Black Angels

capitolul 20

Stăm faţă în faţă.
Mă uit în ochii lui negri aşteptând un răspuns.

Aş putea recunoaşte cu uşurinţă când e stresat, dar acum privirea lui nu exprimă nimic. Se uită în gol şi suspină.
Îşi lasă capul în jos ca mai apoi să spună

-Îmi pare rău...(Andrew)

*Nu te-am mai văzut niciodată aşa...nervos ca atunci...*

-Vrei o explicaţie aşai?(Andrew)

*Vreau să te ajut. Nu vreau o explicaţie.*

-Nu vreau ajutor....(Andrew)

*Atunci ce vrei?*

-Nimic.... Nu vreau nimic. E problema mea...nu a ta.(Andrew)

*Dacă nu vrei nimic....de ce ai venit să vorbim?*

-Mă dai afară?(Andrew)

*Nu am spus asta.*

-Atunci?(Andrew)

*Acceptă ajutorul meu*

-Nu am nevoie de ajutor.(Andrew)

*Cât de mult vei susţine această idee?*

-Cât de mult este nevoie...(Andrew)

*Când ai nevoie de mine..voi fi mereu aici*

-NU AM NEVOIE DE AJUTOR!(Andrew)

Se ridică de pe pat şi trânteşte uşa nervos în urma lui.

Oftez şi mă arunc in pat. Îmi îndrept privirea spre balcon. Îmchid ochii pentru un moment, deodată simţind o respiraţie caldă în ceafă.

Deschid ochii brusc, uitându-mă în jur dar nimic.... Nu mi s-a mai întâmplat până acum... Totuşi e cam ciudat... Oare...mi s-a părut?

Închid dinnou ochii încercând să adorm dar după încă câteva încercări eşuate, renunţ la idee dându-mă cu greu jos din pat şi ducându-mă la baie.

Mă uit în oglindă, văzându-mi chipul cu mici cearcăne sub ochi. Îmi clătesc faţa cu apă rece în ideea de a mă face să îmi revin apoi merg în balcon uitându-mă la peisaj. Un peisaj nu prea spectaculos doar copaci, mulţi copaci ca mai apoi să vină adevărata privelişte : lacul care acum cateva lui era îngheţat, o mică băncuţă în faţa lacului, florile albe si roz care acoperă cam tot pământul şi păsările care mereu te încântă cu ciripitul lor.
peisajul arată ca unul desprins din basme.
Acele basme care obişnuia mama să mi le citească când eram mică, un om pe scurt când eram acolo....în lumea celor vii, defapt şi noi suntem vii dar nu la fel de vii ca ei. Noi suntem doar ființele care oamenii cred că nu există....

Aud o şoaptă. Cineva îmi sopteşte ceva....numele meu...
Seamănă cu vocea acelui înger care acum un an a plecat şi nu a mai venit...deşi a promis.
Dar cine sunt eu să zic asta? Poate că nu poate veni...poate că nu vrea..nu ştiu. Dar un lucru ştiu sigur : când se va întoarce sau dacă o va face eu voi fi aici. Mereu aici să îl aştept dacă e dispus să se întoarcă.