Fata de Nicăieri

Capitolul 6

- Gata!, spuse Andrew intrând. Era îmbrăcat într-un costum negru, purtat de blackalondeni. Cum arăt?, râse el, dar nu primi niciun răspuns. Zoey şi Steven tăceau şi se uitau amândoi în jos.
- Nu înțeleg! Ce e cu voi? Zici că ați fost la o înmormântare!, observă el.
Nimeni nu spuse nimic.
- S-a întâmplat ceva cât am fost eu plecat?, întrebă Andrew.
Tăcere.
- Puteți să..., începu Andrew din nou.
- Nu s-a întâmplat nimic. Tocmai am aterizat. Mă duc să îmi pun costumul, spuse el plecând.
Andrew observă că Steven era mai trist şi mai demoralizat, iar Zoey la fel.
- Zoey, spune-mi sincer! Este ceva între tine şi Steven?, întrebă el cu seriozitate.
Zoey îşi ridică capul şi îl privi. Avea ochii în lacrimi.
- Nu este nimic între mine şi Steven. Nu avem cum...suntem rude, spuse Zoey printre lacrimi, îmbrățişându-l.
- Deci până la urmă este fratele tău vitreg, presupuse Andrew.
- Aş vrea eu să fim frați. Ar fi mai normal..., plânse ea.
- Cum?!, exclamă Andrew dându-i drumul. Atunci...
Băiatul se opri. Păru că îşi dăduse seama.
Zoey dădu din cap, aprobându-l.
- Nu se poate..., şopti el.
- Ba se poate. Steven este tatăl meu, plânse Zoey.
- Dar cum?! Cum e posibil?!, încercă el să îşi dea seama.
- Mai ştii ce ne-a zis când eram pe Fucsalia? Că anii de pe pământ, aici trec în zile? Ei bine, eu am trăit 15 ani fără tată, fiindcă el a stat 15 zile în spațiu!
- Oh, Zoey!, o îmbrățişă el. Îmi pare atât de rău.
- Şi mie, spuse ea, după care îi dădu drumul, ştergându-şi lacrimile. Dar nu are rost să plâng atât. Trebuie să îmi salvez sora! Doar asta contează acum. Haide, în curând cineva va veni să ne inspecteze. Trebuie să te prefaci că m-ai luat prizonieră. Ok?
- Dar nu aş..., începu el.
- Doar fă-o!, spuse ea încercând să pară fata fără sentimente ce era înainte, însă nu putea. Mica ei expediție în spațiu o schimbase pentru totdeauna. Partea aceea sensibilă, pe care nimeni nu o ştia înainte, se dezvoltase mai mult ca oricând. Mai întâi apăruse Andrew, de care, fără să dorească asta, se îndrăgostise, iar apoi, după 15 ani de singurătate, aflase că avea un tată, chiar dacă aducea mai mult a frate. Nu putea să nu fie sensibilă, să nu plângă, să nu fie pentru prima dată în viața ei ceea ce trebuia să fie! Zoey se schimbase pentru totdeauna şi nici măcar strădaniile ei nu o puteau nega.
- Sunteți gata?, îi întrebă Steven intrând, îmbrăcat într-un costum negru, exact ca cel al lui Andrew.
- Da, spuse Zoey făcându-şi curaj.
Andrew ezită, uitându-se la Zoey. asugurându-se că este bine, însă aceasta insista cu privirea sa hotărâtă, fără să îşi întoarcă capul.
- Da, spuse şi el într-un final, mai nesigur.
- Haideți!, îi îndemnă el, cu exact aceeaşi privire ca şi Zoey.
,, Aşa tată, aşa fiică.", gândi Andrew, uitându-se la ei, observând aceeaşi încăpățânare de a-şi ascunde sentimentele.
Se auziră mai multe bătăi în uşă, acompaniate de o voce groasă:
- Deschideți uşa!
- Mai mult ca sigur e un blackalondean, spuse Steven.
- Şi acum?, întrebă Andrew.
- Zoey! Pune-te în mijloc. Vei fi prizoniera noastră!, spuse Steven, fără să se uite la ea. Zoey făcu întocmai, fără să zică nimic.
- Deschideți!, se auzi vocea groasă, a doua oară.
- Gata!, țipă Steven, deschizând uşa.
Erau 4 blackalondeni, identici cu Steven şi Andrew.
- Era şi timpul, spuse unul dintre ei.
- Avem un prizonier!, spuse Steven.
- O prizonieră, mai exact, îl corectă blackalondeanul, venind spre ea. Nu i se vedea absolut nimic din corp. Era cu totul îmbrăcat în negru. Fața îi era acoperită de o glugă pe care şi-o dădu jos, descoperindu-şi chipul plin de riduri şi de răni.
