A special girl

Capitolul 5

M-am sculat devreme în dimineața aceea neputând sa mai dorm. Am observat că în cameră se mai aflau încă 5 fete in afară de mine și Lily. Ele dormeau și nu am vrut să le trezesc așa ca m-am ridic din pat ușor dar nu destul de ușor încât să nu o trezesc pe Pisa care dormea pe burta mea. S-a uitat urât la mine și s-a pus pe perna mea. M-am îmbrăcat în robă si am ieșit pe ușă, mergând spre Camera de zi. Nu era nimeni acolo fiind o oră destul de matinala, dar totuși focul pâlpâia gata să se stingă în șemineu împrăștiind o lumină slabă în cameră. In spatele meu s-a auzit o scârțâitură. Când m-am întors pe scări  se afla o fată blondă cu ochi mari albaștri, ca de păpușă, pe care am recunoscut-o imediat. Era una din cele cinci fete din dormitor. Se freca la ochi somnoroasa și se abținea cu greu să nu caşte.
- E o oră cam matinală pentru o duminica, nu crezi. a spus ea întinzându-se leneșă.
- Nu am mai putut să mai dorm... spun eu căutând un ceas pe pereți ca să aflu ora exacta.
- Ceasul este deasupra șemineului... spune ea arătând cu degetul spre un punct din spatele meu.
- De unde ai știut ce caut?
- Am ghicit...
- Eu sunt Amazone Willingan...
- Știu cine ești, toată școala știe cine ești... Ești un star pe aici!
- Da... spun eu uitandu-mă rușinata în jos. Ști, eu nu prea am avut parte de un tratament special... Mereu am vrut să fiu invizibilă!
- Știu cum e! Apropo... eu sunt Emma  Minssan!
- Fratele tău e Harry?
- Da... Acum cred că ti-am atras atenția...
- Nu, nu... Nu asta e cea ce voiam să zic... Adică mă miram cu de tu ești un Leu iar el e Bufniță... Adică frații nu ar trebui sa...
- Fie în aceasi casă? Nu neapărat... El e inteligent și creativ iar eu sunt  curajoasă și darnica... Suntem complet diferiți... Te-am văzut ieri vorbind cu el... Cred că te place... spunea Emma așezându-se pe un fotoliu.
M-am înroșit.
- Nu cred... Adică am vorbit doar despre pisici și deabia ne-am cunoscut! Nimic special... Și oricum cred că are prietenă...
- N-are! Dacă nu era popular nici nu ai fi sugerat asta...
- Poate... Ști, semănați...
- Da... a pufnit ea amuzată. Cu un frate perfect e cam greu să intri în grațiile părinților... Când oamenii află că sunt sora lui vorbesc doar despre el, cum e și dacă pot să le fac cunoștință... Uneori cred că oamenii vorbesc cu mine doar pentru că sunt sora lui... Cam cum facem și noi...
- Nici mie nu îmi face plăcere să vorbim despre el... spun eu zâmbind.
- Oricum... Eu cred că v-ați potrivi...
- Nu este adevărat!
- Ba da! Se vede că te place! Ești specială și toți știm asta, bine, poate mai puțin tu... Eu aș zice să îi dai o șansă... Ști, eu trăiesc cu el de 18 ani și știu cât de stângaci poate fi cu fetele...
- Nu știu ce să zic...
Emma a pufăit supărată. Eu m-am întors spre sobă și m-am uitat la ceas. Era 8... Am mai vorbit cam vreo 10 minute și pe urmă Emma s-a dus să se schimbe, eu așteptând-o pe canapea. Nu după mult timp după ce a plecat lângă mine s-a așezat cineva. Era Alen.
- Neata'... a zis cu zâmbetul pe buze.
- Hei! Ce mai faci? am zis eu schitand un zâmbet.
- Excelent! Ziua asta nu putea începe mai bine...
- De ce?
- Fiindcă te-am văzut pe tine.
Am înroșit. De ce băieții trebuie să aibă replici de agățat? Era de ajuns un simplu: "Bună!". Oricum, nu spun că nu îmi place... S-a ridicat de pe canapea venind în clipa aia prietenul lui.
- Ne mai vedem! a zis el făcându-mi cu ochiul, asta făcându-ma să tresar.
Nu după mult timp "Grupul Vesel" fu complet. Lily și Emma au venit nu cu mult timp după plecarea lui Alen iar Paul a venit imediat după ele.
- Mergem la micul dejun? a întrebat Lily.
- Hm... Desigur. a spus Emma visătoare.
Am coborât scările de la etajul 2 care au început să se miște.
- Ce se întâmplă? an întrebat eu speriata.
- Scările se mișcă, lucruri obișnuite. a zis Paul ironic.
- Asta știm și noi. a zis Lily cu o voce dură.
- Bine domnişoara știe to...
- Cum mi-ai spus? a zis Lily uitându-se urat la Paul.
Mă uitam nedumerită la ei. Paul a zis un adevăr despre ce se întâmplă cu  scările, ce a apucat-o pe Lily? Se uitau urât unul la altul. Paul a vrut să mai spună ceva dar Emma l-a întrerupt.
- S-au oprit!
