The Challenge Destiny

Capitolul 30

Vanessa P. O. V

Razele soarelui îmi mângâie încet chipul. Mă bucur că am ales să ies în parc astăzi. Este superbă vremea. Defapt totul este superb în orasul acesta, nu am apucat să îl vizitez, dar parcul care este aproape de apartamentul nostru este pur și simplu un colț de rai.

Deabia aștept să se nască micuța mea comoară, să se bucure și ea de toate aceste frumuseți ale vieții. Off micul meu îngeraș de ar fi și tatăl tău aici să se bucure și el împreună cu mine de nașterea ta, dar asta este puiule el este mult mai fericit cu cei pe care îi iubește cu adevărat.

Șcenele ce se difuzează în fața mea sunt mirifice. Familiile fericite, copii care alearga de colo până colo de mână cu părinții, cei ce se joacă, dansează glumesc. Așa aș vrea să fie și familia mea, însă nu pot, îl iubesc prea mult pe Alex ca să îi stric fericirea.

-Puiule ști că tati te iubește la fel de mult ca și mami doar că el are pe alt cineva, dar să nu uiți că noi doi te iubim. Șoptesc eu în timp ce îmi mângâi burtica, măricică.

În timp ce îmi susțin dialogul, sau poate monologul cu îngerul meu, dau peste o persoană.

-Doamne îmi cer scuze. Spun când îmi recapăt echilibrul.

Bărbatul înalt din fața mea doar dă din cap, punându-și mâna pe brațul meu, imediat simțiind o înțepătură în braț. Până să reacționez, brațul posesorului nu se mai află pe al meu. Îmi întorc ușor capul, doar ca să văd sângele curgând încet din rana cauzată de acel străin.

Încetul cu încetul vederea mi se însetoșează, patru pași mai apuc să fac până pi pe jos, singurul lucru pe care îl simt sunt niște dureri și un lichid scurgându-se, și singurul gând pe care îl am este că nasc, înainte ca întunericul să mă cuprindă.

Autorul P. O. V

În timp ce Vanessa era dusă la spital, pentru că viață copilului era pusă în pericol.

În același timp zâmbetul sadic de pe fața bărbatul cât și a femei care privesc totul din umbră. Asta așteptau, atâta amar de vreme doar ca să-l distrugă pe Andreas.

Ajunși în sala de nașteri, doctori deja țineau în brațe cei doi copii o fată, născută prima, și băiatul ce a venit pe lume la dor câteva minute după sora lui.

Cele două moașe pleacă pe rând, întâi cu baiețelul, după care cu fetița.

Însă imediat după ce moașele pleacă momentul este numai bun de a acționa.

În timp ce femeia le șterge momoria medicilor, bărbatul fuge cu fetița.

-Și acum ce? Răsună puternic vocea răgușită a bătrânului.

-Așteptăm. Așteptăm să îl vedem încetul, încetul pe bătrânul Andreas cum moare pe dinăuntru și cum se distruge crescând că profeția este adevărată. Îi răspunde femeia în timp ce îi mângâie încet obrazul micuței.

-Adică?

-Adică el știe doar că micuța această îl va distruge, când defapt ultima parte este aici le mine, copila din brațele mele nu îl va distruge pe el, ea va distruge răul din el.

-Și fetița? Ce o să-i facem? Nu ai de gând să o omori?

-Nu, defapt nici nu cred că eu voi apuca pentru că dacă Andreas o va găsi și o va distruge el de teamă să nu fie deteonat, distrus.

-Rămâne de văzut draga mea Petrova, rămâne doar de văzut. Dar nimeni nu mai știe de fată, nu?

-Evident am șters memoria tuturor. Spune femeia urcându-se într-un avion, împreună cu bărbatul cu destinația Las Vegas.

Însă ce nu știu cei doi este că bătrână moașă ce asistase la naștere știa totul, și va fi doar o noțiune de timp până când se va afla și de existența micuței cu ochii albaștri.

~După 5 ore~

Vanessa P. O. V

Mă trezesc cu o durere infernală care persistă în tot corpul. În plânset de copil mă face să deschid ochii.

În fața mea stă o asistentă care îmi zâmbește și îmi așează micul îngeraș în brațe.

-Felicitări, sunteți o mama de băiețel de nota 10. Zâmbetul meu se lărgește, bine ai venit pe lume rază de soare.