- Cine eşti tu?, întrebă el, punându-şi o mână, ce arăta mai mult a un tentacul, pe bărbia fetei. Zoey îşi întoarse capul într-o parte, arătând cât de scârbită era de el.
- Sau mai exact de unde vi tu?, insistă el.
- De nicăieri!, spuse ea furioasă.
- Eşti venită din nicăieri? Hai că asta e bună!, spuse el râzând. Râsul lui era la fel de iritant ca şi vocea în sine. Doar ascultându-l, te dureau urechile.
Ar trebui să îi spunem Fata de Nicăieri. Nu-i aşa?, râse el întorcându-se spre ceilalți trei, care rămăseseră la uşa navei.
Toți dădură din cap în semn de aprobare, fără să zică nimic altceva.
Andrew ura să vadă cum un extraterestru hidos o batjocorea în halul ăsta. Ar fi vrut să o apere, să o scape de acolo, însă şi-ar fi dat de gol identitatea, iar asta ar fi pus-o şi mai mult în pericol. Ba mai mult, i-ar fi pus în pericol pe toți.
Steven era foarte emoționat în adâncul lui, tocmai aflase că avea o familie. Ştia de Erin, dar o ştia mică, de 3 ani. Acum avea două fete mari. Şi asta doar în cincisprezece zile. Era mult prea mult pentru el. Însă emoția nu şi-o trăda cu nimic. Acum dacă te-ai fi uitat la el, la expresia sa neutră, ai fi zis că e un om de gheață incapabil să simtă ceva. Ştia foarte bine să îşi controleze emoțiile şi era conştient de faptul că acum era timpul de acțiune, nu se lacrimi. Trebuia să îşi salveze fiica.
Zoey, îi semăna lui Steven întrutotul. Lăsase emoțiile, gândindu-se cum să îşi salveze sora, cu toate că ceva din ea se împotrivea. Zoey nu ştia, însă era inima ei, care se gândea cât de mult rău îi făcea lui Andrew faptul că o vedea aşa.
- Ce stați aşa acolo! Haideți! Duceți-o pe Fata de Nicăieri în celulă!, urlă blackalomdeanul.
Andrew plecă cu Zoey, în timp ce Steven rămase neclintit.
- Tu! Am zis Duceți-o! De ce mai stai aici!?, țipă blackalondeanul.
Steven simți cum îi țiuiau urechile. Îşi drese vocea şi începu să vorbească la fel de gros ca cel din fața lui.
- Nu pot ieşi din navă!, țipă el.
- De ce?!, urlă blackalondeanul.
- Am ordine!
- De la cine, mă rog!?
Se dădea un concurs între cei doi. Fiecare țipa tot mai tare.
- Şeful!, spuse Steven observând panica provocată pe chipul extraterestrului. Care, apropo, a zis că ai treabă! A evadat un prizonier în celula 9 din sectorul 15!, spuse el creînd o diversiune pe moment.
- Bine atunci, încuviință blackalondeanul, brusc mai silențios, după care plecă împreună cu ceilalți. Steven răsuflă uşurat, gândindu-se că şeful acesta al lor trebuia să fie un tip foarte fioros.

* * *

- O, Doamne!, se plânse Erin.
- Stai liniştită, nu ne vor face rău!, o linişti Fip, uitându-se la animalele blănoase, mari şi negre care erau în celula de lângă ei. Avem bare înainte de toate!
- Nu e asta! Doar că mi se strică părul! Buclele mele deja se duc!, se plânse ea tot mai mult.
Fip oftă, dându-şi ochii peste cap.
- Vino mai repede, Zoey, şopti el pentru sine.
- Am un prizonier nou, se auzi o voce groasă.
- Foarte bine!, se auzi alta.
- Trebuie să îl puneți în celulă cu micul fucsalian şi fata blondă, spuse primul.
- Cine spune? Sunt ordinele şefului?, întrebă al doilea.
- Ăă...da!, se bâlbâi primul. A zis de asemenea să facem schimb de ture. Acum e rândul meu!
- Dar abia am..., începu el.
- Astea sunt ordinele!
- Prea bine, încuviință al doilea, după care se auzi un izbit de uşă.
Fip ascultase toată discuția. Se întreba cine era noul lor coleg de celulă. Pe Erin nu o interesa. Se uita doar la buclele ei deteriorate suspind la fiecare cinci secunde.
Se auziră nişte paşi rapizi după care se dovedi că prizonierul era chiar... Zoey.
- Haideți! Vă scot de aici!, spuse ea.
- Zoey! Slavă cerului! Ai apărut însfârşit să mă salvezi pe mine şi pe buclele mele deteriorate!, zâmbi Erin.
