A special girl

Capitolul 4

Am mers cu Hogwards în colivie până în turn. Când am intrat mii de bufnițe se aflau deja acolo. Era un turn destul de înalt plin cu bârne de lemn unde erau cuibărite bufnițele. I-am dat drumul din colivie iar ea s-a aşezat uşor intre ele urmărindu-mi atentă mișcările.
- Lily, tu nu ai bufniță?
- Ba da dar o ținem acasă ca mama să poată să vorbească cu mine şi cu tata.
- Am înțeles... Dar, nu e mai simplu să folosească telefonul mobil?
- Ar fi mai ușor, dar în zona castelului nu există semnal... Este un gen de arie protejată. Ei cred că non-vrajitori nu ar sta prea mult prin împrejurimi fiindcă nu au posibilitatea să comunice cu ceilalți... Și în plus, majoritatea oamenilor nu pot vedea castelul deoarece acesta are o vrajă puternică ce nu le permite non-vrajitorilor să îl vadă.
- Vrei să ne plimbăm pe afară? Este soare și pot să observ mai bine împrejurimile.
- Da, de ce nu?
- Și poți să îmi explici și mie de ce vrăjitorii nu folosesc tehnologia?
Când a auzit întrebarea mea Lily a început să râdă zgomotos.
- Vrăjitorii folosesc tehnologia mai des decât ai crde, doar nu te gândeai că suntem niște neandertali, nu? Vrăjitorii "de modă veche" nu o folosesc așa des dar asta nu înseamnă că nu o folosesc deloc. Ei preferă să trimită scrisori via bufnițe și să citească ziarul dar pentru ca să se adapteze în "lumea tehnologiei" au început să aibă telefoane, televizoare și curent electric...
- Stai, ei chiar folosesc bufnițele în viața lor cotidiană? Adică scrisoarea ajunge cam când? În 2 ani? Tot cred că un SMS este de cel putin 50 de ori mai util. Odată ce este expediat acesta ajunge la destinatar în circa 2 secunde... deci vezi diferența?
Lily nu se putea opri din râs.
- Și că tot vorbim de tehnologie, cum mama dracu' poți trăi fără curent în secolul 21? Nici bunica nu trăiește în astfel de condiții...
- Mă scuzi miss Univers dar noi cei care locuim aici, pe pământ, trăim în condiții decente, da? Vrăjitorii se  îmbrăcată totuși mai ciudat, își aleg hainele mai cu stângăcie fiind obișnuiți cu robele
Și ca să îți dau un exemplu de vrăjitori bine integrați în societate uită-te la mine... Nici nu m-ai bănuit că sunt o vrăjitoare...
- Dar modestă mai ești, și ziciai de mine... Să ști că și tu te îmbraci ciudat dar fiindcă sunt o prietenă bună nu ți am spus nimic... spun eu iar Lily scoate limba.
-  Generațiile noastre sunt mai la "curent" cu tehnologia... Și când m-am referit la vrăjitori "de modă veche" mă refeream la bunicii și părinții noștri.
- Dar tot folosiți bufnițele...
Am început să chicotesc iar Lily mi-a dat un cot în burtă. Am coborât scările din turnul bufnițelor şi când să iesim ne-am întâlnit cu un băiat înalt blond cu ochi albaștri. S-a uitat la mine iar eu i-am zâmbit. Când nu l-am mai văzut Lily m-a întrebat:
- Ce a fost asta?
- Ce anume?
- Zâmbetul ăla...
- Nu am voie să zâmbesc?
- Ba da dar nu în felul ăla! spune Lily făcându-mi cu ochiul.
- Cum?
- Ști tu...
- Ba nu știu... Cum?
- Ști tu... De parcă ți-ar fi plăcut...
- Stai... Era drăguț dar un zâmbet nu dovedește nimic... Eu zâmbesc tot timpul, apropo...
- Dar nu în felul ăla... Ști ceva, ai dreptate un zâmbet nu dovedește nimic dar atunci de ce te-ai înroșit?
- Lily exagerezi... Te-ai uitat la prea multe filme de dragoste... poate o pauză nu va strica nimănui, mai ales ție...Și oricum, cine era de îmi tot scoți ochii...
-Îl cheamă Harry Minssan,căpitanul echipei Bufnițelor...
- Okey, este popular și presupun că multe fete îl plac dar asta nu e o regulă... Eu pot fi excepția... Stai să duc colivia în cameră ca să nu o car după mine degeaba. spun eu schimbând subiectul.
- Bine. Vin cu tine.
- Hai!
- Cine ajunge ultima este un Non...
Am alergat spre turnul Leiilor şi când eram aproape de portret am alunecat şi cineva m-a prins. Era un băiat, norocul meu... Acum Lily iarăși o să îmi scoată ochii... Ura!
- Ai grijă să nu te răneşti.
- Merci.
- Eu sunt Mike McGill.
- Eu sunt Amazone Willingan.
- Încântat.
