Ironia sorții

97 11 5
                                    

Spune-mi -
ba nu, taci.
Liniştea -
mă consumă,
mă ucide lent,
dar nu mi-e frică.
Tăcerea ta -
spune mai multe
decât ar spune gura ta vreodată.
Buzele-ți sunt pecetluite;
Aş deschide lacătul,
dar încuietoarea -
ei bine, e distrusă
... ca mine.
Simți euforia, surprinderea,
ironia sorții?
De ce mă privesti aşa?
Râd... De ce?
Pentru că pot.
Nu -
nu sunt senilă,
nici nu este un râs contagios,
ci unul amarnic.
Râd... În hohote.
Eşti cuprins de fiori,
am triumfat.
Spune-mi -
îți mai arde de joacă?
Oh -
chiar a cedat lacătul.
A fost ecoul prea puternic?
Taci în continuare -
nu ți-am dat voie înca să grăieşti.
Râzi şi tu?
Îmi pare rău -
nu plănuiam să te infectez;
Până la urmă,
poate chiar sunt nebună -
după tine.

Alter Ego: ResurecțieUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum