The Challenge Destiny

Capitolul 10

Alexander P.O.V

Sunt în mașina mea, mă gândesc la micuța făptură care încurând o să fie la mine în brațe. Frate, drumul acesta durează prea mult. Nu mai am răbdare.

Ajung în fața vilei și parchez mașina repede. Mă cobor la fel de repede din ea și mă grăbesc spre camera unde este iubirea mea.

Urc scările rapid fără să mă mai intereseze de băieți, intr-un camera Vanessei și mă așez încet pe pat. Doarme ca un înger, o iau în brațe și o sărut încet pe buze. Aceasta se foiește încet în pat și mă cuprinde într-o îmbrățișare.

-Alexander... Te... Mormăie, ea în somn și îi văd ochii deschizându-se încet .

Când privirile noastre se intersectează automat se ridică în fund și își așează mâinile în părul meu.

-Iar îmi bântui visele. Șoptește ea. Crede că sunt un vis.

-N.. Incer eu să o lămuresc însă ea mă întrerupe.

-Ce vrei? Ce vrei tu defapt? Mă întreabă și ochii ei verzi sclipesc în întuneric.

-Vreau imposibilul. Te vreau pe tine. Ii spune si mă apropii să o sărut, surprinzător nu mă oprește. Îi ating încet buzele fine și încep lin un război cu el. Îmi pun toată iubirea, pasiunea, posesivitatea si tot dorul în el, ea răspunzându-mi cu aceeași ardoare la sărut.

O întind încet pe pat, eu punându-mă peste ea. Ochii mei capătă nuanța de roșu, de acum nu mai am nici un control asupra mea. Încep să o sărut încet pe maxilar și cobor spre gât, îi sătut încet locul dintre umăr și gât și mă pregătesc pentru a o marca.

Însă nu pot, nu acum, nu așa. Nu când ea încă crede că eu,ea, totul eate un vis, un vis amărât. Încerc să îndepărtez, însă trupul său tremură de plăcere sub mine. Cu ultimul gram de milă pe care o mai am încerc să o opresc.

-Spunem să mă opresc. Îi șoptesc în timp ce mușc încet cu dinți locul pentru marcaj.

-De ce aș spune asta? Pănă la urmă este totul doar un vis, de ce să nu mă bucur de tine și de atungerile tale.Mă lămurește ea.

-Pentru că nu vreau să îți fac rău, nu vreau să îți fac trupul sâ tânjeascâ după mine, sau mai bine zis după întunericul din mine. Spun eu, însâ nu îmi opresc asaltul asupra gâtului său.

-Regreți? Regreți că ești cu mine, regreți totul? Mă întreabă ea și acum îmi dau seama că a realizat că nu suntem într-un vis.

-Ști că nu suntem într-un vis,nu. Îi spun eu însă răspunsul mea nu o prea încântă.

-Nu asta era întrebarea. Nu mai schimba subiectul. Regreți? Țipă ea la mine și îi văd lacrimile care amenință să îi inunde ochișori aceștia frumoși.

-Nu regret nimic niciodată. La momentul respectiv este tot ce îmi doresc. Și mai ales nimic ce ține de tine și de mine nu regret. Singurul lucru pe care îl regret este ca eu sunt cine sunt. Și tu ești până la urmă doar un copil care nu are ce căuta în lumea asta, nu are ce căuta lângă mine. Ii spun și mă ridic vrând să plec. Însă mâna sa mă oprește.

-Rămâi cu mine, vreau și simt nevoie să te am lângă mine. Îmi spune și eu oftez așezându-mă lângă ea, si o trag la pieptul meu, adormiind imediat.

°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°

Mă trezesc din cauza unei persoane care se tot învârte în pat. Micuța mea se tot foiește în pat și nu stă locului, și nu prea mă simt în largul meu. Nici eu, dar nici Junior, dacă înțelegeți la ce mă refer.

Mă ridic încet din pat, și plec spre ușă, însă mă întorc și îi dau un sărut cast, după care îi pup fruntea și îi mângâi încet obrazul. După care plec din cameră.

Cobor scările și îi văd pe băieți jos uitându-se unul la altul și după la mine cu o privire tristă, și îndurerată, dar cu o sclipire în ochii de fericire.

-Ce s-a întâmplat? I-am întrebat eu și Axel își lasă capul în pământ.

-Am făcut-o. Spun ei și nu îmi pot da seama încă despre ce e vorba.

-Ce ați făcut, mă? Vorbiți și pe limba mea. Spun eu și ei își dau câte o palma pe frunte.

-Ești prost. Le-am marcat, le-am spus totul. Spun ei și nici o secundă nu trece că lupul meu preia controlul. Cum au putut face asta. Cât de proști pot să fie.

-Voi.. Voi... Încerc eu să spun însă plec pe ușă, urc în mașină și plec spre casă. Îmi scot telefonul și tastez repede un mesaj lui Axel.

-Imediat veniți acasă, avem de discutat. Mă găsiți în birou. Tastez repede și în mai puțin de un minut primesc și răspunsul.

-Bine. Dar vreau să ne asculți. Primesc mesajul și telefonul meu face contact cu portiera .

La dracu vor să îi ascult. Cum să îi ascult, când ei au distrus tot planul cand din vina lor. Dacă ea află că sunt un monstru, o să mă urască si nu vreau asta. Ei au făcut ce mai mare greșala a lor. Cât de proști să fie sâ facă asta. Dacă acum ele vor murii. Ei chiar nu se gândesc că pot să le piardă atât de repede.

Ce porcărie au făcut de data asta le întrece pe toate. Au făcut cel mai prost și copilăresc lucru de până acum. Le întrece pe toate. Dacă Ea o să afle și o să mă urască nu știu dacă o să le iert vreodatâ, nu știu ce voi face, o să-mi pierd și ultima fărâmă de control din corp și o să-i distrug.

Ajung în fața casei, parchez mașina și intru în casă. Urc scările în liniște și intru încet în birou. Nu vreau să afle încă nimeni din casă că le-am găsit. Defapt nu vreau nimeni să afle că avem prea mulți dușmani care o să le facă rău.