When dreams come true [An Andy Biersack love story]

5.Ramas bun

  Din pacate am deschis gura si m-am dat de gol. In secunda doi am fugit de acolo si m-am inchis in camera mea. Nu... nu puteam sa cred ceea ce am auzit. Sa plang in hohote ca ma voi desparti de prieteni si mai ales de Sophia sau sa sar in sus de bucurie ca il voi revedea pe Andy si ca voi fi mai aproape de el? Am sunat-o imediat pe Sophia si i-am zis sa vina cat mai repede la mine. Aveam nevoie de cineva care sa-mi fie alaturi si sa ma linisteasca, dar nu de mama care sa-mi spuna ca totul va fi bine si atat.

  Peste cateva minute am auzit un ciocanit in usa si o voce ingrijorata ce-mi spunea:

  -Bell, sunt Sophia. Deschide usa! I-am deschis imediat usa si asezandu-ne in pat i-am povestit toata conversatia dintre parintii mei. Stand cu capul in poala ei am simtit cum o lacrima calda aterizase pe obrazul meu. Sophia imi propuse sa locuiesc cu ea, insa nu mai avea nici un dormitor liber, iar daca imparteam acelasi dormitor nu aveam suficient spatiu. Stiam ca nu exista nici o cale de a ramane in Londra asa ca mi-am planuit ca urmatoarele zile sa le petrec alaturi de Sophia si ceilalti prieteni ai mei. Sophia a plecat imediat sa le dea de veste si celorlalti prieteni. Dupa scurt timp mama a intrat in camera cu o expresie neutra si cu o tava cu mancare in mana.

  -Ti-am pregatit micul tau dejun preferat!

  -Hmm, oare de c mi-ar pregati mama micul dejun preferat? Nu vreau sa mananc!

  -Stiu ca esti suparata, dar totul va fi bine! Vom pleca peste 3 zile. Incepe sa iti strangi lucrurile de acum si punele in cutiile din garaj. Peste cateva ore va veni cineva sa le ia. Imi lasase tava pe birou si imediat ce iesise din camera am inceput sa infulec mancarea. Dar ceva ma tot oprea si acela era telefonul meu ce nu mai inceta din vibrat. Aveam 16 apeluri nepreluate si 12 mesaje noi:

  Jane: OMFG!!! Chiar te muti?? Off, Bell... Ne vedem maine! :(

  Selena: Bell, este adevarat? Nu pot sa cred!:( Ne vedem maine. >:D<

  Jake: Bell, imi pare foarte rau!:( Ne vedem maine.

  Mark: De ce faci asta Bell? Ne vei lipsi mult:( Ne vedem maine.

  Dennis: Chiar trebuie sa faci asta? Cu cine vom mai rade noi, a? Cu cine ma voi mai bate eu, a? Vorbim maine.

  .

  .

  .

  Peste cateva ore:

  Stateam pe scarile din fata casei, imbratisandu-mi genunchii si priveam cum doi oameni cu fete de castori imi puneau lucrurile in masina. Pe langa ei stateau mama si Sophia ce tot vorbeau, zambind intr-una. Nu stiu ce li se parea atat de amuzant sau atat de interesant, dar nici nu imi pasa. Vazandu-ma in starea in care eram Sophia a venit la mine, mpa pupat pe frunte si mi-a spus:

  -Nu mai fi asa! Fii fericita macar pentru ultimele momente cu mine si prietenii tai! Te rog, Bell! Am oftat cu privirea in pamant, dar gandul ca il voi revedea pe Andy mi-a pus zambetul pe buze.

   ● 5 IUNIE

 Eram in bratele lui Andy. Ma mangaia usor pe brat, cand deodata aud vocea mamei spunand "Trezeste-te!". Am deschis ochii si am realizat ca era doar un alt vis frumos.

  -De ce trebuie mereu, ori tu ori telefonul, ori ceasul, sa ma trezesti din ceele mai frumoase vise? Ce e? Cat este ceasul?

  -Este 3:00. Ce-ai zice daca te-ai ridica din pat si ai incepe sa te pregatesti? Stii ce zi este azi, nu?

  -Ar trebui sa stiu?

  -Peste 3 ore avionul decoleaza. Pregateste-te, iar la 3:30 sa fi jos!

  -Mda, bine...

  La ora 3:29 eram in fata casei cu parintii mei. M-am uitat in spate, la casa pentru, ultima oara si m-am urcat in taxiul ce ne astepta, lasand toate amintirile din acea casa in urma. La ora 6 eram in avionul ce urma sa ne duca in Ohio, Cincinnati. Avionul abea decolase. Aveam castile in urechi si ascultam melodia mea preferata la maxim. Se facuse liniste deplina. Doar melodia din mp3-ul meu se mai auzea in avion. Purtata de vocea blanda si calda a lui Andy am inchis ochii, m-am lasat pe spate si am inceput sa fredonez:

"Then I lost it all

Dead and broken.

My back's against the wall.

Cut me open.

I'm just trying to breathe,

Just trying to figure it out

Because I built these walls to watch them crumbling down.

I said, "Then I lost it all."

And who can save me now?"

  Aveam senzatia ciudata de deja vu. Deodata am simtit o mana calda pe umarul meu si o voce cunoscuta ce m-a intrebat:

  -Locul de langa tine este liber?