Am coborât scările, din sufragerie auzindu-se foarte tare o melodie de rap. Probabil de la Eminem. Când am ajuns jos, am văzut că în sufragerie erau două boxe imense care bubuiau din cauza melodiei. Harry era foarte entuziast şi zâmbea, deşi nu ştiu dacă era doar efectul curentului, având în vedere că nu le are cu asamblarea/firele/montajul.
- 'Neaţa, Bella, zise el zâmbind, privind mândru cele două boxe negre, amplasate de o parte şi de alta a canapelei. Ce zici? Erau la reducere, continuă el, aşteptându-se să îi împart entuziasmul.
- Zic că unii copii mor de foame, iar tu te-ai găsit să cumperi monştrii ăştia.
I-am întors spatele şi m-am îndreptat către bucătărie, unde, spre surprinderea mea, pe masă era o ceaşcă de cafea. Am luat-o şi m-am întors în sufragerie, unde Harry schimbase melodia cu una de la trupa lor.
- E bună cafeaua? întrebă el mândru.
M-am abţinut să nu râd şi am apăsat pe butonul pentru melodia următoare.
- Da, Starbucks e renumită pentru cafeaua delicioasă, am zâmbit ironică.
Creţul se îmbufnă şi dădu muzica mai încet.
- Dar de unde ştii că nu am făcut-o eu? zise el, cu un zâmbet ştrungar.
- Bucătăria e curată, am replicat şi m-am aşezat pe canapea lângă el, dar la distanţă.
- Nu sunt aşa un dezastru, mormăi el.
M-am abţinut să nu răspund, fiindcă deja prevedeam o nouă ceartă în acea zi şi vroiam să o întârzii puţin.
- Dacă eram aşa un dezastru, nu ai fi continuat să fii iubita mea, continuă el, chicotind.
- Nu a zis nimeni că încă suntem împreună, am replicat simplu, mai apoi luând o gură din ceaşca de cafea şi ridicându-mă.
***
Am împins uşa cafenelei cu putere, un mic clopoţel atârnat deasupra ei sunând. Mi-am aşezat geanta mai bine pe umăr şi am înaintat către bar, către un cap roşcat. În întreaga cafenea se auzeau acordurile unei melodii la pian şi râsetele clienţilor, formând o atmosferă destul de relaxatoare. M-am aşezat pe unul dintre scaunele înalte, lângă Ronald, şi am comandat un frappucino mic.
- Nu credeam că vei veni, zâmbi ciudat roşcatul, luând o mică înghiţitură din ceaşca amplasată în faţa lui.
- Ei bine pot pleca oricând, am replicat. Sunt aici doar fiindcă vroiam să scap de Harry şi pentru că ai zis că îmi vei zice ceva ce mă va interesa, am dat din umeri nepăsătoare, deşi eram cât se poate de curioasă.
- Nu merge prea bine cu creţul? mă întrebă, ridicându-şi doar una dintre sprâncene.
Chelneriţa apăru şi îmi aşeză în faţă frappucino-ul. Am dat din cap şi am mulţumit, apoi aceasta se îndepărtă.
- Să zicem doar că uneori îmi vine să curăţ vechiul pistol şi să-l folosesc pe capul său, am replicat, strângând din dinţi.
Am suflat uşor în ceaşcă, zărindu-l pe roşcat cu coada ochiului. Se uita ciudat la aparatul din urechea mea. Urăsc când oamenii fac asta.
- Iar ăla..?
Arăta spre urechea mea, iar asta mă făcu să vreau să-mi bag capul în pământ. Nu-mi plăcea când oamenii făceau asta. Mai ales copiii mici, care mă arătau cu degetul. Şi cam toţi oamenii care mă priveau aveau o nuanţă de milă în priviri. Iar ei chiar erau motive să îmi curăţ pistolul.
- Am încercat să mă sinucid, dar mi-am revenit şi mi-am pierdut auzul, am spus, încercând să vorbesc cât se poate de calm şi normal. Iar ăsta, am continuat, pocnind încet în aparat, mă ajută să aud.
- Îmi pare rău.
Iar asta zic toţi.
- Şi Harry? continuă el, începând să vorbească milos.
- Harry e un bou, ce-i cu el? am izbucnit, mai apoi luând o gură din frappucino şi arzându-mi o parte din limbă.
M-a înjurat.
- Cum a reacţionat? continuă roşcatul, devenind din ce în ce mai curios.
- Mă consideră schizofrenică, am răspuns calmă.
L-am privit nepăsătoare pe roşcat, acesta fiind nedumerit. Mai luă o gură din cafea, apoi începu să se uite pierdut prin cafenea.
- Şi care este acel lucru pentru care m-ai chemat şi de care eu voi fi interesată? am întrebat.
Îşi întoarse privirea înapoi spre mine şi zâmbi. În acel mod sadic care te face să-ţi aminteşti că fusese odată asasin.
- Ei bine, începu el, ştii foarte bine că Organizaţia noastră a fost închisă odată cu arestarea lui Muffard. Şi nu, nu-i voi mai zice ,,El". Ieri a avut loc o reuniune cu toţi foştii asasini şi am discutat despre posibilitatea ca Organizaţia să fie redeschisă.
Mă privi la fel de zâmbitor, ceea ce mă făcu să evit contactul vizual. Am strâns puternic de ceaşcă şi am fixat cu privirea orarul cafenelei, aflat pe peretele din faţa mea, încercând să nu zic nimic.
- Şi de ce crezi că m-ar interesa asta? am întrebat scurt, întorcându-mi privirea spre el.
Începu să-mi râdă în faţă pentru câteva secunde, apoi îşi reveni şi tăcu.
- Avem nevoie de un şef, replică roşcatul.
- Atunci căutaţi unul, am zis simplu, luând o nouă gură de frappucino.
- Am căutat şi de asta eşti tu aici, îmi zâmbi din nou viclean. Ai fost cea mai bună asasină a Organizaţiei.
- Nici să nu te gândeşti, Ronald, i-am tăiat replica, ridicându-mă de pe scaun. Nu mai fac parte din nicio Organizaţie.
I-am întors spatele şi am dat să plec, dar acesta mă apucă de încheitură.
- Gândeşte-te, îmi şopti calm.
Mi-am retras mâna şi m-am îndreptat către uşă, clopoţelul sunând din nou în întreaga cafenea
CITEȘTI
volume off // harry styles
Fanfiction{ a t r e i a c a r t e d i n s e r i a m r s . x } ❝ Nu cred că am regretat ceva mai mult. Nu cred că m-am gândit vreodată să fac asta. Nu cred că asta era soluţia şi că merita. Dar pur şi simplu asta era prima variantă care mi-a trecut prin c...
