Dark Paradise [A Harry Styles Fan Fiction]

Capitolul 5

CAPITOLUL 5

Am ajuns din nou in cartierul acela periferic. Harry a coborat din masina lasand farurile aprinse. L-am urmat si am ramas usor surprinsa de locul in care ne aflam. Nu ma asteptam sa ne cazam la un hotel de cinci stele, dar blocurile acelea vechi imi dadeau fiori. Aici urma sa locuim? Un bec amplasat pe stalp lumina slab cartierul neinsufletit. Cladirile semanau cu niste blocuri mici, construite intr-un stil vechi. Am inumarat doua etaje si o mica mansarda, apoi am oftat dezamagita, totul parea atat de rece si neprimitor.

Noaptea ma invaluia cu frigul ei. Corpul meu s-a incalzit brusc, atunci cand doua brate puternice mi-au inconjurat talia protectiv. Imediat am simtit niste bucle rebele pe obrazul meu. Iubeam imbratisarile lui si toate emotiile care veneau odata cu ele. Ii puteam observa stralucirea ochilor in lumina albastruie produsa de farurile masinii. Aceasta avea de-a lungul capotei, a usilor si pe conturul jantelor leduri albastru neon, iar aceeasi nuanta lumina interiorul si dedesubtul masinii. Imediat mi-am amintit acea senzatie unica, de putere, pe care mi-a oferit-o mai devreme. Manevrarea volanului acestei masini m-a facut sa-mi doresc mai mult, sa o conduc cu adevarat, chiar daca metoda nebuna de sofat a lui Harry a avut ca bonus atingeri si saruturi.

Si-a apropiat buzele de urechea mea si mi-a lasat un sarut delicat, care m-a facut sa ma agit in stransoarea lui. Atingerile sale ma teleporteaza intr-un paradis intunecat, unul din care doar vocea lui ma mai readuce la realitate, o realitate care ma raneste des, dar una care mi-a adus un salvator, un protector.

- La ce te gandesti? Soaptele lui dulci creau ecou in mintea mea.

Am deschis buzele, fiind pe cale sa-i dau un raspuns, pana cand am realizat ca gandurile mele zburau neincetat, fara directie, dar toate se legau de o singura persoana. Acea persoana care ma facea sa raman fara cuvinte, ca acum. Cum puteam sa-i spun ca el este cel care ma face sa ma pierd in ganduri de fiecare data? Cum puteam sa-i spun ca ma gandesc la el neincetat, pana si in vise? Imi da aceasta stare, apoi ma scoate din ea, dar acum ma intreaba la ce ma gandesc, nu a mai facut asta niciodata, iar eu nu stiu ce sa-i raspund.

- La... Buzele mele erau incapabile sa conlucreze cu creierul si sa formeze o propozitie logica. Ce facem aici? Intreb nesigura, apoi realizez ca raspunsul era evident.

- Ti-am spuns, trebuie sa locuim aici pentru un timp, pana se vor rezolva lucrurile. Explicatia lui m-a facut sa-mi amintesc de ceea ce-mi spusese mai devreme. 

- Adica... Sa ne ascundem?

Si-a muscat buza si s-a incruntat usor. Nu stia ce sa-mi raspunda. Poate ca nu voia sa ma sperie, sau poate nu-i place cum suna, insa chiar el mi-a spus asta, cu putin timp in urma. L-am pus in dificultate si mai mare cu urmatoarea intrebare.

- De cine ne ascundem, Harry? Tonul vocii mele devenea serios. Amintirea noptii trecute m-a fulgerat. Am inchis ochii incercand sa alung acel gand. Era clar ca cineva voia sa-mi faca rau, altfel Harry nu ar fii atat de protector. Eram curioasa sa aflu raspunsul sau, insa tacerea lui ma ingrijora si mai mult. Si-a strans bratele mai puternic in jurul abdomenului meu, ca si cum n-ar mai vrea sa-mi dea drumul vreodata. Corpul sau era lipit de al meu. Ii simteam fiecare respiratie pe obraz.

- Nu voi permite nimanui sa te raneasca! Era foarte sigur de ceea ce spunea. Stiam ca va avea grija de mine, deja o facea, dar toata aceasta protectie vine din cauza fricii. Teama ca mi s-ar putea intampla ceva il facea pe Harry sa devina extrem de protectiv. Ce mi s-ar putea intampla? Poate ca asasinii familiei mele ma cauta, dar de ce? De ce atata mister in jurul mortii lor? De ce a aparut Harry, din senin, ca un inger protector, sa ma salveze? Ce facem aici? Si cum mintea imi este incalcita cu intrebari, apare inca una: Scott. Cine este el? Dar poate ca Scott este un raspuns, nu o intrebare...