Poveste de noapte - Hoțul

Capitolul 5

      " Îmi spui? " Vocea ei jucăuşă îmi mângâia simţurile.

      " Va trebui să îmi dai ceva la schimb. " Se întinse spre buzele mele şi le sărută blând.

      Se aşeză la loc cu capul pe pieptul meu gol, acoperită de un cearşaf subţire care mă lăsa să îmi imaginez ce se ascunde sub el, deşi văzusem deja. Era ceva la fata asta care mă înnebunea cum nimeni nu o mai făcuse până acum. Felul în care mă săruta, mă atingea, mi se dăruia, era ceva nou, ceva poate chiar special. Era atât de senzuală şi pasionantă, mişcările ei erau pline de tandreţe şi erotism, era ca o poezie pe care nu poţi să o înţelegi ori de câte ori ai citi-o.

      " Păi eu sunt Louis, asta e tot ce trebuie să ştii. " Râsul ei umplu camera la vorbele mele.

      " Ştii că nu la asta mă refer, te rog! " Mâna ei cobora încet pe abdomenul meu şi ştiam unde va duce asta, şi, deşi mă încânta ideea, aveam nevoie de somn.

      " Uite, ce-ar fi să dormim acum, şi o să-ţi spun altă dată? " Zâmbetul ei era larg şi sincer, însă ochii,din ce în ce mai obosiţi.

      " Bine, dacă asta înseamnă că ne mai vedem şi data viitoare. " Se întoarse cu spatele la mine, în timp ce mâinile mele se plimbau pe corpul ei şi simţeam cum muşchii i se relaxează şi adorme încet.

      M-am trezit într-un pat rece şi gol, fără urmă de mica mea hoaţă, însă mirosul de clătite îmi inundă imediat nările. M-am îndreptat hămesit spre bucătărie, unde masa era aranjată perfect. M-am aşezat şi am gustat din clătitele puţin arse, dar foare gustoase.

      Din spatele meu mi-au acoperit ochii două mâini ferme şi... pline de păr? Ce?

      " Bună dimineaţa, iubire! " Râsul lui înfundat umplu bucătăria.

      " Să te ia dracu', Zed! " Nu am putut să mă abţin şi am început să rad, dar mintea îmi fugi imediat la hoaţa mea.

      " Pe cine aşteptai tu? "

      " Pe nimeni. " I-am răspuns aparent indiferent, însă şi-a dat seama, sunt sigur, că e ceva în neregulă.

      " Cum spui tu. Ne-a chemat Smith. Prânzul e din partea casei. " Ce mai vroia şi nesuferitul ăla? Era oare vorba de Edward? Dacă dădeam ochii cu el nu ştiu ce aş fi făcut.

      Am evitat să îi spun lui Zed de seara trecută, însă el mi-a dat toate detaliile pe care vroiam, sau nu, să le ştiu despre Olivia.

______

      Când am ajuns la sediu toate capetele s-au întors spre mine şi nu înţelegeam ce se întâmplă, aşa că m-am dus spre biroul lui.

      " Bună iubito! " M-a strâns uşor în braţe şi m-a sărutat, iar răspunsul meu a fost mai de grabă unul rece. Nu vroiam să îi spun, însă ştiam că trebuie.

      " Cum mai merge cu băieţii lui Smith? " Am simţit cum mi se pune un nod în gât şi nu mai pot să respir.

      Am luat un pahar de apă de la dozator şi m-am proptit de pervazul geamului. Am început să îi povestesc tot, din seara în care m-a dus acasă şi până în seara pe care am petrecut-o cu Louis. Îi priveam faţa cum i se schimbă cu fiecare frază pe care o terminam şi rămâneam încet, dar sigur, fără aer. Durea atât de tare privirea lui încât m-am oprit. Şi s-a făcut linişte, o linişte mormântală, genul de linişte pe care o resimţi într-un cimitir, când ţi-ai dor să auzi ţipete, mai bine decât să nu auzi nimic. Gura lui s-a deschis, dar nici un cuvând nu a ieşit de acolo. Asta până când...

      " Te-ai culcat cu el?! " Vocea lui a răsunat în biroul mare, aranjat cu fel de fel de antichităţi. Capul îmi era plecat şi mă uitam la pantofii lui luxoşi.

      " Răspunde, ce naiba! Te-ai culcat cu el? " Ridică tonul din ce în ce mai mult şi capete din afară biroului începeau să se adune la geam.

      " Ai putea să nu mai tipi? Nu vreau să audă tot departamentul. " Îmi era ruşine de ce făcusem. Sau nu îmi era. Nu ştiu.

      " Ce să audă, că eşti o târfă? " Vorbele lui m-au cutremurat şi nu am mai ţinut cont de împrejurări, palma mea lipindu-se de obrazul lui. M-am uitat la urma roşie şi am simţit cum ochii mi se umezesc şi picături reci îmi curg încet pe faţă.

      " Poftim? Cum îţi permiţi? Ştii cât de mult am muncit să ajung atât de departe cu investigaţia? Să îţi fie ruşine! " Simţeam că o să explodez imediat. Cum îşi permitea să zică asta? Privirea lui s-a oprit pe poza cu noi doi de pe biroul lui.

      " Spune-mi ceva Delia. Când te-ai culcat cu el mai erai sub acoperire? " Ţinea acum poza în mâna şi respira greu.

      Nu i-am putut răspunde. Nu ştiam ce să îi spun, cum să mă uit în ochii lui, cum să reacţionez...

      " Delia... " Vocea lui era dură, joasă, plină de dezamăgire.

      Mi-am întors privirea spre mâna lui. Aruncă poză înrămată şi aceasta se izbi de peretele din dreapta mea, sticla împrăştiindu-se la picioarele mele.

      " Cred că ar trebui să pleci. Şi să nu te mai întorci în biroul ăsta. "

      " Nick... "

      " Ieşi, te rog. "

      Nu se mai simţea nici un fel de emoţie în vocea lui. Am mai aruncat o privire la ochii lui, care se umpleau încet de lacrimi, şi am ieşit, tot departamentul uitându-se din nou la mine. Am dat-o în bară.

______

      Am intrat în biroul lui Smith, unde acesta aştepta alături de Delia. Mica mea hoaţă purta o pereche de blugi ce arătau parcă jupuiţi de câini, un tricou alb se mă lăsa să îi văd frumosul sutien din dantelă şi nişte ghete stilul 'rău-de-înălţime'. Aceasta s-a ridicat de pe scaun, îndreptându-se tacticos spre Zed şi salutandu-l politicos. Acesta îi sărută mâna şi ea se întoarse spre mine.

      " Bine ai venit, dragule! " Îşi încolăci mâinile în jurul gâtului meu şi mă sărută de parcă aşteptase o viaţă să facă asta, atât de pasionant şi senzual.

      Zed şi Smith se uitau cu ochii mari şi cu o expresie demnă de filmele de la Oscar, iar faţa mea nu era prea departe de asta. Ce se întâmplase?