It's painful 🇷🇴

The End~part 1~ Masacrul

Tocmai cand credeam ca lumeai mai frumoasa aud o suita de bubuituri pe terenul de sport lucru care ma alarmeaza si ma face sa ma despart de Kage.

- Ce dracu s-a auzit? imi inchei uniforma si ma apropii de geam pentru a ma asigura ca totul e in regula. Imediat cum am tres draperia o unda rece ca gheata imi strabate pieptul sufocandu-ma si facandu-ma incapabila sa ma misc.

- Shi? vine Kage in spatele meu imbratisandu-ma grijuliu. Moment in care realizeaza cea ce tocmai statea in fata mea.

Intregul teren era scaldat intr-un ocean de sange in care pluteau rasfirate trupurile neinsufletite ale colegilor mei. Atunci un gand groaznic s-a impanzit in mintea mea.

-YUI!! tip rupand inbratisarea lui Kage si indreptandu-ma spre usa pe care efectiv o sparg in goana mea.

Odata rapusa, usa cade la pamant bufnetul cumplit repentandu-se in ecoul ce colinda holul pictat in culorile mortii. Am pornit in viteza spre clasa lui Yui sperand si rugandu-ma la toate divinitatile existente si inexistente ca ea sa fie bine. Ocoleam agil toate cadavrele ce-mi ieseau in cale ca niste obstacole dintr-o cursa. Cursa care avea sa se termine la capatul holului, loc care ar trebui sa-mi aduca satisfactia de a o vedea pe Yui in banca ei, plictisita de moarte de oricare ar fi fost materia predata. Ma opresc speriata in fara usii si imi intind mana tremuranda inspre clanta. Inspir adanc o data, dupa care eliberez aerul plin de tensiune si intru increzatoare. Toata speranta si increderea pe care incercam disperata sa mi le impun s-au dizolvat intr-o secunda. Moarte. . . Moarte pretutindeni in jurul meu. 

- Nu! Nu! Nu! NU!!! repet ingrozita de peisajul din fata mea. Pentru prima oara in toata viata mea simteam ca nu-mi mai pot controla frica. "Yui. . ." ingan abia perceptibil. Intru mai bine in clasa macelarita cautand printre expresiile sterse pe cea ce imi aduce aminte se seninatatea prietenei mele. Unde e? Ma uit de jur in prejur dar nu dau de ea, lucru care ma calmeaza putin. Imi indrept atentia spre tablele din fata clasei. Erau manjite intr-un mod prea ordonat si coerent. Un cod? O coordonata? Un mesaj? Imi scot telefonul si pozez intregul zid. Ies in graba din clasa si ma indrept spre iesire cautandu-l cu privirea pe Kage. Il gasesc la poarta vorbind la telefon . . . mai degraba injuranj la telefon, dar asta e alta poveste. 

- Kage! ii atrag atentia inante de a incepe sa alerg spre el. Odata ajunsa in dreptul lui incerc sa-i spun despre Yui dar mi-o taie ianinte de a putea sufla si o singura litera. Astept sa termine convorbirea telefonica dupa care parca urmarita de caini turbati ii spun de Yui si de codul(coordonata/mesajul) gasit.

- Stai! . . . Ce cod?

- Hai! il apuc de mana si o tulim spre apartamentul meu. In mai putin de 5 minute ajungem si spre mirarea mea, usa era descuiata. WTF?! spun intrand. Totul parea a fi la locul lui. . . si prin asta ma refer la dezordinea mea ordonata de zi cu zi. Am scotocit o vreme ca sa ma asigur ca nimic nu lipseste dupa care mi-am luat laptopul si am descifrat codul: 48° 51′ 40″ N, 2° 20′ 9″ E   .Care s-a dovedit a fi de fapt, coordonatele Muzeului Luvru din Paris. 

- Deci sa inteleg ca o vom gasii pe prietena ta la Luvru?

- S-ar putea. . . 

- Asta e cea mai evidenta capcana pe care am vazut-o in viata mea.

- Sugerezi ca ar trebui sa ramanem aici? 

- Nu sugerez nimic . . . Asta vom face!

- Asta ai sa faci tu! Eu una ma duc chiar acum acolo!

