Anonimul Kirei

*Capitolul 5. Sentimente Noi! *

  

     "Mă vei uita,  căci și uitarea
      E-nescrisă în legile omenești"

            Nu știu ce simt acum,  frică, curiozitate,  nervi, dar lacrimile au început să se întreacă pe obrajii mei.
  Am rugat-o pe Beatrice să mă lase singură pentru a mă descărca .
    Nu înțeleg cine îmi face asta și ce vrea de la mine.
    În timp ce eu eram cuprinsă de un păienjeniș de întrebări,  de gânduri ce îmi învăluiau mintea,  hotărâtă să plec în căutare unor răspunsuri,  nu am observat când fotoliul de lângă mine era mai nou ocupat.
- Ești bine?
Vocea mi se părea familiară dar ușor uitată. Când mi-am întors privirea, era Sayid. Privirea lui îmi aduce mii de amintiri frumoase,  clipe pe care nu le pot uita.
-Da..
-Ce s-a întâmplat?
- Serios? Tu defapt ce vrei? De ce iti pasa ție dacă sunt sau nu bine?
- Cum să nu îmi pese?
- Uite,  am destule probleme.  Tu ce crezi? Că ai venit acum și începi să îmi spui un discurs emoțional? Și să îmi readuci aminte toate clipele frumoase iar eu te iert pentru tot răul pe care mi l-ai facut? M-ai lăsat nepasandu-ti de mine,  ca si cum nimic nu ar fi fost , iar acum vii aici?
- Nu am de gând să îți spun ceea ce s-a întâmplat, si nu am de gând să fac nimic din ceea ce mi-ai zis tu. Am vrut doar să te ajut.
- Nu am nevoie de ajutorul tău. Tu m-ai ajutat destul..
 
Puteam observa tristețea de pe chipul sau fără să mă uit prea mult. Nu stiu cat de rău îi parea pentru ceea ce a făcut,  dar nici nu vreau sa aflu.

  Am fost învăluită de un potop de amintiri și acum erau mult mai multe întrebări fără răspuns.
  O ceața deasă,  urmată de sentimente de uitare si nepăsare m-a cuprins dureros. Au pus stăpânire pe sufletul meu ce începuseră să se hrănească cu aceiași durere. Durerea ce m-a făcut să am încredere in trădare. Durerea ce mi-a adus zâmbete din lacrimi.
   
   Uneori ti-e frică sa cunoști persoane noi,  ti-e frică sa nu fii rănit.  Ti-e frică sa nu suferi si începi să fugi de cei din jurul tău,  să te închizi în tine. Și să ajungi o persoană oribilă, așa cum am făcut eu.
   Răutatea oamenilor și neseriozitate lor te distrug.

  Aerul de afara devenise rece. Mi-am șters lacrimile și am pășit în pensiune
  Nu era nimnei. Mi-am scos telefon și am observat că aveam 1 mesaj.
    Beatrice : Noi am plecat în oraș!

  Mhm.. Perfect!

   M-am dus în camera mea si am încuiat ușa. De ce o mai încui? Nu sunt eu singura care o poate descuia.
 
  Tristețea revenise, dar acum la un stadiu avansat.
   Vreau acasă,  acolo unde sunt în siguranță, unde nimnei nu  imi poate face rău.

   Casa bunicilor mei nu era departe de aici. Bineînțeles ei au murit și nu sta nimnei acolo. Mi-am luat un hanorac destul de gros și am părăsit pensiunea cu pași repezi.
  M-am urcat într-un taxi din apropierea și i-am spun taximetristului adresa .
 
                                             ***

  Curtea în care am copilărit era plină de flori și amintiri. Mesele și scaunele de afara purtau același alb,  dar acum spălăcit. Amintirile din copilărie veneau năvală peste mine,  urmate de fiori și lacrimi.
Nu plângem din cauza problemelor mele,  ci din cauza ca după atâția ani mă aflu aici.
  Nu voi uita niciodată verile frumoase.
  Părinții mei aveau foarte multă treabă cu serviciul,  iar eu nu puteam sta singură. Bunică avea grija enormă de mine și îmi făcea mereu ceea ce vroiam.
  Timpul a trecut repede, la fel și casa se schimbase mult.

  Afară se inserase. Ma simt mai in siguranță, aici nu vine nici un psihopat să îmi dea trandafiri și biletele.
Dar corpul îmi era amorțit din cauza frigului.
    M-am urcat în taxi,  încă privind casa cu regret.

                                          ***
     Toate becurile  erau aprinse.
  Intrată în pensiune un val de căldură m-a cuprins.
  - Tu ești nebună? strigă Beatrice la mine abia coborând pe scări din cauza tocurilor.
  - Da.. De ce nu?
  - Unde ai fost? Te-am sunat de 50de ori și te-am cautat prin toată pensiunea.
  Zâmbetul de pe fața mea era unul melancolic.
  - Undeva unde să mă simt în siguranță. Într-un loc care m-a ajutat să trec peste momentele de mai devreme. Măcar amintirile să ma ajute dacă prieteni nu am.
  Acestea au fost ultimele cuvinte,  apoi am luat-o la goană pe scări.
  Capul meu era în jos și nu ma observat că în fata mea era Sebastian.
  - Ușor! Fii mai atentă!
  - Mhm,  scuze!
  - Stai,  ești ok?
  Primul lucru pe care am vrut să îl fac a fost să il iau în brațe,  și chiar asta am făcut . El mă strângea tare și simțeam că îi pasă de mine.
  Când privirea lui a făcut contact cu a mea, am observat cât de frumos e.  Ochii lui albaștrii sunt superbi și zâmbetul la fel.
  - Noapte bună, Kira!  mi-a spus el cu zâmbet cald sărutându-mă pe frunte.
  - Noapte bună!
  Intrată în camera am început să tip de bucurie. Îmi era dor de acest sentiment,  acum mult mai îmbogățit.
 
   Eram foarte obosită. Mi-am făcut un dus si m-am îmbrăcat în pijamalele mele gri cu ursuleți roz.
  Somnul m-a învăluit mult mai repede .

                ***
  M-am trezit speriată și privesc pierdută pe geam. E trecut cu siguranță de miezul nopții,  căci întuneric a pus stăpânire peste noi.  Telefonul meu vibra liniștit pe noptiera micuță.
  - Da?!
  - Dormi?
  - Dormeam..
Vocea lui Sebastian era calmă și dulce.
  - Scuze..!
  - Nu e nimic.. Tu ce faci?
  - Stau pe fotoliul din fața ușii tale. Am auzit ce s-a întâmplat ieri si nu aș accepta să pățești ceva. Am vrut să dormi liniștită.
  - Serios? Du-te și dormi,  tee rog!
  - Nu, nu plac până nu se face dimineață. Somn ușor!
  - Mulțumesc!
   

                                           ***

    Razele soarelui s-au îngrămădit in camera mea. Am fost nevoită să clipesc repetat din cauza luminii puternice.
    M-am ridicat din pat și abia mișcându-ma am ajuns la baie. M-am spălat pe dinți,  iar eram amuzată de felul în care îmi era părul. După ce mi-a făcut puțin curat în cameră am început să îmi aleg hainele pentru azi. M-am îmbrăcat cu o pereche de blugi negrii, un hanorac negru și tenișii negrii,  apoi am părăsit camera. Pe hol mă aflam doar eu.
  Pe fotoliul din fața ușii se afla un trandafir perfect .
    "Bună dimineața,  scumpa mea!
                        Lasă-mă pe mine să fiu anonimul tău!"