8. Jess

889 95 29
                                    

   Mi-am dat părul după ureche şi am intrat în mall, urechile mele fiind umplute de noua melodie a celor de la One Direction. Am pufnit şi am început să mă plimb pe lângă magazine, căutând paradisul numit New Yorker. Majoritatea magazinelor erau unele cu haine elegante, şic, pe care nu le-aş purta nici moartă. Adică, serios, nu sunt genul care să poarte tocuri. Sunt genul care şi-ar rupe gâtul imediat ce se va încălţa cu acele instrumente mortale. Sunt prea dăunătoare. Şi ciudate.

   Am trecut pe lângă Starbucks şi mi-am aruncat o privire din mers înauntru, apoi am zărit magazinul mult dorit. M-am oprit pe loc, ceva părându-mi ciudat. Văzusem ceva în Starbucks, dar la prima vedere nu realizasem. Am păşit înapoi către cafenea, aproape lipindu-mi faţa de geamul de la intrare. M-am uitat minuţios înauntru, în următoarea secundă zărind şi lucrul care m-a întors din drum. La o masă era Niall, alături de o fată blondă, îmbrăcată elegant şi care râdea cu zâmbetul până la urechi. Mi-am mijit ochii, analizând-o din cap până în picioare pe fata de la masa irlandezului. Purta un maieu vaporos cu flori şi o pereche de pantaloni albaştri lungi, iar în picioare avea o pereche de balerini crem.

   Cât de jalnice haine.

   Eu purtam unul din tricourile lui Harry cu Pink Floyd, pe care i-l tăiasem la mâneci şi-l transformasem într-un maiou larg (cred că nici acum nu a aflat ce s-a întâmplat cu acel tricou al său), nişte pantaloni scurţi roşii şi o pereche de Martenşi.

   Cred că eu aş câştiga în faţa ei la capitolul ,,îmbrăcăminte”.

   Plus că arată ciudat.

   E blondă şi cu păr ondulat; genul de tipă linguşitoare şi obsedată de flori şi natură.

   De ce ar sta cu una ca ea Niall?

   Poate pentru că de la mine a primit o palmă, dar oricum nu e întregul motiv. Ei doi sunt prea diferiţi. El e.. prea adorabil, iar ea arată ca o scorpie blondă sub chip de om.

   M-am îndreptat către intrare, dar într-un final am renunţat. Mai bine nu. Aş atrage atenţia blondului şi parcă mi-e frică să nu o apuc de ciuf pe blonda aceea. Am pufnit şi am aruncat o ultimă privire la masa lor, moment în care blonda îl sărută pe obraz pe Niall.

   Să mă ţină cineva.

   Am strâns din dinţi şi m-am îndepărtat de cafenea, intrând în New Yorker şi mergând spre standul cu încălţăminte. Nici măcar nu ştiu de ce îmi bat capul. Nu e ca şi cum Niall m-ar înşela sau ceva, dar totuşi credeam că are gusturi mai bune. Şi ceva din mine îşi dorea să mai rămână ceva timp singur.

   Am luat o pereche de tenişi cu ţinte de pe raft şi m-am uitat atentă la ei, analizându-i cu atenţie.

   Cred că îi voi lua doar pentru a folosi acele ţinte.

   Sunt bune pentru a scoate ochii unei blonde.

 

***

   Am ieşit din cabina de probă cu cinci umeraşe în mâini şi m-am îndreptat către casă pentru a plăti hainele. Dar m-am oprit şi am intrat înapoi în cabină. În magazin intraseră tocmai Niall şi blonda. Am mârâit pentru mine şi mi-am strecurat capul afară din cabină, zărindu-i pe cei doi la standul cu tricouri. Mi-am întins gâtul pentru a-i vedea mai bine, observând că se ţin de mână.

   Acum chiar aş folosi acele ţinte.

   Am strâns din dinţi şi am ieşit din cabină. Ce-o fi, o fi, dar nu am de gând să mă ascund şi să îi spionez toată ziua. Am mers rapid către casa de marcat, încercând să mă fac nevăzută. Am plătit hainele, iar în timp ce vânzătoarea mi le punea în pungă l-am văzut pe Niall uitându-se la mine. Mi-a zâmbit, dar blonda aceea l-a tras după ea.

   Astfel de persoane mă fac să-mi doresc să redevin asasină.

   Am luat hainele şi m-am îndreptat către ieşire, abţinându-mă să nu mă enervez.

   - Bella!

   Am rămas pe loc, recunoscând vocea şi dorindu-mi să nu o mai fi auzit. Într-un final m-am întors, Niall făcându-mi cu mâna. Am zâmbit fals, am strâns din dinţi şi m-am îndreptat către el şi blondă.

   - Hei, îmi zâmbi, făcându-mă să îi întorc zâmbetul. Azi e una dintre acele zile în care faci shopping până la epuizare, presupun, glumi el, chicotind.

   Am chicotit şi am dat din cap afirmativ, în următoarea secundă văzându-i privirea tăioasă a blondei îndreptată spre mine.

   Argh, de ai ştii ce mult aş vrea să te văd cu un glonţ în cap.

   Tipa tuşi cu subînţeles, făcându-l pe blond să tresară. Pentru un moment, am crezut că a uitat complet de existenţa ei. Iar asta m-a făcut să zâmbesc superior. Pot citi pe faţa lui Niall că încă are sentimente pentru mine, dar acum îmi dau seama că au mai apărut şi pentru altcineva.

   - Ea e Jess, zise într-un final blondul, întorcându-se către tipă. Prietena mea, adăugă, zâmbindu-i adorabil fetei.

   - Încântată, am replicat sec, lăsând o urmă de dezgust în tonul meu, lucru ce o deranjă pe Jess. Bella, am continuat, zâmbind superior.

   - Cea mai bună prietenă a mea, adăugă Niall, de data asta zâmbindu-mi mie în acel fel adorabil.

   Am chicotit, observând deranjul de pe faţa blondei.

   Jess.

   Ăsta-i nume de gândac.

volume off // harry stylesUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum