The Truth

Capitolul 1

Stau în imensa mea cameră şi mă uit în oglindă. Mă minunez de ţinuta aleasă de tata pentru mine, în seara asta. Port o rochie neagră mulată cu spatele gol, iar pe faţă am o tonă de machiaj,serios acuma am paisprezece ,nu douăzeci şi ceva. Mă gândesc ce ar crede mama de apariţia mea din seara asta, din păcate ea nu mai este lângă mine ca să poată să îşi spună punctul ei de vedere.

Seara asta va fi una ca şi celălalte .Încă o petrecere plictisitoare de a tatălui meu şi încă una în care trebuie să zâmbesc şi să fiu drăguţă cu toţi. Şi prin toţi mă referer la ceilalţi patroni de cluburi şi la copii lor. Mda, aţi auzit bine tatăl meu bun şi grijuliu este patron la cele mai bune cluburi din New York . Timp de o lună a stat împreună cu o roşcată pe nume Melody, iar azi de dimineaţă mi-a făcut cunoştinţă cu nouă lui prietenă,Kim. Sunt total scârbită.

Păi asta îi viaţa mea , plină de bani, haine, maşini şi cluburi. Neavând prieteni care să mă placă pentru ceea ce sunt nu pentru bani tatălui meu, defapt am un aşa zis prieten adevărat ,numele lui este Luck şi este fiul unui miliardar din Los Angeles. Şi, desigur,având un tată care se f**e cu toate curvele din oraşul ăsta şi care nu vrea să îmi povestească nimic despre mama mea.

Gândindu-mă la viaţa mea ratată, nu mi-am dat seama de noţiunea timpului şi am întârziat la evenimentul organizat de tatăl meu.

Îmi i-au telefonul de pe noptieră şi înaintez spre micuţa uşă a camerei mele. Pun mâna pe clanţă şi când deschid d-au nas în nas cu prea iubitul meu tată.

Tata: -Scumpa mea, m-am îngrijorat! îmi spune în acelaşi timp în
care mă analizează din cap până în picioare.

Eu:-Scuze tată!Am pierdut noţiunea timpului! Nu se va mai
întâmplă! spun în timp ce închid ușa.

Tata: -Nu-i nimic puişor! Am crezut că îţi este rău sau că eşti
supărată!

Eu:-Aa.. nu ,nu am nimic!

Tata: -Bine atunci! îmi spune în timp ce îmi dă un mic sărut pe
cap.

Ajungem la capătul scărilor, şi o văd pe nouna prietenă a tatălui meu, Kim. Este o femeie frumoasă, de statură medie cu păr blond. Într-un fel îi drăguţă, dar m-aş fi bucurat mai mult dacă era mama cea care ne aştepta jos.

Kim:- Bună Juliet! Ce frumoasă eşti, îţi ador rochia!

Eu:-Mersi mult! Şi mie îmi place a ta!

Tata: - Bun, atunci să mergem în sala mare! Prieteni tăi întreabă
de tine, scumpa mea! spune în timp ce îi înmânează braţul
dragei de Kim.

Eu:-Şti tată, înafară de Luck, Aby şi James, nu am alţi prieteni
care să nu se folosească de mine!

Tata:-Ce vrei să spui cu asta?

Ajungem la uşa ce ne despărţea de salon. Mă uit la tata care aştepta un răspuns la întrebarea pusă adineauri.

Eu:-Nimic! Ca de fiecare dată, nu înţelegi!

Înaintez spre micul meu grup şi încerc ca lacrimile să nu îmi invadeze faţa .

Ajung la micul meu grup care este format din cei mai buni prieteni Luck, Aby şi James. Bine ştiu că am spus că am doar un prieten apropiat dar pe Luck îl cunosc de când lumea şi pământul şi în el am cea mai mare încredere. Pe Aby o cunosc din clasa a V-cea, mai bine zis,îmi este colegă de clasă. Iar pe James am început să îl cunosc de la petrecerile tatălui meu .

Eu:-Bună, ce faceţi ?

Luck: -Te aşteptam pe tine!

Eu:-Ei bine sunt aici!

Aby:-Într-un sfârşit! Mă îngrijorezi draga mea! spune şi apoi
mă i-a in braţe .

Cea mai bună parte la Aby, este că se poartă de parcă nu te-ar mai fi văzut o viaţă întreagă.

