Atracție Periculoasă

Capitolul 6- Eva

Nu știu ce este în capul meu. Nu știu de ce sunt atât de impulsivă și acționez doar la nervi. Pe scurt, sunt nebună, nebună de legat.

Dacă nu se întâmpla accidentul ăla nenorocit de acum trei ani, acum nu mai eram speriată de viteza cu care Hayden gonește pe șoseaua principală printre mașinile ce circulă regulamentar. Încerc să par calmă, dar de fapt nu sunt, încerc să nu mă gândesc la dezastrul provocat de mine atunci, la cursa aia nenorocită, atunci.

Am avut mult timp coșmaruri cu ceea ce s-a întâmplat, iar acum parcă cu cât Hayden ambalează și mărește viteza, picioarele îmi tremură mai tare, iar evenimentele petrecute pe timpul accidentului mi se derulează în fața ochilor. Simt că înebunesc cu fiecare secundă petrecută în această mașină în timp ce strâng puternic cu mâna dreaptă, mânerul portierei mele.

FlashBack..

Nu o să pierd mizeria asta de cursă. Nicio târâtură blondă nu mă poate învinge, refuz să mă fac de râs.

-Eva, încetinește! aud urletul Bellei, din casca mea.

-Nu o să o las să mă facă iar de râs. țip la rândul meu.

-Știu că ți-a făcut viața grea, dar nu merită. țipă iar în cască, iar eu apăs și mai mult pe accelerație.

-Îmi pare rău, Bell. zic și încerc să dau casca jos.

-Stai..nu înțelegi..e o curb..

Aud aceste cuvinte murmurate în casca mea de pe scaunul din dreapta. Conexiunea s-a dus atunci când sunt doar concentrată pe ce este în fața mea, adică spatele mașinii ei. Privirea mea plină de ură se blochează brusc atunci când mașina roșie dispare din fața mea luând-o la dreapta. Panica mă cuprinde rămânând nemișcată din cauza zidului cu care voi face contact. Un fior îmi tranversează rapid întreg corpul lăsându-mă să mă mișc iar, astfel încât să învârt volanul la dreapta, dar e prea târziu și frâna nu merge.

Apăs frenetic pe pedala de frână dar pur și simplu nu merge. Respirația mi s-a îngreunat, un nod și-a făcut loc în esofagul meu, iar inima mai are puțin și-mi iese din piept.

-Aaaaaaa...

EndFlashBack..

Doar țipătul acela îmi umple urechile în acest moment, ochii aproape îmi ies din orbite și simt cum picăturile de transpirație se preling pe fruntea mea. Îl privesc pe Hayden care este încordat și nu mă pot abține să nu înghit în sec din cauza tentației de a leșina aici și acum.

-La dracu! murmur în barbă atunci când Hayden virează la dreapta pentru a o lua către linia de finish.

Bărbatul ăsta conduce atât de brusc și de periculos. Îmi amintește de mine și de neghiobia mea. O să moară în stilul ăsta. Deși pare stăpân pe situație, este foarte încordat. Umerii lui sunt extremi de tari în acest moment, nu trebuie să-i ating ca să-mi pot da seama.

Mă opresc din a analiza poziția încordată a bărbatului plin de tatuaje și tot odată șoferul mașinii în care mă aflu, deoarece în fața noastră zăresc o mașină portocalie cu flăcări negre. Oh, Doamne. Ei sunt, tipii de care ziceau Dean și Bell. Oare ei sunt bine acum?

Oh, nu trebuia să mă cert cu ei. M-am certat cu ei și uite unde sunt în acest moment. Nu trebuia să-mi spună că sunt lașă, nu trebuia să fiu aici. Trenuie să le arăt că nu sunt lașă, trebuie să-mi ascund această slabiciune față de viteză, mai de grabă, frică.

-Ești bine? întreabă bărbatul, cu glas îngijorat.

Nu. Nu sunt bine! Nu pot fi bine când mai  puțin și mor în drăcia asta în care mi-am jurat că nu voi mai urca. Ce. Mama. Dracului. A fost. În. Capul meu!? Aaa, da!...Nimic.