Chanellia

Destinele

-Ăsta e Robert ?
- Da ! Vă lăsăm singuri ...
- Oh...bine.
Eu şi Lucius am ieşit şi am spus Huhhh ! Eh , mă cunoaşte lumea deja , curiozitatea mă omoară . Am pus urechea la uşă şi ascultam , nu se auzea foarte bine , dar totuşi.
- Tu eşti Robert?
- Da ! Tu trebuie să fii Dove Majestate.
Ce ? Îi spunea şi el Majestate ? Da cine e ea ?
- Şi...suntem destine ...
- Da ! Nici mie nu-mi vine să cred că destinul meu e aşa o frumuseţe !
Ei hai , îl cunosc pe Robert , vrea doar să pară draguţ.
- Mulţumesc , şi tu eşti...simpatic.
Am dat ochii peste cap. Eu cu Lucius nu ne-am spus dulcegării , am lăsat totul în treaba timpului. A venit Lucius cu două sucuri de afine.
- Ce faci ?
- Mă cunoşti !
- Dă-te la o parte că iese Dove , nu vreau să te vadă că-i pîndeai.
- M-ai salvat !
- Oricând...
Dove a ieşit din cameră cu un aer arogant şi a plecat spre sala de sport. Da' noi aveam sportul tocmai peste o oră , deoarece eram în pauza mare. Din interes , Lucius s-a apropiat de Robert.
- Şi, cum e ?
- Nici nu mă întreba , auzi tu , frumuseţe ca ea , de ce am spus asta ?
- Poate ar fi mai bine să laşi totul să decurgă de la sine ....
Eu şi cu Robert am plecat spre banca de sub salcie , iar Lucius a plecat să mai facă vreun lucru malefic. Am spus malefic , pentru că , de fapt era mai degrabă rău pentru mine. A plecat să o spioneze pe Dove. De ce ar fi el interesat de fata care se crede populară ?
- Robert , cum ţi s-a părut Dove ?
- Doamne , ce fată ! Cum putem fi destine ?
- Haide , nu e chiar aşa de rea ...
- Serios ? Toată convorbirea noastră a fost despre Lucius !
- Lucius ?
- Da ...
În mod normal , când mă enervez mă fac roşie şi-mi ies din fire. N-am stat mult pe gânduri şi Alexis Primes am alergat în pădure ... nu voiam să văd sau să aud pe nimeni ... Am ajuns la un lac , apa era limpede , iar eu stăteam pe malul acestuia. Doar o cioară de auzea în depărtare . Timpul era urît de tot ... mai bine pentru mine. De odată am zărit o căprioară , care s-a apropiat de lac şi a băut din apa pură. Nu-mi venea să cred ochilor. S-a transformat în ...mama. Era mama . Am exclamat :
- Mamă ! Trăieşti !
- Nu , eu nu sunt mama ta ... sunt mama lui Lucius. V-am schimbat cu locul când aţi împlinit doi ani ... vină cu mine .
- Dar unde e mama ?
- Toţi patru aveam o putere imposibilă de descris şi am decis să v-o dăm vouă. Tu o ai pe a mea şi a soţului meu , iar Lucius pe a părinţilor tăi.
- Unde sunt mama şi tata ?
- Am fost blestemaţi . Doar acest lac e singura noastră sursă de a deveni cine suntem cu adevărat. Părinţii tăi nu sunt aici . Vin-o !
Am urmat-o pe aşa zisa mea mamă ( care m-a crescut doi ani) ... ajunse într-o poiană , aceasta a fluturat mîna şi a borborosit ceva. De sus , din cerul cenuşiu a coborânt o carte groasă. Am deschis-o. Scria că Saphira şi David Black erau destine , iar Estera şi Eduard Dark erau şi ele destine .
- Vezi , noi ne-am împotrivit destinelor , deoarece dragostea e mai puternică de cât orice alt ceva.
- Da , dar ... eu şi Lucius suntem destine ...
- Da , sunteţi , de acea îţi şi spun , ca să nu te temi că Dove Majestate o să ţi-l ia. Lucius ţine la tine , dar o demonstrează diferit .
Serios ? Acum şi Saphira o numea Majestate ? Respectiv , mama şi tata aveau alte destine , iar ei s-au împotrivit pentru a-şi salva sentimentele unul faţă de celălalt , iar părinţii lui Lucius la fel. Îl voi lăsa pe Lucius să decidă singur.