Mergeam cât de repede puteam,mă simțeam foarta rău aveam nevoia sa vorbesc cu cineva care să mă înțeleagă..multe persoane in jur,dar multe să asculte,să critice,dar foarte puține sa ma înțeleagă!Așa că unde îmî găseam liniștea era doar la mormântul tatălui meu si bunicului meu cei care mereu mi-au fost alături mereu dar la un moment dat m-au părăsit fără sa vreau..au plecat de lângă mine,de lângă fratele meu si de lângă mama..
M-am pus in genunchi și ca de fiecare dată când vin la ei incep sa-mi aduc aminte de amintirile petrecute,cu ei..Plâng,strig dar nimeni nu imi aude durerea ce o simt in inimă,singurătatea pe care nimeni nu mi-o poate repara..inima ruptă in două,nici inima nu se mai poate chema...
Dintr-o dată se lasă o răcoare,rece dint-o dată imi vad vecina care era moarta de 3 lunii,m-am frecat la ochii crezând că e de la lacrimi ce văd..vedeam toți morți cum se plimbă..eram ceva de gen ,,waw" nu stiam ce se intampla,sau ce se va intampla!Dintr-o dată intorc spatele si il vad pe tata si bunicul meu cum se uita la mine cu lacrimi de bucurie..Incep sa plang ma duc la ei...
-Tată,tătaie!!Sunt Alexandra voastră!Ei se uita la mine bucuroși..
-Fata mea!?Ne vezi?Cum se poate asa ceva?!
-Cum?Acum nu conteaza!Ne-am luat in brate si am inceput sa le povostesc ce mi se întâmplă...
-Alexandra noi trebuie sa plecam acum am stat destul,stai calma de acum inainte ne v-ei putea vedea,să stai calmă de acum!Noi vom fii lângă tine mereu,dar tine minte doar tu nu vezi,si nu trebuie sa zici la nimeni asta!
Am dat din cap,aprobator..si nu stiu ma simteam mai bine față de alte dăți!Am plecat spre drum spre casă...
