When dreams come true [An Andy Biersack love story]

4. Revedere

  Adica noi am vrut sa mergem pana in Los Angels la un concert, iar peste 2 zile aflam ca acelasi concert se tine si in orasul in car locuim? Imposibil!

  -Bell, nu pot sa cred, nu este adevarat! BVB sunt aici!!! Dar stai umpic... nu avem bilete... NU POT SA CRED!!! Sa ne bucuram sau sa plangem? Cu siguranta sa plangem cu lacrimi de crocodil!

  -Sophi, stai umpic... daca BVB sunt aici, aici este si Andy! Trebuie sa il revad! In sfarsit un motiv de care sa ma bucur. Inaintand putin l-am vazut si pe Andy stand la o masa cu ceilalti membri ai trupei.

  -Andy?! apoi s-a intors cu un zambet larg pe fata. Cu siguranta mi-a recunoscut vocea.

  -Bell?! Aici locuiesti?! Sau ai venit doar pentru concert? ne-am apropiat repede de micul gardulet ce ne despartea. Ciudat e ca nu m-am intrebat  niciodata de ce au aterizat cu avionul in Londra.

  -Da, aici locuiesc, dar nici macar nu stiam ca veti concerta si aici. Nu m-am gandit deloc de ce ai venit in Londra, ceea ce este ciudat.

  -Nu mai conteaza, acum esti aici.

  -Apropo, ea este Sophia, cea mai buna prietena a mea si de asemenea mare fana BVB.

  -Incantat sa te cunosc! Acum, hai, intrati!

  -Nu putem... nu avem bilete. De am fi stiut de mai delumt...

  -Rezolv eu asta, veniti la intrare! Nu stiu cum facuse, dar eram la concertul lor. Fara sa imi dau seama am sarit in bratele lui Andy si l-am imbratisat foarte tare. Am simtit aceeasi imbratisare stransa si calda si din partea lui, de parca ne cunosteam de-o viata. Eram in al 9-la cer.

  -Cred ca este cel mai frumos moment din viata mea! O lacrima rece ca gheata curgea incet pe obrazul meu. Simteam cum mainile sale calde se plimbau usor pe spatele meu. Ma uitam la el cu o fata de catelus bleg si cu ochii inlacrimati. Deodata intoarce capul spre mine, imi zambeste usor si imi sterge acea lacrima.

  -Hei, sa nu cumva sa plangi! Sunt aici!

  -Asta e si ideea. Esti aici... langa mine... imbratisandu-ma. Simteam cum buzele sale moi imi atingeau usor fruntea. Nu pot sa spun ca aveam fluturasi in stomac pentru ca e prea putin spus. M-am dat usor jos din bratele lui Andy si am incercatt sa-mi ascund lacrimile. Din cand in cand o tot auzeam pe Sophia susotind ca este cea mai frumoasa zi din viata ei, eu mereu raspunzandui ca am avut dreptate in privinta revansei. Mai era o ora pana la inceperea concertului, iar Andy ne-a invitat sa stam cu el si ceilalti baieti la masa. Am ras si ne-am distrat de minune, iar din cate observasem Sophia si Ashley se intelegeau foarte bine si aveau multe in comun (Apropo, Sophiei ii place mai mult de Ashley decat de Andy, ceea ce e umpic ciudat, dar fiecare avem gusturile noastre). Au inceput sa vina din ce in ce mai multi oameni, dar noi eram singurele fane ce stateau cu ei. In scurt timp a inceput concertul. Eu si Sophia aveam locuri langa scena. Toata lumea a inceput sa strige in cor "Black Veil Brides" si in sfarsit au aparut si ei. Era atata tensiune incat si eu si Sophia aveam emotii. Pe tot parcursul concertului Andy se plimba pe scena de parca era la el acasa. Ultima melodie cu care a incheiat concertul a fost "Lost it all". Mi-a ajuns pana la suflet. Felul cum canta melodia si cat suflet punea, era absolut o senzatie minunata. Vocea sa iti atingea usor sufletul si iti alina durerea. La finalul concertului eu si Sophia vroiam sa vorbim pentru ultima oara cu Andy si ceilalti membri, dar acestia au vrut sa mai stam o ora imbreuna. Inainte de despartire, Andy m-a luat de mana, m-a dus intr-un loc mai retras si mi-a spus:

  -Am petrecut niste momente frumoase impreuna. Te consideo o prietena buna. Te rog, imi dai numarul tau de telefon? Apoi si-a scos telefonul cu batman gata sa-si noteze numarul meu. Normal ca i l-am dat, ce bleaga ar refuza asta?

  -Eu ti l-am dat pe al meu, acum e randul tau. Si de asemenea a facut lafel.

  Tinandu-si mana pe umarul meu, iar eu la mijlocul lui, ne indreptam incet catre ceilalti. Apoi am facut cateva poze unii cu ceilalti pentru a avea amintiri din aceasta zi. Dupa ce ne-am luat ramas bun, l-am imbratisat pe Andy pentru ultima oara cu ochii inlacrimati. Atunci el mi-a soptit usor:

  -Bell, sa nu cumva sa plangi! Asta nu va fii ultima oara cand ne vom vedea! Sunt sigur!

  -Promiti?

  -Promit! Sa ai grija de tine! Fiind o fata sensibila, nu mi-am putut stapanii lacrimile si am inceput sa plang intr-un mod silentios. 

  Stergandu-mi lacrimile, Sophia ma luat de mana si ne-am indreptat incet catre iesire, fara sa ne uitam in spate.

● 2 IUNIE

  Acea senzatie frumoasa cand te trezesti dimineata, dar inca mai vrei sa dormi... Cu o lene inimaginabila, m-am ridicat incet, m-am uitat la ceas si m-am trantit inapoi in pat. Dar dupa scurt timp, la auzul stomacului meu care scotea toate sunetele posibile, am fost nevoita sa ma ridic din pat. In drum spre bucatarie, in timp ce coboram scarile, imi auzeam parintii cum susoteau intr-una. Curioasa, m-am lipit de perete si am inceput sa ascult ce vorbeu.

  -Nu putem face altceva. Asta e singura modalitate si sti bine asta...

  -Stiu, stiu, dar poate altundeva... Altundeva? Eram umpic confuza.

  -Ai vazut cu ochii tai ca asta este cea mai convenabila. Cea mai convenabila? Eram si mai confuza.

  -Nu stiu ce sa zic... Imi va fi greu...

  -Asta e... Tuturor ne va fi greu, dar stii cate datorii avem. Datorii?! Se pare ca sunt multe lucruri despre care nu stiam.

  -Da, dar Anabell... Ce va spune Anabell cand va afla ca ne mutam tocmai in Ohio?

  -POFTIM?! ?! ?!