Am pornit-o direct spre casă, frământată tot drumul de
sentimente antagonice. Să fac dragoste cu Bones fusese mai mult
decât incredibil, iar el avea dreptate. N-aveam cum să pretind că nu
se întâmplase nimic între noi. Dar aveam mai multe lucruri de luat
în considerare, nu doar sentimentele mele. Dacă era după mine,
m-aş fi certat, dar nu foarte tare, că mă culcasem cu el. Principalul
motiv pentru care intrasem în panică, totuşi, era faptul că ştiam cum
ar reacţiona mama. Nu puteam în veci să-i spun. Şi asta însemna că
trebuia să închei toată povestea asta înainte să se ajungă prea
departe.
Când am oprit în faţa casei două ore mai târziu, bunicii mei
şedeau pe verandă, bând ceai cu gheaţă. Arătau ca-ntr-o vedere cu
America de altădată, cu părul lor alb-coliliu şi hainele simple, cu
chipurile zbârcite de vreme.
Bună, i-am salutat cu gândurile aiurea.
Bunica scoase un ţâţâit, urmat de un muget de indignare din
partea bunicului. Am rămas uitându-mă mirată la ei
Ce-aţi păţit voi doi?
Curioasă, am privit cum bunicul făcea feţe-feţe. La urma urmei,
nu era prima oară când apăream a doua zi, şi niciodată nu
comentaseră nimic. Adoptaseră o politică „nu-ntreb, nu-mi spune"
când venea vorba de nopţile mele târzii.
Justina, ieşi afară, fată! îmi ignoră el întrebarea, sculându-se în
picioare.
O clipă mai târziu se ivi mama. Pe faţă i se citea aceeaşi
nedumerire ca şi a mea
Ce-i? S-a întâmplat ceva?
Bunicul îi răspunse, încă tremurând de furie
Uită-te bine la ea! Uită-te! Să nu-mi spui că nu s-a ţinut de
trăsnăi azi-noapte! Nu, s-a înhăitat cu dracu, asta a făcut!
M-am albit la faţă, frământându-mi creierii să-mi dau seama cum
reuşise să-şi dea seama că mă iubisem cu un vampir. Să-mi fi crescut
colţi? Mi-am pipăit dinţii cu degetele, dar erau la fel de laţi şi de
netezi ca întotdeauna. Gestul meu îl înfurie şi mai tare
Nu-mi arăta dinţii cu degetele, domnişorico! Cine te crezi?
Spre lauda ei, mama îmi luă imediat apărarea
Vai, tăticule, nu înţelegi. Ea e...
Vocea i se înecă subit şi rămase uitându-se la mine cu o privire
ceva mai puţin şocată.
Ce? am întrebat, speriată.
Gâtul tău..., îmi răspunse, nevenindu-i să-şi creadă ochilor.
