Razele soarelui de dimineață pătrundeau în cameră mângâindu-mi fața. Pe lumina zilei camera părea și mai mare, iar acum casa părea ciudat de primitoare... Încă nu mă puteam mișca datorită strânsorii în care eram ținut: un braț îmi înconjura gâtul, iar celălalt abdomenul. Le-am îndepărtat încet, astfel încât sănu o trezesc și m-am hotărât să aștept pe un scaun până aceasta se trezește. Îmi iau telefonul de pe noptieră și observ cu mirare că în această casă nu există semnal..."De ce ar trăi cineva aici și nu s-ar obosi să facă rost de semnal sau sa iasă vreodată din casă? !..."Îi priveam chipul calm și firav ce nu părea a prevesti ceva din ce va urma în următoarea perioadă. ...Deodată ochii începeau să i se deschidă și odată deschiși mă priveau sfidător cu ochi de sticlă.
-Ce cauți aici? Ai un minut să-mi explici cine ești și cum de m-ai adus înapoi în casă, că altfel. ...-Și din tonul vocii mi-am dat seama ca nu va urma ceva destul de grav, așa că m-am apucat să turui toată întâmplarea. ..
-(...) și așa ai ajuns tu aci , urlând la un om nevinovat -_-
-Tot nu mi-ai spus cine naiba ești!
-A, scuze... Hart Cooper, 15 ani,...locuiesc în vecini...
-Acum înțeleg ce căutai pe strada asta...Eu sunt Fayre.👍Dacă vrei să mai rămâi nu îi niciun deranj.Așa am ajuns să cunosc persoa ce tot așteptam să o văd și să știu de existența sa în micul palat dintre blocuri....Am decis să mai rămân, gândindu-mă la ce voi putea descoperi în locul ăsta ce sfidează limitele imaginației.