- Da...şi eu sunt încântă. Ar trebui să plec. Ne cam grăbim... Pa...
- Pa.
Lily se uita cu subînțeles, cu o privire care spune "O să vorbim despre asta...". După ce ne-am îndepărtat puțin de domnu' "ai grijă să nu te rănești" Lily a început, iarăși...
-Cum de dai peste cei mai drăguți băieți din Academie?
-Noroc, cred... Hai să mergem. Am spus eu începând din nou să alerg.
Am ajuns la portretul care ascundea intrarea în turn.
-Parola?
-Curaj!
Portretul s-a mișcat din nou.Lily era în spatele meu.
-Bine du' colivia în cameră... eu te aștept aici ca să îmi mai trag sufletul... Poate pari tu frigida... dar alergi frate...
-OK... spun eu râzând de Lily care mai avea puțin și leșina.
Am urcat scările și am intrat în cameră. Pisa era tot pe pat, dormind. Am lăsat colivia şi am zis râzând:
-Pisa vi la plimbare?
Pisa s-a ridicat din pat şi a ieșit pe uşă. WTF pisica asat chiar m-a înțeles? Am coborât scările iar pisica mă aştepta la ieşirea din tunel.
- Ai luat-o şi pe Pisa.
- Ea a venit... Hai să mergem.
- OK.
- Deci cum ai alunecat şi te-a prins Mike?
- De parcă nu ai văzut... Cred că era ud pe jos sau ceva de genul ăsta.
Dar am intrat din nou în alt cineva... Mi se pare mie sau am devenit cam neatenta...
- Scuze ar fi trebuit să mă uit pe unde merg.
-Este în regulă. Eu sunt Cristian. Cristian Jones. Dar tu poți să îmi zici Criss. îmi spune făcându-mi cu ochiul. -Eu sunt Amazone Willingan.
-Încânt.
-De asemenea. Ar trebui să plec... Mă așteaptă... zic eu arătând spre Lily. Pa, ne mai vedem...
- Cu siguranță... Pa...
-Vezi ți-am zis că dai peste cei mai drăguți băieți. Şi toți căpitani... Sunt geloasă... zice Lily chicotind. Care ți se pare cel mai drăguț?
- Nici unul...
- Minți...
- Ți las ție și dacă nu vorbeam cu tine nu mă întâlneam cu domnu' "șarmant" de mai devreme...
- Viperele tot Vipere rămân...
- Era o Viperă?
- Dap... Tu nu ai văzut ce arogant este?
- Bine că ai zis-o... Acum am un motiv în plus să spun că exagerezi dacă aduci în discuție întâlnirea de adineauri...
- Deci a fost o întâlnire? întreabă Lily ridicând discret o sprânceană.
- Ai luat-o razna... Ști de ce mă bucur că suntem prietene? Fiindcă ar fi fost ciudat dacă una dintr noi nu ar fi nebuna dar tu... ești mai dusă decât mine, îmi pare rău să îți zic... am zis eu făcând pe serioasa iar Lily prefăcându-se supărată.
- Singurul pe care nu l-ai văzut este căpitanul echipei Leiilor în rest pe toți. Mike McGill este căpitanul echipei Iepurașilor; Cristian Jones este căpitanul echipei Viperelor iar Harry Minssan este căpitanul echipei Bufnițelor. Ai noroc la băieți... îmi spune Lily făcându-mi cu ochiul.
-Şi cine e căpitanul echipei Leiilor?
-Îl cheamă Alen Carson. Şi tocmai intră în clădire... E ziua ta norocoasă.
-OK... Îmi pare rău se spun dar ești insistentă ca durerea în cot... Nu o să intru in contact cu el atâta timp cât am grijă pe unde merg...
Se juca cu un prieten cu mingea.
- Uneori nici atenția nu e îndeajuns ca să împiedici destinul... spune Lily râzând pe infundate.
- Destin pe dracu... dar mingea a intrat în mine şi m-a dărâmat.
Alen a alergat spre mine şi m-a ridicat strângdu-mă la piept.
-Scuze pentru asta... a zis analizndu-ma și dându-mi drumul de la piept.
-Nu e nimic a fost o greșeală. Bună. Eu sunt Amazone Willingan. Tu? spun eu aranjandu-mi roba șifonată și plină de praf... ce ironic și eu care voiam să îl evit!
- Alen Carson şi sunt foarte încântat să cunosc pe cineva așa de special ca tine. (m-am înroșit) Îmi cer mii de scuze pentru minge. Ne mai vedem. Pa.
-Pa...
-Ți-am zis vreodată cât de norocoasă ești și că o să întâlnești toți sau aproape toți băieții drăguți din Academie? Bine mai e o listă lungă de bunoci dar ai timp să îi cunoști pe toți... Ce ți-a zis Alen de te-ai înroșit?
-A zis că este"foarte încântat să cunoască o persoană așa de specială ca mine.".
-Ce drăguț! Ăsta draga mea, se numește destin...
- Lily... Destinul ne-a făcut prietene dar asta se poate schimba dacă o să mai scoți prosti pe gură! Acum hai să ne plimbăm.
