Atracție Periculoasă

Capitolul 24

AUTOR P.O.V

Se pare că nici la sfârșit de toamnă, New York-ul nu scapă de ploaie. Cerul de culoare cenușie îl face pe Hayden să simtă o furtună în stomacul și în mintea sa. Cu sticla de whisky într-o mână și cu poza cu el și Eva în cealaltă, brunetul încearcă să fie puternic, doar încearcă. Fiecare celulă din corpul lui este amorțită în acest moment din cauza alcoolului ce are culoare ochilor..ei. Bărbatul este puțin amețit în acest moment, dar asta nu înseamnă că și-a pierdut complet luciditatea, poate doar..speranța. 

Dispariția Evei i-a pus capac, deși au trecut de abia două săptămâni, Hayden nu s-a lăsat și nici nu plănuiește să o facă, doar că acum are un moment de slăbiciune, normal oricărui  bărbat care suferă, după părerea lui. Timp de două săptămâni a căutat-o, două săptămâni a sperat să găsească orice indiciu care îl poate duce la ea, însă norocul nu a fost de partea lui.  Cel mai rău este că nici telefonul ei nu mai este pus în funcțiune. L-a început a vrut să meargă direct la frații Hale și să îi împuște în cap pentru răpirea iubitei sale, dar ceva l-a oprit, sau mai degrabă cineva. Dean l-a informat de dinainte că frații Hale nu au avut nicio activitate în acea seară, el ar fi știut dacă ar fi avut. Hayden era ferm convins că ea este la ei, dar a făcut câteva vizite depozit-urilor în care ar fi putut-o ascunde, însă nimic, astfel pierzând prima și ultima pistă care-l putea duce la Eva.

Deși încă continuă să bea din lichidul ce îi arde gâtul, bărbatul așezat la geamul uriaș al noului său domiciliu, este foarte lucid, ba chiar se gândește la un mod în care poate da de Eva, dar nu găsește nimic, astfel mai ia o gură mare din lichidul arzător, din cauza frustrării. Lasă sticla pe parchetul rece pe care este așezat, apoi brusc o aruncă în peretele din fața lui urlând de durere, durere sufletească.

-Evaaa...

Țipă, dar în zadar, tot ce aude este liniștea, liniștea care este cel mai dureros sunet...

***

EVA P.O.V

Nu am crezut niciodată că viața îți poate oferii atât de multe lucruri și totuși atât de puține, până acum. În doar trei luni, viața mea s-a schimbat complet. L-am întâlnit pe Hayden, am învățat să simt, mi-am învins frica de viteză și mi-am găsit familia. Mă rog, m-au găsit ei pe mine. Toate astea..nu le vreau. Mi-l doresc doar pe Hayden și atât. Îmi este atât de dor de el, să-i simt mirosul caracteristic, să-i aud vocea fermă dar totuși atât de încântătoare auzului meu, să-l strâng în brațe. Până acum, nu am mai simțit dorul pentru o persoană, mi-a fost dor de viteză, dar nu de o persoană anume. Până acum am fost singură și nu am depins de nimeni, nici măcar de părinții mei adoptivi, dar abia acum îmi dau seama că eu depind de Hayden, am nevoie de el și tot ce înseamnă el.

În aceste ultime două săptămâni am stat închisă în cameră fără să interacționez cu cineva, de mâncat nu prea am mâncat, pofta de mâncare vine și pleacă. Într-o zi, Christopher a bătut la ușa mea zicându-mi să ies, nu scosesem niciun cuvânt, nu voiam asta, glasul lui îmi provoca grață și repulsie, iar după ce a mai insistat de câteva ori, s-a dat bătut. O dată, mi-am făcut curaj să deschid ușa și să cobor la parter în speranța să găsesc un telefon sau măcar să-mi găsesc telefonul, dar matahalele alea înarmate m-au făcut să mă răzgândesc și să mă întorc în cameră, era trei dimineața, dar totuși ei erau mai drepți ca un copac rigid.

Acum este...habar n-am ce zi este, dar știu că este ora trei după-amiaza. M-am săturat să tot stau aici, îmi vreau viața înapoi, mi-e dor de Ethan, de Bell și Dean care cred că m-a înlocuit deja la firmă și la dracu..am muncit pentru locul ăla! Sunt hotărâtă să ies din cameră și chiar asta o să fac...chiar acum.