M-a prins rapid de incheietura, atunci i-am simtit mana rece, l-am simtit cum tremura era agitat ceea ce inseama ca nu este bine deloc.
-De unde stii? l-am intrebat incet, nemiscandu-mi pozitia capului.
-Simt! mi-a soptit.
-Simti? Ar trebui sa stii, nu sa 'simti!
-Inceteaza cu asta, daca vrei sa te intorci chiar te rog, saluta-i si din partea mea!
-Sa presupunem ca ai dreptate, ce facem? Daca nu ne-au atatcat pana acum poate nu ne vor face nimic pana ajungem acasa.
-Nu puteam merge acasa! mi-a spus el nervos.
-De ce?
-Pentru ca ei asta vor, sa le arat unde stau, de parca le-as da un pistol incarcat si l-as indrepta şi spre capul meu! a gesticulat cu cealalta mana si a zambit cu coltul gurii.
-Ce gluma sadica!
Nu mi-a zis nimic doar a suras in timp ce si-a intors capul putin spre mine, continund sa ma traga dupa el prin padure.
-De cand ne urmăresc? l-am întrebat intrerupand linistea.
A ezitat puţin, gandindu-se
-Cred că din padure, putin mai departe de intrare!-Si acum ce facem? Ai spus ca nu trebuie sa ne apropiem de casa, dar asta facem acum! i-am spus cu un aer de superioritate.
-Te crezi a naibii de desteapta, asa-i?
Nu i-am raspuns doar m-am uitat in fata, la drum, asa ca a continuat:
-Asta nu e drumul spre casa!
-Atunci de ce am mers pana acum pe aici?
-In urma cu 20 de metri trebuia sa intram pe o carare care ne ducea spre casa.
-Si unde mergem acum? Unde duce drumul asta?
-La o cabana veche, dar mai e foarte mult de mers pana la ea!
-Mergem acolo?
-Nu!
-Atunci?
-Daca n-ai mai pune atatea intrebari as putea sa gandesc mai bine!
-De parca o sa găseşti ceva! i-am spus in timp ce mi-am dat ochii peste cap.
Acesta şi-a întors privirea spre mine, nu stiu cum reuşesc să fac asta mereu, dar era nervos.
S-a uitat la mine urât, mi-a dat drumul la mâna, apoi m-a împins cu putere în umăr şi a grăbit pasul.
-N-ai de cât sa te descurci singură!
Am alergat dupa el, frecandu-mi umarul in care m-a lovit:
-Haide Jeff, nu înţeleg ce te-a deranjat aşa de tare!
Dar el nu facea nimic privea in faţă, ma ignora.
-N-avem timp, nu face asta acum, uita-te la mine si nu te mai purta ca un copil!
Din nou acelas raspuns, acum si-a mai scos si telefonul:
-Cu ii dai mesaj fix acum?
Doar si-a ridicat rapid capul din telefon, privind în fata apoi lasandu-l, iar in jos.
-Jeff, imi pare rau, bine? Acum vorbeste cu mine si zi ce facem!
Si-a intors capul spre mine cu o expresie la fel de surpată ca înainte:
-O să discutăm noi asta mai tarziu, dacă scapi!
-Daca scap?
-E aproape evident, daca cineva va fi prins aceea vei fi tu, cu atat mai mult cand vine vorba ca cineva sa moara! s-a uitat la mine cu coada ochiului.
CITEȘTI
Seductie criminala: Jeff the Killer
Fanfiction-L-ai omorat? -Nu, normal ca nu, nu sunt o criminala! -La fel ca mine, asa-i? Ma privea cu cei mai frumosi ochi, printre firele de par ce-i atarnau pe fata palida. -Da! i-am raspuns fara tragere de inima, privindu-l fix in ochii albastri.