Ştii, am crezut pentru o vreme că am să primesc ce merit şi într-un fel aveam dreptate pentru că lucrurile se echilibrează cândva, însă am fost nevoită să îmi dau seama că trebuie, mai întâi de toate, să fac şi eu ceva, nu să aştept să primesc totul gata făcut. Atunci m-am ambiţionat. M-am ambiţionat să fiu fericită, să fiu iubită de bărbatul pe care îl iubesc şi să primesc tot ce merită o femeie să primească de la bărbatul drag. Respect, înţelegere, ascultare, sprijin, şi mai ales iubire. M-am ambiţionat să nu mai trăiesc cu anumite resemnări cum că ,,aşa a fost să fie" sau ,,oricum e mai bine fără el".
Cred că m-am ambiţionat să nu le mai dau voie oamenilor să mă rănească dacă nu merită să fac un astfel de sacrificiu pentru ei. Cu siguranţă, cei care vor merita să plâng şi să sufăr pentru ei, dacă vor fi oamenii potriviţi, nu mă vor face să ştiu cum e să suspin.
Cred că acum, mai mult ca niciodată, sunt ambişioasă, hotărâtă şi încăpăţânată. Vreau să fiu fericită. Şi sunt fericită chiar şi aşa, singură, după cât am suferit, după câţi oameni dragi mi-au plecat şi după câţi alţi oameni dragi au ales să îmi facă rău, deşi le-am răspuns mereu cu bine. Dar vreau mai mult pentru că nu mi-a plăcut niciodată să mă mulţumesc cu puţin, deşi de multe ori lucrurile mărunte înseamnă enorm. Vreau mai mult şi anume să pot fi fericită şi alături de bărbatul meu, de omul meu, de cel pe care să îl pot avea alături mereu, nu doar pentru o vreme. Şi ceva îmi spune că voi întâlni acel om... Doar pentru că asta cer acum de la viaţă.
Am aşteptat în linişte să îmi ofere viaţa tot ceea ce credeam că merit să primesc. Dar nu am primit. Aşa că m-am ambiţionat să lupt singură pentru ceea ce credeam că merit să primesc şi mi-am luat singură. În viaţă mai trebuie să fim şi ambiţioşi, hotărâţi, încăpăţânaţi. Şi asta pentru că toate se învârt în jurul principiului ,,Dacă nu ceri nimic de la viaţa, aceasta nu ştie ce să-ţi ofere."