- Esti nebuna? Cine stie ce te asteapta acolo? Ar putea sa te omoare de cum ai trecut de granita, iar tu pur si simplu te arunci in ceva ce nici macar nu sti ce e?

- Stiu ce e!

-CE?!

- O capcana!

- Si ai sa te duci pur si simplu acolo?! Orbita de ce?! De cineva la care nici macar nu ti?!

In acel moment trantesc laptopul si ma ridic manioasa. 

- Ce te face sa crezi ca nu tin la ea? spun parca scuipandu-i cuvintele in fata.

- Abia daca te-am facut sa ti la mine! Mia luat ani intregi doar sa te fac sa-mi vorbesti si tu vrei sa-ti sacrifici viata pentru o simpla asazisa prietena?

- Nu e prietena mea!!! tip nervoasa. . . e sora mea. . . e Itami! spun glasul pierindu-mi incetul cu incetul. Itami e in ea. . . sufletul ei inocent si nevinovat e in Yui. Am vazut-o . . . Ea mi-a spus ca e acolo iar eu i-am promis ca nu o voi lasa sa plece din nou. . . Nu vreau sa plece din nou si sa ma lase singura! termin argumentul siroaie de lacrimi stabatandu-mi obrajii.

Kage se uita pierdut la mine, dupa care isi infasoara mainile in jurul meu si ma strange in brate.

- Vin cu tine! spune hotarat.

- Nu treb- 

- Nici sa n-aud dintr-astea! mi-o taie el. Vin cu tine si punct. Oriunde ai merge, te voi urma si-ti voi fi alaturi.

Am mai stat imbratisati cateva minute dupa care ne-am despartit, Kage plecand acasa si pregatindu-si bagajul . . . si prin bagaj, ma refer la tot arsenatul de care avem nevoie in 'misiunea' asta. La cateva ore dupa ce a plecat, mi-a spus ca ne intalnim la aeroport si ca trebuie sa am legitimatia de spion la mine.

Ajunsa si la aeroport, ma intalnesc cu el la intrare si mergem impreuna direct in zona avioanelor private. 

- Nu aveti permisiunea sa intrati! ne opreste o gorila la costum.

- Agenti Secreti Guvernamentali! spune Kage iritat amandoi aratand legitimatiile. Solicitam un avion pentru o misiune top secreta de interes national. Trebuie sa ajungem la Paris in timp record pentru a preveni o catastrofa politica iremediabila.

Maimutoii aceea nu pareu prea convinsi de explicatiile lui Kage asa ca ne-au spus sa asteptam pentru a verifica autenticitatea legitimatiilor. Atunci il trag pe Kage mai in spate si-i soptesc precauta. 

- Legitimatiile alea nu mai sunt valabile de aproape un an! soptesc eu.

- Stiu! De asta nu vom astepta dupa astia doi.

Ne apropiem din-nou de cei doi si, intr-o fractiune de secunda Kage fucge pe usa facandu-i pe cei doi sa-l urmareasca. Eu ma apropii de centrul de contro si fur cheile unui "Mirage F-1" o frumusete de avion militar. Ies repede si ma intalnesc cu Kage care inca mai fugea vioi de mamutii aia cu cravata. Ii atrag atentia si, lasandu-i lati pe cei doi, vine spre mine si impreuna gasim avionul in care ne urcam.

- Ai mai condus un avion pana acum? ma intreaba Kage.

- Nu . . . dar am fost instruita in caz de orice.

- Pentru toate exista un inceput. Iti va placea! rangeste dupa care iese pe pista de decolari si in cateva minute suntem in aer.

- Vin dupa tine Yui.

V a     U r m a . . . 

Heiiii minaaaa!!!!!!!!!! Bun . . . probabil ca o sa ma injurati ca toti nesatuii dar sincer  . . . va multumesc ca o faceti! Pentru ca stiu c-o merit. . .  Adica pe bune. . . scriu o data pe an . . . si mai scriu si ca naiba si mai si termin cartea prea devreme si va mai si las cu sufletul in gat ca numai dracu (si eu) stie ce o sa se mai intample.

Sooooo . . . sorrynotsorry and. . . 

Kisu e mata ne mina! ( ^ 3 ^ )