Nu am văzut nicicând o altă fiinţă care să treacă prin suferinţă ca printr-o baie fierbinte, ce doar o face mai frumoasă, mai puternică şi mai pregătită pentru ce are viaţa de oferit.
Am învățat pe parcursul vieții că mamele au în mâini, în buze şi în glas un fel de leac vindecător, că „pupă mama şi trece" şi durerea chiar trece, se roagă mama şi totul este bine, mângâierea mamei alungă febra...
Apoi, am cunoscut cealaltă iubire a femeii, aceea cu pasiune, cu disperare, cu durere. Am văzut femei plângând, ca şi când asistau la cea mai mare dramă a omenirii, care, cu doar o mângâiere a bărbatului... durerea lor dispărea ca şi când nu ar fi existat niciodată. Le-am văzut convinse că nu o pot lua de la capăt şi le-am văzut împlinite şi mai frumoase ca niciodată în povești noi.
Am văzut femei care, în timp ce plâng in spatele unor usi inchise, cresc copii, conduc masini, coordonează afaceri, gătesc, spală, fac cumpărături, muncesc şi... iartă.
Am citit într-o undeva că in fiecare noapte, plâng milioane de femei şi, în fiecare zi, aceleași femei râd şi ne fac viața mai frumoasă!
