu prea stiam sa joc si pierdeam mereu, asa ca le-am zis:

  -Gata! De ce trebuie mereu sa pierd? Nu mai joc! Faceam mai rau ca un copil mic si razgaiat.

  -Haha, nu te mai oftica. Hai sa gasim ceva la care sa castigi si tu! a spus Andy ciufulindu-mi parul. Am inceput sa jucam biliard. Cel putin la asta ma pricepeam si eu cat de cat. Dar de data asta Ashley era cel ce se oftica pentru ca pierdea mereu. Ha, si mai spunea ca joaca biliard de 3 ani. Plictisiti de jocuri, ne-am asezat pe canapea, am ales un film de groaza si am inceput sa-l vizionam. Tinand capul pe umarul lui Andy, simteam cum oboseala ma cuprinde usor, usor. Imaginea ce-o vedeam era din ce in ce mai intunecata pana cand, incet, totul se facuse negru. Am adormit. Dar cu toate ca dormeam, auzeam tot ce era in jurul meu:

  -Anabell!

  -Shh, las-o! Doarme ca un mic ingeras. Ce adorabila este cand doarme... Imi vine s-o manac!

  -Ca tot vorbim de mancare... Sophia, hai in bucatarie sa mancam ceva!

  -Okay Ashley.

  .

  .

  -Noapte buna, Bell!