Pasiune întunecată

Capitolul 18

CAPITOLUL 18 — HOPE —

Brațele lui sunt puternic strânse în jurul taliei mele, iar căldura emanată de corpul lui solid îmi străpunge inima și ridică multe întrebări despre viața mea. Viața nu te întreabă niciodată dacă ești pregătit sau nu. Dacă vrei sau dacă nu vrei, ci ea te lovește atunci când te aștepți mai puțin. Nu-ți dă un preaviz sau un avertisment înainte să te surprindă cu un necaz, care-ți va nărui întregul univers. Nu te întreabă dacă e prea devreme sau prea târziu, și nici dacă ai nevoie sau nu. Înainte să răpească pe cineva din viața ta nu te întreabă dacă-l iubești sau dacă-l urăști, ci doar îl ia. Viața niciodată nu va veni la ușa ta, să bată frumos la ea și apoi să-ți ofere un cadou. Viața va veni cu forța, îți va pune în față obstacole și apoi te va forța să treci prin fiecare probă și prin fiecare trecere prin foc. 

— Ar trebui să plecăm înainte să se trezească! mă răsucesc în brațele lui, până ajung cu fașa spre el.

— Da, ar trebui! 

Înainte să părăsim apartamentul lui David, ca doi oameni buni și drăguți ce suntem îi scriem un bilet de rămas bun. Nu este unul siropos cu tot tacâmul, ci unul simplu ca între prieteni. Dau spre scări, dar Dylan mă oprește. Habar nu aveam ce vrea să facă până în momentul în care chipul meu este cuprins de palmele sale, iar buzele lui le devorează cu dorință pe ale mele. Totul este perfect, el este perfect, iar singura mea dorința în clipa de față este ca restul lucrurilor să rămână perfecte între noi. Nimic mai mult! După ce se retrage din sărut, mâna lui o cuprinde călduros pe a mea și ne îndreptăm amândoi spre casă precum un cuplu de adolescenți ce au descoperit ce este iubirea prima dată. Cel puțin așa mă simt eu când sunt în preajma lui.

(...)

— Ai venit, ai venit! strigă Mads entuziasmată în timp ce sare în brațele mele.

— Da, am venit! strig și eu entuziasmată de întâlnirea cu ea. 

Uneori simt ca ma comport mai rău ca un copil de grădiniță.

— Ne jucăm? întreabă în timp ce îmi arată mormanul de păpuși Barbie aflat pe canapea alături de multe altele.

Dau din cap afirmativ, iar aceasta îmi pune o parte din mormanul de păpuși în brațe explicându-mi cum trebuie îmbrăcata fiecare.

  — Ți-ar sta bine ca mamă! spune Dylan așezându-se lângă noi. 

  —  Crezi? întreb uitându-mă atentă la el. 

Privirea sa reușește să mă facă să uit de toate. Dacă ar fi cineva lângă care aș vrea să îmi petrec viața acela este Dylan.

— Da, cred! răspunde sigur pe el.

Ia o păpușă Barbie și o întoarce în toate părțile.

— Nu înțeleg fetițele! spune într-un final, lăsând păpușa jos.

— Dacă nu înțelegi fetițele, ce vei face când vei avea una?  

— Eu fac băiat! spune și mă trage în brațele lui. 

Nu reușesc să ripostez din cauza buzelor sale care se așează peste ale mele. Este aproape, dar îl simt atât de departe.

— Mătușă Ashley! Mătușă Ashley, Dylan nu o lasă în pace pe Hope! 

— Răutate mică! mârâie Dylan peste buzele mele și se retrage.

— Îți arăt eu pe cine nu las în pace!

Cei doi încep să se alerge prin cameră, iar mătușa lui se așează lângă mine foarte calmă. Cred că este obișnuită cu așa ceva. Dylan Smith. Toate îl vor, dar eu îl am. Eu am dormit în brațele lui pe când altele plecau după ce se termina partida. Eu am rămas cu el. El a vrut să rămân acolo. Dacă treci peste atitudinea lui arogantă rămâne partea lui bună și drăguță. Rămâne bărbatul care într-un fel a fost forțat să mă primească aici. Mulțumesc, Mads! Atitudinea lui David de aseară m-a făcut să conștientizez că el nu este prietenul lui Dylan. David vrea doar ceea ce are Dylan. Ceva mă roade pe dinăuntru. Ceva din mine vrea să-l descopere pe adevăratul Dylan. Ceva vrea să afle de ce Dylan s-a comportat atât de indiferent cu mine la început. 

— Nu știu ce ai făcut cu Dylan, dar să știi că el nu prea are sentimente bune pentru persoanele care nu sunt din familia lui.

— Și David?

— David este pentru timpul liber! Sunt prieteni buni, dar singura lor legătură este băutura și un club din oraș. Dylan este un polițist bun și nu se lasă influențat de David. 

Un mic zâmbet îmi apare în urma celor spuse de doamna Ashley. David nu este un prieten bun, ci un prieten care profită. Poate că la mine se înfiripă o pasiune pentru Dylan, dar eu nu am de gând să profit de el. 

— Nu mai pot! 

Dylan se așează între mine și mătușa lui și face o grimasă mică. Este prins între două femei. Una care îi asigură liniștea când o ia pe Mads la ea și una, adică eu, care nu știe de ce este în viața lui. Poate dacă nu era Mads nu-l întâlneam pe Dylan. Poate dacă nu aveam acel apartament nu veneam aici. Apartamentul și Mads sunt cele două cauze care au dus la apropierea dintre noi doi. 

— Mă iubești? mă întreabă acesta, întorcându-se spre mine.

— Stai să mă gândesc! Nu, nu prea cred că te iubesc. Ești prea afemeiat pentru gustul meu!

— Afurisito! Sunt prea afemeiat pentru gustul tău?

— Glumeam! Nu știu dacă te iubesc, dar o atracție fizică am pentru tine.

Îmi las capul pe umărul lui, iar acesta zâmbește. E drăguț când zâmbește, dar și când este arogant. Nu poți schimba caracterul unui om fără voia sa, chiar dacă mătușa lui este de părere că eu l-am schimbat. 

— Vrei să iei cina cu mine? 

— Că o întâlnire, domnule Smith?

— Da, domnișoară Evans! Mă gândeam că ar trebui să avem o primă întâlnire înainte de a mă culca cu dumneavoastră!  

Îl lovesc în umăr, iar mătușa lui începe să râdă. 

— Mads! Diseară suntem singure!