- Dar el nu e..., începu Fip uitându-se plin de frică la blackalomdeanul din spatele ei.
- El e doar Andrew, spuse Zoey, după care Andrew îşi dădu jos gluga şi le deschise celula ajutorul unei chei.
- Însfârşit liberă!, spuse Erin.
- Acum ce vom face?, întrebă Fip panicat.
- Uite! Sunt nişte arme acolo prinse de perete!, spuse ea arătând spre patru pistoale mari.
- Vrei să spui că va trebui...să...omorâm oameni?, țipă Erin speriată.
- Nu avem de ales, îi explica Zoey punând o mână pe umărul surorii sale. Sunt ori ei ori noi.
- Bine atunci, oftă ea. Dar după aceea trebuie să ajungem imediat înapoi pe pământ ca să pot să îmi refac buclele.
- Pe bune?!, izbucni Zoey luându-şi mâna de pe ea.
Se auziră nişte bubuituri şi nişte voci groase.
- Un prizonier evadat din sectorul 15 celula 9!
Era blackalondeanul cu fața plină de riduri şi răni care o numise pe Zoey Fata de Nicăieri. Fără să vrea, Steven îi dăduse chiar sectorul şi celula unde se aflau Fip şi Erin.
- Haideți să ne grăbim! Ok?!, spuse Andrew aruncând câte un pistol la fiecare.
- Da! Haideți!, îl întări Zoey deschizând uşile.
- Fata de Nicăieri! Ce surpriză plăcută!, exclamă blackalondeanul.
- Nu prea cred!, spuse Zoey începâmd să împuşte. Însă ceva nu mergea. Gloanțele săreau şi săreau. Extraterestrul ar fi trebuit să fie rănit de mult, însă era ceva straniu la mijloc. Ori costumul lui era indestructibil, ori el în sine era indestructibil.
- Ha ha! Drăguț. Tu chiar crezi că mă poți învinge!, râse el. Luați-o!, strigă el adresându-se blackalondenilor din spatele lui.
Trei blackalondeni îi prinseră mâinile, imobilizând-o.
- Las-o în pace!, strigă Andrew repezindu-se la el.
Însă cu un singur pumn din partea extraterestrului îl puse pe băiat la pământ.
- Andrew! Nu!, strigă Zoey.
- Voi, cei de pe Terra sunteți aşa de naivi!
- Iar voi cei de pe Blackalonda sunteți aşa de inumani!, țipă Zoey în lacrimi.
- Este şi normal, Fată de Nicăieri.
- Eşti un...un..., începu Zoey fără să poată termina de la atâta tristețe.
Erin stătea şi se uita, neputincioasă, rotindu-şi buclele deteriorate. Fip, însă, trecu în acțiune. Aşa, mic cum era, se agăță de piciorul extraterestrului începu să îl gâdile.
- Nu! NU! Gata! Încetează!, țipă el căzând pe podea de la atâta râs.
- Gâdilă-i, Zoey!, striga Fip spre ea. Le-am găsit punctul slab!
Zoey începu să îi gâdile pe extratereştrii, însă nu izbuti. Erau prea mulți.
- Erin! Ajută-mă!, îşi chemă ea sora. Cu bune, cu rele, Erin era până la urmă sora ei şi ştia că putea conta mereu pe ea.
Îi gâdilară amândouă până ce extraterestrii căzură la pământ. Zoey se repezi la podea începând să plângă.
- Andrew! Eşti bine?, îl întrebă ea.
- Defapt, începu Andrew, ridicându-se, am fost mereu bine. Am făcut-o intenționat. Costumele astea chiar că sunt indestructibile. Nu am simțit nimic. Te-am auzit. Chiar păreai sentimentală, zâmbi el.
Zoey îi dădu o palmă:
- Să nu mai faci asta niciodată! Şi nu îmi spune tu mie că sunt sentimentală!, îl certă ea, iritată.
- Zoey, ia-o mai uşor!, râse Erin. Poate nu erai sentimentală, dar acum, doar ascultându-te, parcă suntem într-o telenovelă!
- Tu mai taci, domnişoara ,,Nu pot trăi fără bucle"!, i-o întoarse Zoey. Haideți! Trebuie să furăm costumele blackalondenilor ca să nu ieşim în evidență până ajungem în navă.
- Prea bine, Fată de Nicăieri!, zâmbi Erin răutăcioasă.
Zoey mârâi furioasă, după care ea, Fip şi Erin îmbrăcară costumele celor trei blackalondeni răpuşi de gâdilare.
Se strecurară uşor până la navă. Nimeni nu îi opri ca să le spună ceva. Acum erau teferi şi nevătămați.
- Însfârşit!, exclamă Steven când cei patru intrară.