Anonimul Kirei

*Capitolul 4. E Aici*

Băiatul meu cu ochi albaștrii ®©§ ##P. Y. L. M. D

- Ok Beatrice, gata!
- Ești ok?
- Nu, nu sunt! Am înțeles de la bun început că e un joc și că îți face plăcere. Dar m-am săturat!
- Ai putea să îmi explici despre ce joc este vorba?
- Păi din acea seara in care am ieșit continui să îmi dai mesaj și trandafiri. Nu înțeleg de ce faci asta.
- M-as bucura dacă te-ai simți mai bine spunându-ti ca sunt eu.. Dar nu sunt.

M-am simțit aiurea fiindcă am acuzat-o pe nedrept și mi-am dat seama cât de penibila sunt. Am preferat să tac și să mă liniștesc

***
În timp ce urcam pe scările pensiunei am observat cum cineva mă privea insistent, era Sayid. Am fost atât de ocupata in cât nu mi-am dat seama că acele sentimente pentru el dispăruse încet, încet.
Camera mea era foarte drăguță. Mobila era nouă, de culoare neagră. Parchetul și canapeaua erau de un negru la fel de întunecat.
Mi-am lăsat geanta și m-am pus pe patul excelent de moale și relaxant. Eram foarte obosită și abia era ora 16. M-am schimbat în ceva lejer și am coborât jos.
Pensiunea era foarte drăguță și mare. Totul era nou și culorile erau pe placul meu. Curtea era amenajata foarte frumos și peisajul era mirific.
- Heii!
- Bună!
- Eu sunt Silviu, stau exact lângă camera ta.
- Da? Eu sunt Kira.
- Îmi pare bine!
- Și mie!
- Eu mă duc sus, ne mai vedem!
- Ok..
Băiatul cu ochii căprui și misterioși s-a întors pe călcâi și a pășit ușor pe scările pensiunei.

De când am venit nu am văzut-o pe Beatrice. As vrea sa îmi cer scuze pentru comportamentul meu si sa ii explic totul. Nu am avut timp să mă întorc spre ușa mare din sticla ce ducea în curte, căci m-am lovit de un corp solid.
- Ești ok?
- Încerc.. fii mai atent! ..
- Ok, scuze!
Ochii lui se întunecau cu fiecare cuvânt spus de mine. Simțeam cum il afectează indiferența cu care îi vorbeam
- Tu ești ok?
De când l-am văzut, pe Sebastian, fiecare gest făcut de el mi se pare ciudat. Privarea lui se schimbă la orice reacție de a mea. Probabil nu îl cunosc și din cauza asta.. Dar mai ciudat de atat mi se pare cum a gândit sa reacționeze la întrebarea mea, a plecat si a tacut.
Nu îl cunosc , dar ar fi mai bine să stau departe de el. Sinceră să fiu, mă pricep să stau departe de oameni.
Aerul era unul cald și liniștit. Ca liniștea dinaintea furtunii. Fiecare fir de iarba purta aceiași nuanță de verde, un verd ce îți dădea o stare de placere.
- Beatrice?
-Da..
-Vreau să îți explic tot.
Ea era pe un fotoliu maro din curtea pensiunii.
- Nu, Kira. Nu ai ce sa imi spui, te înțeleg, știu prin ce treci. Schimbările pe care ai hotărât sa le faci te-au făcut să nu ai încredere în nimeni. Și e vina noastră, adică a mea. Nu am fost alături de tine atunci când aveai nevoie si te-am dezamăgit mereu.

Ochii ei verzi și veseli, acum erau inundați de lacrimi. Nu puteam nega ceea ce imi spunea ea, nici nu vroiam. Avea perfectă dreptate.
- Nu au rost regretele. Avem timp să ne recâștigăm încrederea una în cealaltă. Avem timp sa recuperam tot ce am pierdut.

