Consolându-se Cu Existenţa

Capitolul 4

Dustin POV.

Raman singur cu Hope care ma priveste ciudat, uimita probabil de gesturile bruste ale prietenului meu.

Ma indrept spre ea si o intreb soptit:

-Deci? Cum ti s-au parut prietenii mei?incerc sa zambesc desi chipul fetei din fata mea nu ma indeamna s-o fac.Sper ca nu te-au speriat. Tessa este foarte prietenoasa, iar Rowen, ei bine, este glumeţ si spontan de obicei.

-Sunt simpatici. Zice scurt ridicand din umeri.

-Ma bucur ca ti-au placut.

Apoi schimband subiectul o intreb:

-Ce ai zice daca mi-ai povesti ceva despre tine?

De data asta da din cap in semn negativ.

-Incearca. Te rog! Uita-te la mine! o iau de mana si o privesc in ochii ei caprui. O sa reusesti daca iti doresti!

-Uneori, simt ca nu sunt eu. Nu pot manca. Nu pot dormi. Sunt ca o stafie. Nu vorbesc. Ce rost are viata daca nu ai cu cine sa o traiesti? Nu am prieteni, dar intr-un fel ma bucur. Oamenii ranesc, iar asta ma lasa sa ma indepartez de ei si rautatile lor.

Mirat de cat de multe cuvinte a zis in minutul anterior, o intreb:

-Nu te simti singura?

-Cateodata. Ii am doar pe ai mei in casa aia mare, iar ei sunt mai mult la serviciu. Ei erau singuri cu care vorbeam inainte sa vin aici.

-Sunt foarte surprins ca imi zici toate acestea. De asemenea, ma mir ca vorbesti cu mine si ma bucur pentru asta.

Simt cum mana ei o strange pe a mea. Probabil ca nu a mai simtit de mult afectiunea altor oameni din afara familiei.

O strang intr-o imbratisare si ii soptesc:

-Vei fi bine! Vei avea prieteni, iar eu voi fi aici mereu, nu ca psiholog, ci ca prieten.

-Multumesc...murmura pe umarul meu.

Aud usa deschizandu-se, iar Mia intra ca un fulger pe ea.

-Dustin!

Ma desprind din imbratisare si o privesc pe iubita mea, rosie de furie.

-Mia!

-Da, Mia. Ma mai stii? Ce faci, Dustin? Iti "tratezi" pacienta?

-Da, daca vrei sa stii, o tratez. De ce ai venit ?

-Sa-ti spun ca diseara trebuie sa vi acasa. Mi-e frica sa dorm singura, se apropie plictisita si isi aseaza mana dreapta pe bratul meu. Daca nu vrei sa dormi cu mine, macar stai in casa. Eu te iubesc....

-Ca pe un caine. Eu sunt paznic in casa. Asta sunt. Sa stau in casa? Unde as mai putea dormi? Ai distrus totul la propriu si la figurat. Ai distrus livingul si bucataria si cel mai important, sentimentele. Sentimentele pe care ti le purtam.
Rowen avea dreptate...

-Taci! Nu-mi vorbi mie de sentimente si iubire. Tu stateai incolacit cu bruneta acum un minut.

-Pleaca acum! Pana nu imi distrugi si biroul asta, Mia.

O vad aruncandu-i o ultima privire plina de ura lui Hope si paraseste cabinetul.

Hope plange. Ma apropi de ea si ii zic:

-Te rog, nu mai plange! Nu e vina ta! Imi pare rau!

Lacrimile ii acopera obrajii rozali , iar ochii caprui ii stralucesti.

-Iarta-ma!zic incet.
______________________________________________________________________________

La media aveti poza cu Hope.

Stiu ca e un capitol scurt si probabil sec. Voi reveni cu o actualizare mai incolo.

Pareri? Sper sa postez maine sau/si poimaine.

LY❤❤❤❤