??:-Ei bine, uite că şi-a făcut apariţia şi pisicuţa mea.

D-au să mă întorc dar cineva mă blochează punându-şi mâna pe coapsa mea şi alta pe fund, iar acel cineva este Albert.

Îl împing de pe mine, şi atunci cei doi crai de la răsărit îşi fac apariţia în spatele meu.

James: -Hei,ai grijă!

Albert: -Oo..şi de cine să îmi fie mie frică de micul ecran de
telefon?Cred că şi maicata are o viaţă mai socială decât o
ai tu!

James:-Şi mie de cine să îmi fie frică, de băieţelul lui mami?
Încă am filmarea fraiere! spune şi îşi arată telefon.

Albert era roşu la faţa de nervi şi când a vrut să sară la gâtul lui James,toată lumea a încetat să vorbească şi toţi, înclusiv eu,ne-am îndreptat privirile spre persoana care tocmai a intrat pe uşă.

Era o femeie înaltă, frumoasă cu păr şaten.Şuşotelile au început mai ales din colţul unde se afla tata. Îl văd cum iese din mulţime şi o i-a de braţ pe acea doamnă misterioasă, ducând-o cu forţa la el în birou.

Mă uit pentru câteva secunde în gol şi decid să merg la tatăl meu şi la acea brunetă, mai mult sau mai puţin sexy.

Ajung pe hol, iar din biroul tatălui meu se auzeau ţipete şi limbaj vulgar. Înaintez cu paşi mari spre biroul tatălui meu şi mă pozitionez cu în faţa uşi pentru a putea auzi acea conversaţie,plină de ţipete.

Tata: -Nu, în niciun caz! Nu pot să cred că ai tupeul să vi în casa mea şi să îmi ceri asta!

Poftim? Ce îţi cere? Cine îi? .. de are tupeu aşa mare să vină în casa ta?

??:-Te rog! Ştiu că a trecut aşa mult dar şti prin ce am trecut eu,
noi! Te rog Robert! Trebuie să ştie adevărul!

Pffttiimm?? Ce adevăr trebuie să ştiu? Ce îmi ascundeţi?... oare este vorba despre mama? ..doamne câte întrebări..

Tata: -Mai lăsat singur! Ai lăsat-o! Deşi mi-ai promis! Au trecut
paisprezece ani, fi sigur că răspunsul este nu!Nu am să ti-o
da-u pentru nimic în lume! Şi dacă îndrăzneşti să te apropi
de ea, tu sau el , veţi fi morţi! Acum ieşi naibi din casa mea!

Aud făcându-se paşi spre uşa şi mă năpustesc spre primul colţ întunecat care îl văd, unde sunt sigură că nu mă va vedea nimeni.

Uşa se deschide, iar de acolo iese acea femeie cu ochii înlăcrimaţi şi tata roşu tot la faţa de nervi.

Ce se întâmplă? Cine este femeia aia? Cine mai este acel el care nu trebuie să se apropie de mine? ..sau cel mai importat lucru.. Ce adevăr îmi ascunde propriul tată?

Atâtea întrebări îmi zburau prin minte, încât acele lacrimi care vroiau să îşi facă apariţia la începutul seri pe obraji mei ,îşi fac acuma dar într-un ritm mult mai mare.

Când văd că am cale liberă, mă ridic şi alerg până la uşa care despărţea casa de grădină.Acel loc, acel balansoar este singurul loc sau obiect care mă linişte.

Toate felinarele din grădina sunt aprinse, aşa că nu îmi este greu să ajung în acel loc magic şi linistitor.

Mă pun acel mic balansoar, şi observ că pe el se află o pătură moale, de culoare crem exact ca şi culoarea balansoarului .

Îmi înfăşor mâinile în jurul picioarelor, şi în acelaşi timp lacrimile îşi fac fru liber pe obraji mei roşi.

Îmi este atât de frig, încât am uitat că suntem în luna februarie şi că în anumite locuri încă se mai află zăpadă.

Nu vreau să intru, nu vreau să plec de pe acest loc magic, vreau doar să plâng! Defapt nici nu ştiu de ce plâng! Dar stând pe hol şi uitându-mă în gol, mi-am dat seama că nu mai suport să fiu minţită şi că de mâine în colo, trebuie să aflu ADEVĂRUL!