Îmbrățișarea mea i-a oprit fiecare discurs emoționant pe care vroiam să-l rostească.
- Mergem?
Ea mi-a aprobat cu un zâmbet călduros sa mergem.
Restul grupului abia ajunseră. Sufrageria era plina de vechi prieteni pe care nu i-am văzut de foarte mult timp. După ce am vorbit cu ei am părăsit sufrageria croindu-mi drumul spre camera mea.
Ajunsă sus am observat că pe un fotoliu maro era așezat Silviu, părea puțin abătut. Nu am vrut să îl deranjez si nici să mă bag aiurea în seamă, așa ca l-am ignorat.

Părul meu creț era în toate direcțiile, dar totuși eram drăguță. Eram foarte încordată, așa că am hotărât să îmi fac un duș.
După fiecare duș aceiași stare de somn își face apariția. Cum era ora 20:15, nu ar strica un somnn scurt.
Corpul meu încordat se relaxa cu fiecare secundă.

***

Ochii mei albaștrii au fost străbătuti de lumina puternică, acum parcă mult prea puternica.
După ce mi-am revenit, mi-am adus aminte că am adormit prea devreme.
Bravo, Kira! Vii in vacanță să dormi..
Nu vreau ca in aceasta vacanta să îmi petrec tot timpul în mall-uri, cluburi, terase și nu mai știu eu ce...
Vreau doar sa stau, chiar daca ei vor face altceva si nu vom fi împreună, eu vreau sa stau.
După ce am terminat mica mea recapitulare, m-am ridicat ușor din pat.
Când picioarele mele au făcut contact cu parchetul rece mi-am amintit ca am uitat să îmi pun papucii de casă la marginea patului. Cele mai enervante chestii mi se întâmplă dimineața. Mi-am făcut patul și am pășit spre baie.
Părul meu creț era mult prea rebel. De obicei pierd minute bune cu el , dar acum nici nu vreau să il pieptăn. Mi-am pus pasta de dinți pe periuța uitându-mă în oglinda și zâmbind. Starea mea era prea bună și nu mai țin minte de când nu am fost atât de binedispună.
Mi-am luat un tricou vișiniu, un pulover albastru și o pereche de blugi albaștrii. Eram foarte amuzată de felul în care îmi era parul . Dar totuși l-am aranjat.
Pe holul pensiunii nu era nimeni cu excepția lui Silviu și a unui alt băiat.
- Bună, Kira!
- Heii!
- Ce faaaaci?
- Bine, vreau să mă duc jos. Tu?
Probabil doar mi se pare, dar la fel și el mă privea într-un fel anume, mai special.
- Bine, el e prietenul meu, Smith!
- Kira, îmi pare bine!
- Și mie!
- Eu mă duc jos, ne mai vedem.
-Ok!
Toate persoanele pe care le-am revăzut și pe care le-am cunoscut in aceasta vacanta mi se păreau misterioase și au un comportament ciudat.
Pe canapeaua mare a sufrageriei erau toți in afară de Beatrice. Am luat loc lângă Andru, colegul meu de bancă și Bianca, iubita lui. Adică așa cred, el are o iubita noua in fiecare săptămână.
Discuțiile pe care le purtam cu Andru, mai bine spun contrazicerile dintre noi doi erau atât de importante în cât nu am văzut-o pe Beatrice venind cu un trandafir.
- Ai un admirator, prințesa? de fiecare dacă când avea ocazia, Andru trebuia sa o necăjeasca pe Beatrice.
- Din păcate nu e pentru mine.
Ochii ei erau ațintiți pe mine urmați de ochii căprui a lui Andru.
M-am ridicat și am tras-o pe Beatrice după mine în curte.
- Unde l-ai găsit?
- M-am dus să văd ce faci, aseară nu ai mai venit jos si eram îngrijorată. Ușa era deschisă iar pe pat se afla trandafirul.
"E mai drăguț să nu știi cine sunt, nu-i așa Ștrumfule?"
- Ușa camerei mele era încuiată..