Am ajuns cu bine la etajul unu. De aici până la parter mai era doar o scara masivă, atent lucrată care părea ca nu se mișcă. La capătul scării se afla Harry căutând pe cineva din priviri. Emma mi-a dat un cot zâmbind la vederea dezorientarii fratelui ei. Privirile mele și ale lui Harry s-au intersectat. Dintr-o dată fața i s-a luminat și a zâmbit ușurat la vederea mea. Am coborât treptele oprindu-ma la capătul lor lângă leii înaripați ce erau așezați pe balustrade.  Harry s-a apropiat de mine și mi-a șoptit la ureche:
- Putem să vorbim?
- Sigur. am răspuns eu zâmbind.
Am ieșit din castel, coborând scările de la intrere. Harry s-a oprit de abia când am ajuns lângă salcia sub care vorbisem cu Lily cu o zi în urmă.
- Hei! Voiam sa vorbesc cu tine... Ști, ieri nici măcar nu m-am prezentat... Uneori pot fi tare stângaci!
- Nu-i nimic.
- Eu sunt Harry Minssan...
- Amazone Willingan.
- Și Amazone cum ți se pare aici, la Academie?
- Este foarte frumos... Nu mă așteptam ca priveliștea sa fie așa frumoasa. Am vizitat multe locuri spectaculoase dar niciodată ceva așa sălbatic si totusi așa... perfect.
- Da... Este chiar frumos sa evadezi din lumea non-vrajitorilor și sa fi într-un final acasă. Pentru mulți vrăjitori, perioada scolii este cea mai frumoasă. - Cred... Nu e nimic mai frumos ca un loc unde poți fi tu însuți... Totul este așa... diferit față de Londra. Nu mă înțelege greșit, îmi place Academia și împrejurimile dar îmi e dor de casă...
- Știu cum e. Așa eram și eu în primul an. Ști... ai niște ochi tare frumoși... au o culoare specială...
- Mersi, dar ce e așa special la ochii mei?
- Păi, culoarea lor e specială. Nu am mai văzut pana acum ochi galbeni ca mierea...
- Harry! a spus o voce din spatele nostru ce îl întrerupe. Aici erai! Nu vi la masa?
- Vin acum! îi spune băiatului. Bine, ne vedem mai târziu. Pa!
- Pa...
Privesc în urma lui Harry care m-a cam lăsat baltă... Mai privesc o dată oglinda lacului ce reflecta sulițele de aur ale soarelui și mă ridic, mergând cu pași grăbiți spre castel și implicit spre Marea Sală. Intru grăbită pe holul de la intrare când simt cum cineva îmi pune piedică. M-am  dezechilibrat și pregătită să pic, am simțit cum o pereche de mâini ce mă prind. Privesc speriată și în același timp recunoscătoare perechea de ochi verzi ca safirele ce mă privesc amuzați. Sunt uimită să recunosc  trăsăturile chipului lui Mike ce-mi zâmbește.
- Cum de aluneci mereu la mine în brațe? Ar trebui sa mă simt norocos!
Se pare ca nu îmi ascuți sfatul: "ai grijă să nu te răneşti".
- O să am pe viitor... Oricum mersi din nou! spun eu zâmbind.
- Oricând... Dar nu știu dacă o să fiu mereu prin preajmă sa te prind... Momentan cred că mă aflu la momentul potrivit în locul potrivit.
Odată îmi picioare mă uit peste umăr să văd cine îmi pusese piedică. Nu mică mi-a fost mirarea să o văd pe Mandy care imi zâmbea superior dar în ochii ei se citea invidia. Se pare că mișcarea ei nu a fost prea bine gândită. Îi mai zâmbesc încă o dată lui Mike, pe urmă intru în Marea Sală.
Privirile curioase ale elevilor mă cercetează și simt săgețile otrăvite ce ar trebui să mă rănească ale lui Mandy care mă privește cu gelozie și ura. Îi arunc un zâmbet sfidător și mă așez intre Lily și Emma care s-au oprit din discuția aprinsă când am ajuns, arucandu-mi priviri curioase și zâmbind ca niște fetițe ce vor să afle noutățile.
- Deci....
- Nimic... spun eu misteriosa.
- Cum? Iar a dat-o în bară? spune Emma râzând încercând parcă sa pară nervoasă.
- Se putea și mai rău... spun eu râzând.
- Și eu care aveam speranțe... spune Emma aparent dezamăgită.
- Știu ce faci și nu va merge.
- Ce fac? întreb eu încercând să par surprinsa .
- Faci pe misterioasa și vezi ca nu scapi fără sa ne povestești fiecare amănunt chiar dacă va trebui să îți scot cuvintele cu cleștele.
- Poate mai târziu. Acum să mâncăm.
- Tot nu scapi! spune Lily chicotind.
Am început să mănânc ce am ales de pe platourile de pe masa.
- Acum ca ai terminat de mâncat, poți sa ne spui de bunăvoie ce s-a întâmplat sau te voi face eu sa spui. spune Lily amenințător.
- Bine... vă spun dar nu aici... Se pare ca cineva trage cu urechea. spun arătând spre Mandy care vorbea cu o fată mult prea aproape de noi.

---------------------------------------------------------
  Într-un final capitolul 5. Yey! Îmi cer scuze că nu am mai publicat de mult! Știu că acest capitol este cam scurt dar o sa mă răvașez...
Ps: Nu cred ca o sa mai public curând deci, spor la citit...