O zăresc în aglomeraţia haotică.
Ochii ei, căprui, îmi dau o stare nevrotică.
Dorinţa mă cuprinde, tânjesc să o ating,
Dar, deodată, cu paşii ei îndepărtaţi, mă sting.
Îi simt respiraţia năvălind prin vântul rece,
Îi simt lacrima pe gât, nu ştiu ce se petrece.
Alerg spre sufletul ei să îl liniştesc.
Cu cât mă apropii, paşii mi se adâncesc.
Încerc în zadar să îi pătrund în gând,
Transparentă, ea înaintează plângând.
Culorile mele nu reuşesc să îi picteze inima.
Ea, continua să zbiere, se alarma.
Când i-am întâlnit privirea disperată,
Mi-a acoperit ochii cu minciuna vinovată.
Mă ucide ea, îmi ucide fericirea.
Mă doboară, îmi sfâşie iubirea.
Ea plângea, dar nu pentru nereuşita mea.
Îşi plângea inocenţa furată de fericirea
Clipei în care a îmbrăţişat păcatul
Şi l-a adus în viaţa noastră, pe el, ingratul.
Prin ea simţeam, respiram, trăiam...
CITEȘTI
Monolog cu umbra
Thơ ca"Încercând să imit un mare poet, am ajuns să pălesc în faţa supremaţiei lui, dar totuşi m-am regăsit." coperta by -Demons- : https://www.wattpad.com/user/-Demons- (THANK YOU!)
