Intalnire cu moartea

Capitolul 3: Soaptele mortii

Cristian ramase pentru o clipa socat, apoi cu un glas incet ii spuse Rebecai:

-Tot am viziuni, decesul Arianei si-a pus amprenta asupra mea. Stiam ca nu poate fi Bijou, eram convins de acest lucru, dar... dar Lili ii seamana foarte mult. Imi cer mii de scuze, dar trebuie sa plec.

Rebeca se intrista deodata, chipul vesel de altadata , acum era tot mai trist. In cateva secunde se transformase intr-un monstru gata sa spulbere tot ce ii iesea in cale. Mahnita de ceea ce se intamplase, Ariana ii devenise rivala in jocul ei launtric, intre sentimente.

Ii deschise usa oaspetelui sau, simtindu-se obligata din anumite puncte de vedere. Dorinta lui Cristian de a pleca hranea si mai mult ura acesteia.

Barbatul se apleca in semn de recunostinta in fata politistei, apoi porni spre casa.

Femeia ramase fara cuvinte, cateodata vorbele nu exprima totul, ci tacerea este arma decisiva. Abia ce inchise usa si telefonul incepe sa sune. Rebeca ezita sa raspunda cateva minute, dar isi lua seama. Numarul nu ii era cunoscut. Latura misterioasa parea a-i trezi curiozitatea. Ridica receptorul  si o voce groasa se auzi deodata:

-Alo!

Dupa care un ras isteric ii atrase atentia, apoi o bubuitura urmand ca apelul sa se intrerupa. Era ora 4.00 dimineata, doar un nebun putea suna fara motiv.

Cu toate acestea, Rebeca lua o haina si pleca spre cimitir simtind nevoia sa ii destainuie Arianei sentimentele fata de Cristian.

Afara era intuneric, razele lunii se strecurau cu greu printre crengile copacilor batrani, iar statuile pareau niste monstrii cu priviri patrunzatoare.

Ajunse in fata cimitirului. Impinse cu greu portile inalte, din fier . Acum, cararea pietruita nu mai era primitoare ca altadata , felinarele licareau ici colo, iar pasarile de noapte nu isi mai puneau in evidenta maiestria si delicatetea. Parca tristetea umbrise tot locul iar pustietatea se pierdea treptat in bezna noptii.

Ajunse la cavoul Arianei. Flori proaspete ii fusese aduse recent la mormant, trandafiri rosii, 100 de fire. Cadoul perfect pentru orice fata, dar acum nu mai era un dar din partea celui drag, ci un mod de a-si arata recunostinta si dincolo de moarte.

Rebeca se apropie, atinse buchetul, cuprinsa parca de emotii si zari printre frunzele trandafirilor un biletel roz, in aceste momente nu putea fi unul decat de regret sau de ramas bun. Lumina lumanarii ce fumega incet in adierea vantului, ii oferea posibilitatea politistei de a-l citi. Aceasta ridica buchetul si il privi mai bine. Era scris cu diacritice la o tiparnita: "Imi pare rau pentru tot, asa a fost sa fie! Nu uita, te iubesc!" Dupa care trei puncte de suspensie si apoi semnatura. Prima litera a alfabetului parea a fi evidentiata, scoasa din relief , scrisa mai pronuntat. Ce semnatura putea a fi aceasta? Probabil o initiala. Acest lucru rezulta din initiativa  admiratorului de a ramane anonim.  Langa buchet era o ciocolata, ambalajul ii lipsea, iar poleiala era taiata in mai multe locuri. Parea a fi o ciocolata fina si scumpa asemenea celor facute in cofetariile frantuzesti.

Cu siguranta era cineva care ii cunostea bine gusturile Arianei. Datorita intentiei lui de a ramane anonim, putea fi chiar criminalul. Rebeca era convinsa ca se afla pe drumul cel bun in elucidarea misterului mortii rivalei sale. Politista baga ciocolata in buzunarul de la haina apoi se apleca spre cavou spunand in soapta, cu lacrimi in ochi si plina de manie:

-Gata Ariana, inceteaza! Scopul tau pe pamand s-a sfarsit, acum lasa-ma pe mine, nu fi egoista!

