Blood in Manhattan » book l

Blood in Manhattan - Chapter 1

-prezent-

  Ploaia de toamnă străpungea cerul, în încercare de a prelua controlul. Fulgere şi tunete neobişnuite prin aceste locuri îşi făceau loc printre blocurile înalte, de culoarea cimentului. Umbrele de toate culorile se iveau de prin magazine şi saloane, adăugân un strop de farmec oraşului încă neîncercat de ploaie. Deodată, liniştea s-a aşezat peste oraş.

   O linişte aparentă, căci picurii de ploaie continuau să cadă pe materialul negru din care era făcută umbrela mea. Oare de când am umbrela aceasta? De mult, de foarte mult timp. Dacă stau bine să mă gândesc, din timpul în care lumea mă striga "Kath", îmi cumpăram dulciuri în fiecare zi, învăţam pentru ultimul examen si încă o îmbrăţişam pe mama inainte să plec spre şcoală, atunci am primit această umbrelă. O umbrelă neagră, simplă, pe care o ţineam chiar acum în mână.

   Nu te aşteptai ca după două luni în care ploaia ocolise din plin New Yorkul, să îşi facă simţită prezenţa tocmai acum. În luna iulie. Aveam planuri pentru această vară. Dar niciodata nu reuşesc să le duc la bun sfârşit. De ce? Răspunsul e simplu : viaţa de adult.

   Nu ştiu când mi-am vizitat pentru ultima oară familia, probabil iarna trecută. Viaţa de adult e o porcărie. Mi-aş dori să nu fiu adult, dar nu pot da timpul înapoi, nu? Aş vrea să am din nou 4 ani, să mă odihnesc în poala mamei. Să mănânc plăcinte făcute în casă, proaspete, nu ca cele de la covrigării, uscate şi tari. Exact aşa e plăcinta de aici. Uscată. Tare. Parcă nimeni nu îşi mai dă silința să mai facă ceva bun în Manhattan. În cartierul din New York in care nu te aşteptai să se întâmple atât de multe. Oamenii sunt speriaţi. Au nevoie de bani ca să îţi îngrijească familiile, dar nu pot munci, din cauza fricii. Dar nu ar mişca un deget ca să rezolve ceva.

   Acum, vă intrebaţi dacă şi eu sunt pusă în acelaşi grup cu oamenii care nu şi-ar mişca nici un deget ca să afle ce se întâmplă cu adevărat. Dar răspunsul este nu. Eu fac parte din grupul de persoane care dezleagă aceste mistere. Singura diferență e că sunt singura care face parte din acest grup. Am rămas singură. Nimeni nu ştie cine sunt de fapt. Sunt ca un erou - doar că nu am super puteri. Am doar un carnet, un pix şi câteva indicii. Bineînțeles, pe lânga sânge şi lacrimi.

   Numele meu este Kathy. Kathy Willson. Iar treaba mea este să aflu cine se ascunde in spatele misterioaselor crime care se întâmplă de jumătate de an încoace. În cele mai ascunse colţişoare posibile din Manhattan, acolo unde totul era roz şi alb înainte, acum totul pare negru şi întunecat. Sângele a zeci de oameni rămâne ca o amprentă pe acele locuri, şi asta trebuie să se oprească. 

   Am promis atunci, şi încă mă ţin de promisiune. Nu am risipit cincisprezece ani din viaţa mea plănuindu-mi răzbunarea, iar acum să stau ascunsă. Niciodată nu mă voi ascunde.