Vis destrămat

105 20 5
                                    

Cimitir al speranţelor mele, cenuşă vie, arzătoare,
Calcă inima-mi pe tine, suspinând de grea strânsoare.
Pulbere de vis în aer îmi străpunge irisul,
Ochii-mi frânge şi destramă-abisul.
Crucea de plumb se-mplântă între ambiţiile mele,
E grea şi-mi alungă toate cugetele grele.
Coroane de plumb se năpustesc în goana oarbă după gânduri,
Le întâlnesc şi le-nfruntă într-o luptă fără rânduri.
Se destramă un vis aievea în văzduhul neatins,
Într-o lume fără sprijin, mă găsesc de mult învins.

Monolog cu umbraUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum