Fata de Nicăieri

Capitolul 3

Nu erau oameni, nu erau normali. Te speriau, îți dadeau fiori. Erau creaturile din coşmarul oricărui copil. Erau cei pe care dacă i-ai vedea vreodată ar trebui să mori.
Aveau costume negre şi baticuri albe cu care îşi acopereau fețele. Mâinile şi picioarele lor erau îngrozitoare! Aduceau mai mult cu ale unor creaturi marine, fiind gelatinoase. Se mişcau totuşi cu o rapiditate excelentă şi împuşcau cu arme mari speciale pe care niciun chip de om nu le mai văzuse până atunci. Lumea fugea, alarmată, însă se vedea că nu mai era scăpare, erau cu mult depăşiți numeric.
Cei doi rămaseră paralizați, fără să poată să facă nimic. Priveau, plini de regrete, cum cei dragi lor îşi pierdeau încet viața.
De parcă nu era de ajuns pentru o seară: din înaltul cerului se auzi un zgomot straniu. Dădea de înțeles că ceva venea spre ei, însă nu se vedea nimic. Se auzi apoi o buşitură şi alte soiuri de creaturi extraterestre coborâră din ceva ce părea a fi o navă invizibilă. Apoi încă una şi încă una. Se umpluse de anormalitate. Zoey observă că extratereştrii care veniseră din navele invizibile aveau atât ținute, cât şi înfățişări diferite, față de creaturile cu membre marine. Erau îmbrăcați în albastru şi nu arătau chiar aşa de rău. Nu împuşcau oamenii, ci doar extratereştrii îmbrăcați în negru. Aveau nişte săculețe mici, tot albastre, iar când le deschideau, scoteau din ele un fel de pulbere magică albastră care forma un portal spre altă lume. Nu omorau oamenii, doar îi aruncau prin portal. Cei în negru aveau şi ei săculețe negre, care deschideau portale negre, şi ei funcționau cu aceeaşi metodă, în afară de faptul că voiau şi să îi omoare, față de cei în albastru care chiar aveau gânduri paşnice. Cel puțin, aşa părea.
Alte nave invizibile îşi făcură apariția la ,,petrecere", fiincă acum nu mai era petrecerea unui tip de 16 ani, ci doar a lor. Puteau să facă orice le trecea prin cap, nimeni nu îi mai putea opri.
De data asta erau îmbrăcați în roz, iar ei la fel ca ceilalți începură să deschidă portale spre alte lumi. Erau roz. Zici că era un amestec de culori: negru, albastru, roz. Numai asta puteai vedea. Nici Zoey, nici băiatul de lângă ea nu reacționară cu nimic. Doar stăteau şi se uitau, până când fata o zări pe sora ei, Erin fiind capturată de un extraterestru roz şi gata să fie trimisă în portal.
- Cum te cheamă?, întrebă Zoey repede, întorcându-se spre tipul de lângă ea.
- Poftim?!, țipă el derutat.
- Vreau să ştiu cum te cheamă!
- Doar nu vrei să...?, începu el.
- Doar spune-mi!, țipă ea.
- Andrew, spuse el.
- Deci tu eşti...?, întrebă ea mirată.
- Da, asta trebuia să fie petrecerea mea, zise el trist.
- Ok, Andrew, îmi pare aşa de bine că te-am cunoscut. A fost cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat, îi mărturisi ea.
- Şi eu simt la fel, dar de ce îmi spui toate astea?, întrebă el.
- Îmi pare rău, spuse ea, aruncându-i o ultimă privire, dupa care fugi spre portalul în care tocmai era aruncată Erin.
- Stai!, strigă el, fugind după ea, dar Zoey nu se întorcea. Nu îi mai păsa de nimeni şi de nimic. Trebuia să îşi găsească sora. Chiar înainte ca portalul să se închidă, putu să îi arunce o ultimă privire surori ei:
- Erin, spuse ea tristă.
- Zoey, îi răspunse Erin la fel de tristă, după care portalul se închise. Zoey nu avu timp să intre, aşa cum îşi dorea. Începu să plângă, aruncându-se pe pământ. Tocmai îşi pierduse sora, iar mama ei putea fi oriunde. Simți cum nişte brațe mari o cuprindeau. El era. Era Andrew:
- Şi mie îmi pare rău, spuse el.
După câteva secunde, Zoey se ridică, mai hotărâtă ca niciodată.
- Să nu îți pară! Fiindcă o voi găsi!, după care fugi din nou spre extratereştrii în roz.
Andrew o urmă.
- Unde te duci?
Zoey se opri şi se întoarse către el:
- Portalele roz duc spre aceeaşi dimensiune. Trebuie să îmi găsesc sora, îi explică ea gâfâind.
- Atunci vin cu tine, spuse el.
- Dar nu poți! Tu ai o familie aici! Nu poți pleca pur şi simplu!, îi aminti ea.
- Nu îmi pasă. Dacă tu te duci, vin şi eu.
Zoey nu putu spune nimic, de emoție. Se mulțumi să îi zâmbească, după care porniră împreună.
Zoey se aruncă printr-un portal roz, deschis de către un extraterestru, iar Andrew o urmă.
Cei doi pluteau în nicăieri. Totul era roz. Nimic altceva, doar roz. O ținură aşa vreo 5 minute, după care fură aruncați într-un mediu nemaivăzut.
Florile erau roz, pământul era roz, cerul era roz, pe Zoey şi Andrew îi dureau ochii de la atâta roz. Erau obosiți, de la călătoria prin portal. Un extraterestru mic şi roz îi întâmpină:
- Bun venit pe Fucsalia!!, spuse el tare, cu vocea pițigăiată. Eu sunt Fip!
- Fucsalia!?, exclamară amândoi într-un glas.
- Da, Fucsalia! Voi cine sunteți?, întrebă Fip.
- Eu sunt Zoey, iar el e Andrew, spuse ea repede.
- În ce galaxie suntem?, întrebă Andrew curios. Eu nu am auzit niciodată de Fucsalia!
- Suntem în Flendominia! Galaxia Flendominia!, le explică el. Voi de unde sunteți?
- De pe pământ, spuse Andrew.
- Ahaaa. Interesant, spuse Fip gânditor.
- Pot să îți pun o întrebare, Fip?, întrebă Zoey.
- Desigur. Orice, zâmbi el.
- Cum de putem respira acum, fără să avem costume spațiale?
- Păi noi, fucsalienii, suntem un popor paşnic şi ne-am gândit să adăugăm şi oxigen în aerul nostru, ca să putem primi şi oamenii. Nu ai să vezi aşa ceva pe Blackalonda, explică el.
- Ce este Blackalonda?, întrebă Andrew.
- Of! Voi pământenii puneți prea multe întrebări! Eu sunt doar ghidul de pe Fucsalia, nu răspunzătorul la toate întrebările posibile de pe Fucsalia! Haideți, vă duc la el!, spuse Fip plecând. Urmați-mă!
- Ok!, spuseră cei doi.
- Wow, aici pe Fucsalia există de toate, şopti Andrew.
- Da, dar nu uita de ce am venit aici. Trebuie să o găsim pe Erin, spuse ea responsabilă.
- Ok, am înțeles, doamnă!, râse el.
Dar asta nu o amuză pe Zoey, mai mult îi aminti de mama ei. Aşa obişnuia să glumească ea, când Bridget îi spunea ce să facă. Oare ajunsese ca ea, să dea ordine? Niciodată nu îi făcuse plăcere să fie comparată cu ea. Dar acum se gândea ce s-ar fi putut întâmpla. Poate fusese răpită de extratereştrii albaştri sau chiar omorâtă de cei negri! Zoey simți cum lacrimile începeau să îi curgă, aşa că îşi alungă imediat gândul din minte. Era pe aceeaşi planetă cu sora ei, cel puțin aşa credea ea, iar dacă o găsea pe Erin, era doar la un pas de a o găsi şi pe Bridget!