O atingere jilava simti pe gat, apoi o greutate se lasa pe umar tragand-o inapoi, dupa care un suflu puternic ii imprastiase parul intr-o parte si in alta, urmand un gafait a se auzi in spatele sau, precedat de un inspirat puternic ce aproape ca  smulsese petalele trandafirilor.

Panicata, cuprinsa de frica politista  scosese pistolul si se intoarse deoadata. Dar fortele intunericului nu pusesera inca stapanire pe oras. Doar nucul batran ce isi clatina crengile parea a spulbera linistea profunda a cimitirului.

Speriata, isi stranse haina pe langa ea si porni spre casa. Urma ca la ora 8:00 sa mearga la laborator pentru a face cateva cercetari. Colegii ei trebuiau sa afle anul fabricatiei  si ingredientele ciocolatei.

Peisajul parea inspaimantator, fiecare fosnet crea senzatia prezentei unei creaturi cu forte malefice. Orasul era pustiu doar cate o masina trecea in stanga si in dreapta, oferindu-i politistei un gram de entuziasm.

Ajungand acasa, Rex era din ce in ce mai furios, latra fara incetare.

-Taci, Rex! Comanda stapanei sale parca nu mai avea niciun efect.

Aceasta se aseza confortabil pe canapeaua din pile de sarpe, aflata in living avand intentia de a porni televizorul. Punand mana pe telecomanda, aceasta incepu sa se miste puternic, iar picturile de pe pereti prinsesera viata. O ceasca cu cafea de pe masuta zburase pana in tavan iar in locul ei era scris cu sange “ Ariana”.  Rebeca nu mai vazu asta, aproape ca incremenise, spiritele erau tot mai tulburate, fapt ce o facea sa isi continue misiunea, ducand cazul la bun sfarsit.

Dupa o asemenea sperietura, femeia simti nevoia sa mearga la Cristian, dar se razgandi. Putea complica mai mult lucrurile, neavand experienta in domeniu.

Politista incepu a-si pierde  treptat puterile, iar rabdarea nu mai contenea sa izbuteasca.

Merse spre frigider si scoase o sticla cu apa. Transpirase, iar spaima ii taiase respiratia.

Sticla ii zbura din mana si se izbi violent de gresie. Cioburile se imprastiasera prin toata bucataria.

-Nu, nu se poate, opreste-te! spuse aceasta cu lacrimi in ochi.

Nu trecu nici o secunda, ca un fum negru incepu a se ridica treptat de la sol, fiind din ce in ce mai pronuntat, zaridu-i-se ochii rosii ca focul, si gura incepu a i se contura din ce in ce mai mult, punandu-i-se in evidenta coltii fiorosi, negri ca taciunele. Ranjind ironic, apoi scotand un gafait asemenea celui din cimitir, dupa care spuse:

-Aratati-i criminalul!

Urmand a da roata camerei de trei ori si disparand fara a spune nimic.

Iar in cateva momente, Ariana se vazu stralucind foarte puternic, urmata de Bijou, care era mai luminoasa ca oricand. Intinse mana spre Rebeca, iar in fata politistei aparu o imagine, parea a fi o holograma, sau mai degraba o secventa dintr-un film, horror chiar.

Era momentul uciderii Arianei.

Politistei nu ii venea a crede ceea ce se intampla, totul parea absurd. Ea avea viziuni, comunicand cu mortii.

In secventa aceea vazu un barbat, chipul nu il zari prea bine, dar avea un semn pe gat, era asemenea celui de pe biletelul bughetului de flori.

Clipele Rebecai de cuget se spulberase deodata cand aparu iar acel nor negru, prinzand contur doua maini  cu ghiare foarte ascutite. Si luandu-i femeii rujul din geanta, scrise pe masuta din sticla : El e criminalul!

-Nu, inceteaza, lasa-ma in pace! Spuse Rebeca.

Apoi norului i se contura  buzele spunand in soapta:

-Te vad, te aud!

Iar Ariana negasindu-si linistea, plimbandu-se prin fata politistei, ii spuse:

-Cristian e doar al meu, si va ramane asa!

Dupa care disparand, iar totul parand nemiscat.

Soaptele celor doi o inspaimantase pe Rebeca, creandu-i un sentiment de nesiguranta.

Viziunile acesteia ii crease o stare de disconfort, dar dimineata abia avea sa inceapa.