-Hai pe malul lacului. Stăm la umbra salciei,ne relaxăm...
-Bine. Hai odată, că dacă nu mai vorbeai deja ajungeam...
- Problema nu e la mine... Dacă tu nu îți făceai atâtea cunoștințe eram deja de mult acolo...
Dar am ieșit bine că ne-am întâlnit cu Mandy... Dar vai ce noroc pe capul meu...
- Sunteți singure? Şi-a dat seama lumea cât de proaste sunteți.
-Chiar așa crezi? Ce trist,păcat că nu mă interesează părerea ta. Lacrimă.
-Te crezi tare dar nu ești decât o fraieră.
-Insulta asta vine de la cineva care nu are creierul mai mare ca o alună. Maturizează-te... Dar se vede că ești obișnuită cu rușinea de vrei să te pui cu mine...
Mandy se uita urat la mine și a încercat să își înfige mâna în parul meu dar am prins-o la timp și i-am rasucit-o puțin.
- Eu în locul tău nu aș face asta... îi spun eu dându-i drumu la mâna. Ai grijă să nu îți rupi vreo unghie... Ascultă bine că eu nu mai repet, stai departe de mine...
Mandy era atât de nervoasă încât când s-a întors a intrat într-o fată şi nici măcar nu s-a plâns.
-Ai enervat-o rău. I-ai văzut fața? Nimeni nu a pus-o la punct la fel ca tine. Eşti o Viperă.
-Iar tu ești o Nebună. Glumeam. Unde e Pisa?
-Cred că şi-a găsit un prieten. Uite-o.
-Ooo... ce drăguț... Hai să vedem a cui e pisica!
-Bine... Voi stăpâni de pisici...
Am coborât scările și m-am apropiat de motan. Prima dată a dat să fugă dar până la urmă a stat să-l mângâi. Pe lesă scria"Pixi". Deci ăsta era numele lui. Dar cineva se apropia de mine. Era Harry,băiatul blond din turnul bufnițelor.
-Niciodată nu l-am mai văzut să se atașeze așa de repede de cineva. In general nu lasă pe nimeni să-l atinga.
-Este motanul tău?(El a afirmat din cap)Este foarte frumos.
-Și pisica ta este foarte frumoasă...
(Lily mi-a făcut cu ochiul,a arătat spre salcie și a plecat)
Mi-a întins mâna să mă ridic. Am prins-o și m-a tras în sus. Parcă era mai drăguț acum decât în Turn.
-Ar trebui să plec. Ne mai vedem. am zis eu pornind spre Lily.
-Sper. Bine...dar eu m-am îndepărtat de el.
De Harry s-a apropiat alt băiat dar nu am auzit ce ziceau.
-Drăguță fata. a zis băiatul care tocmai venise.
- Știu...
-Și despre ce ați vorbit?
-Despre pisica ei. Ce stupid.
-Mereu vei fi stângaci cu fetele. Noroc că ești drăguț că altfel fetele nu se uitau la tine.
- Voi mai putea vorbi cu ea, sper.
- Și dacă nu?
- Atunci ghinionul meu.
Am ajuns lângă Lily.
- Despre ce ați vorbit?
- Despre pisici...
- Pe bune? Nimic altceva? Nu s-a prezentat?
- Nu...
Am stat sub salcia aia cam vreo oră, povestind. Am intrat în castel, unde ne-am întâlnit cu căpitanul echipei Viperelor care mi-a făcut cu ochiul. Ne-am îndreptat spre Marea Sală pentru a avea cina. M-am așezat lângă Lily. Langă mine s-a așezat Paul.
-Ce ați făcut azi?
-Păi am stat, ne-am plimbat, nimic interesant...
În fața mea s-au așezat niște gemeni pe care Paul ni i-a prezentat:
- Ei sunt frații mei mai mari: John și George.
- Eu sunt Amazone Willingan iar ea prietena mea Lily. spun eu.
Ei ne-au zâmbit.
- Mă bucur să vă cunosc! spune John.
- De asemenea. spune George după acesta.
Dupa acea George, John și băiatul de lângă ei vorbeau. Intr-un final prietenul lui George și al John s-a prezentat.
-Eu sun Kile Rubertus. spune Kile zâmbind.
-Lily Harrison.
-Iar eu sunt Amazone Willingan.
-Încântat.
-Și eu. am spus eu cu Lily în același timp.
După masă m-am dus în Camera de Zi a Leiilor. Acolo se afla Alen cu alți băieți. Am încercat să trec neobservată dar m-a văzut atunci când am vrut să urc pe scări și prima treaptă a scârțâit.
-Hei ce mai faci?
-Bine dar cam obosită. spun eu mimand un căscat.
- Am înțeles. Atunci, pe mâine... Noapte bună!
-Noapte bună!
     
  -----------------------------------------------------

Bună dragilor, am reușit să postez într-un final și sunt așa încântată! Și aproape am ajuns la o mie de vizualizări, asta e fantastic... Nu pot să exprim în cuvinte cât mă bucur că A special girl a ajuns pe locul 35 în SF...

La media este Hogwards!!!